18/01/2026
🕯️ A fost vândută de 7 ori. Apoi a vorbit lumii întregi, de la pupitrul ONU
A fost cumpărată și vândută de 7 ori în 3 luni. Apoi a stat în fața Națiunilor Unite și a refuzat să tacă.
📍 Ziua în care lumea ei s-a prăbușit
3 august 2014. Kocho, Irak.
Nadia Murad avea 21 de ani când au sosit camioanele.
Era yazidită — membră a unei comunități religioase străvechi din nordul Irakului, puțin cunoscută în România.
👉 Cine sunt yazidiții?
Yazidiții sunt o minoritate religioasă veche de peste o mie de ani, cu credințe distincte de islam și creștinism. Din cauza neînțelegerii și propagandei, gruparea ISIS i-a etichetat drept „adoratori ai diavolului”, o acuzație falsă folosită pentru a justifica exterminarea și sclavia.
Militanții ISIS au înconjurat satul Kocho, unde trăiau aproximativ 1.700 de oameni.
Au separat bărbații și băieții de femei și fete.
Cei 6 frați ai Nadiei au fost duși la marginea satului.
Au fost împușcați apoi au fost aruncați în gropi comune care au rămas nedeschise ani întregi.
Mama ei a fost luată împreună cu femeile mai în vârstă.
Și ele au fost executate. Nadia a aflat mai târziu că mama ei fusese, cel mai probabil, îngropată de vie.
🚌 Drumul spre sclavie
Femeile și fetele tinere au fost urcate în autobuze. Erau duse pentru a deveni „sabaya” — un termen folosit de ISIS pentru sclave sexuale.
Au urmat 3 luni de violență continuă, descrise de Nadia fără menajamente în mărturiile sale publice și în cartea „The Last Girl”.
A fost dusă la Mosul, bastionul ISIS. A fost închisă într-o clădire împreună cu sute de alte femei și fete yazidi.
Unele aveau doar 9 ani.
Luptătorii ISIS veneau să „aleagă” femei, ca într-o piață. Le examinau. Le selectau. Le luau.
Nadia a fost cumpărată de un judecător ISIS.
A fost violată repetat. Când acesta s-a plictisit de ea, a vândut-o.
În 3 luni, a fost cumpărată și vândută de nu mai puțin de 7 ori!
A fost bătută când a opus rezistență.
A fost arsă cu țigări.
A fost violată atât de des și de violent încât sângera constant și își pierdea cunoștința.
A încercat să fugă o dată.
A fost prinsă.
Ca pedeapsă, 6 bărbați au violat-o în grup.
A fost bătută până când nu a mai putut merge.
🚪 O ușă deschisă. O viață salvată.
În noiembrie 2014, după 3 luni de captivitate, Nadia a găsit o ușă lăsată descuiată.
A fugit.
O familie vecină, musulmani care și-au riscat viața, a ajutat-o să scape din Mosul.
Prin rețele clandestine, a ajuns într-o tabără de refugiați.
Ulterior, a primit azil în Germania.
Era în viață.
Era în siguranță.
Și avea de ales.
🎙️ Alegerea de a vorbi
Majoritatea supraviețuitorilor sclaviei sexuale aleg tăcerea. În multe comunități, victimele violului sunt stigmatizate, nu agresorii.
Nadia a ales altceva.
În decembrie 2015, la 22 de ani, a vorbit în fața Consiliului de Securitate al ONU.
A vorbit în arabă, prin traducere.
A descris exact ce i s-a întâmplat.
„Ne-au luat femeile și fetele ca pradă de război.
Ne-au violat.
Ne-au vândut ca pe vite.
Fete de numai nouă ani au fost violate.
Femeile mai în vârstă au fost executate.”
A vorbit 20 de minute. Când a terminat, sala a amuțit.
Apoi a cerut ceva clar: recunoașterea genocidului, urmărirea penală a ISIS pentru crime împotriva umanității, refuzul uitării.
🌐 Impactul
Mărturia ei a avut un efect imediat. Presa internațională a preluat discursul.
Organizațiile pentru drepturile omului i-au amplificat vocea.
În anul 2016, ONU a recunoscut oficial genocidul yazidiților.
Nadia a continuat:
▪ A vorbit în fața Parlamentului European.
▪ A depus mărturie la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.
▪ S-a întâlnit cu lideri mondiali.
▪ A vizitat tabere de refugiați.
A realizat că mărturia sa nu era suficientă.
🛠️ Reconstrucția după genocid
În 2018, a cofondat organizația „Nadia's Initiative”.
Organizația a început să lucreze în Sinjar, regiunea unde se afla Kocho.
Acolo, cu sprijin și donații din partea oamenilor:
▪ A reconstruit școli, sisteme de apă, clinici;
▪ A oferit asistență juridică supraviețuitorilor;
▪ A documentat atrocități pentru viitoare procese.
Nu era vorba doar despre a ține minte. Era vorba despre supraviețuire.
🏅 Premiul care nu a fost o sărbătoare
În octombrie 2018, Nadia a primit Premiul Nobel pentru Pace, alături de dr. Denis Mukwege.
Avea 25 de ani.
A devenit prima irakiană laureată și una dintre cele mai tinere din istorie.
În discursul de la Oslo, a vorbit despre cei aproximativ 3.000 de yazidi încă dispăruți. Despre mormintele comune încă descoperite. Despre faptul că libertatea ei era o excepție.
„Vă implor”, a spus ea, „asigurați-vă că eliberarea celor rămași devine realitate.”
📍 De ce contează această poveste
Aproximativ 10.000 de yazidi au fost uciși.
Circa 6.800 de femei și copii au fost răpiți.
Mulți nu s-au mai întors. Vă puteți imagina ce li s-a întâmplat.
Justiția a rămas lentă. Multe procese au evitat acuzațiile de genocid și sclavie sexuală. Lumea a trecut mai departe.
Vocea Nadiei a refuzat să permită asta.
🕯️ Ce a lăsat Nadia în urma ei
„Nu am vrut să fiu un simbol”, a spus ea.
„Am vrut să mă întorc acasă. Dar asta nu mai este posibil.”
A ales să vorbească pentru cei care nu pot.
Nadia Murad trăiește cu trauma.
Cu pierderea.
Cu cicatricile.
Și, mai ales, cu frica, deși spune că nu se teme de nimic având în vedere prin ce a trecut.
Dar a refuzat ștergerea. A refuzat uitarea. A cerut adevăr, justiție și reconstrucție.
Nu este o poveste despre un triumf personal. Este o poveste despre rezistență împotriva tăcerii. Și despre ce se întâmplă când o singură voce forțează lumea întreagă să facă liniște și să asculte. 😖
