25/05/2026
E luni seara și e genul acela de început de săptămână în ți-ai fi dorit să mai fie weekend măcar două zile — oboseala, liniștea, gândurile parcă se rotesc continuu în mintea ta.
A fost mult - zile pline, cu responsabilitate, cu momente în care am tras de mine mai mult decât aș fi crezut că pot.
Dar, de fiecare dată când ajung aici, acasă…totul se schimbă.
Pentru că el nu știe câte programări am avut, nu știe cât de obosită sunt, nu știe ce a fost greu sau ușor.
Știe doar să mă iubească și, cumva, asta mă aduce înapoi la mine.
El este refugiul meu.
Liniștea mea.
Motivul pentru care aleg să merg mai departe, chiar și atunci când nu mai am energie.
Pentru el vreau să fiu mai bună, mai prezentă, mai puternică.
Pentru el construiesc.
Pentru el nu renunț.
Și poate că nu o spun des… dar tot ce fac, fac și pentru viitorul lui.
Pentru ca, într-o zi, să știe că mama lui nu s-a oprit, că a ales să lupte pentru visul ei, chiar și atunci când nu a fost ușor.
Și că iubirea… nu te ține pe loc.
Te împinge înainte.
🤍