27/06/2025
Imaginează-ți că bei o cafea într-o dimineață liniștită, pe terasa unei cabane de lângă un iaz de munte. Aburul ceștii se amestecă cu ceața ușoară ce plutește peste luciul apei. Deodată, soarele scoate capul dintre brazi, iar în acea lumină caldă observi ceva ciudat: ouă mici, gelatinoase, lipite de ierburi, care par să… strălucească verde-smarald, ca niște bile de sticlă luminoasă.
„Hei, sunt ouă de salamandră, dar de ce lucesc așa?” – te întrebi. Așa a început, la propriu, una dintre cele mai surprinzătoare povești din biologie: povestea salamandrei cu panouri solare.
---
„Fabrica de oxigen” din interiorul unui embrion
Prin anii ’20, un biolog canadian pe nume Lambert ridica din sprâncene la fel ca tine azi: avea în laborator ouă de salamandră‐pătata (Ambystoma maculatum) și observase aceeași strălucire verzuie. A presupus că sunt niște alge lipite de suprafața gelatinei. Era parțial adevărat – numai că misterul era mult mai adânc.
Timpul a trecut, microscoapele s-au perfecționat, iar în 2010 cercetătorii au tras concluzia care a lăsat lumea științifică mască: alga Oophila amblystomatis nu stă doar pe ou, ci pătrunde efectiv în celulele embrionului.
Cu alte cuvinte, în timp ce micul cordon vertebrat începe să prindă formă, în interiorul celulelor sale se instalează niște mini-„plante” care fac fotosinteză, adică transformă lumina în zaharuri și oxigen, chiar acolo, înăuntru! Pe scurt, un animal… cu panouri solare interne.
---
De ce e așa uluitor?
1. Granițe sfărâmate. Până la salamandra noastră, se credea că doar organismele unicelulare (precum amibele) pot găzdui fotosintetizatori în interiorul propriilor celule. La vertebrate, așa ceva părea imposibil: sistemul imunitar le-ar fi „alungat” instant. Ei bine, salamandra sfidează regula.
2. Beneficiu dublu. Alga primește adăpost și minerale din „supa” oului, iar embrionul se alege cu oxigen proaspăt, vital când apa iazului e caldă și stătută. Un fel de troc biochimic all-inclusive.
3. Un indiciu despre originile vieții complexe. Povestea amintește de un moment revoluționar, petrecut acum ~1,5 miliarde de ani, când o celulă a „înghițit” o bacterie fotosintetică; acea bacterie a devenit, în timp, cloroplastul tuturor plantelor. Salamandra cu algă interioară e ca o piesă de teatru istorică ce se joacă din nou, sub ochii noștri.
---
Ce ne învață, de fapt?
Că natura nu ține cont de categoriile rigide din manuale – vertebrat, plantă, „eu”. Limitele pot fi negociate, iar colaborarea bate competiția atunci când viața găsește o soluție creativă.
Așa că, data viitoare când auzi un greier sau vezi o frunză mișcându-se în bătaia vântului, amintește-ți de salamandra-panou-solar. Lumea e plină de alianțe nevăzute, iar sub luciul liniștit al unui iaz se pot ascunde experimente evolutive demne de un laborator SF.
Îți mai torni un pic de cafea? Ar putea fi combustibilul perfect pentru următoarea poveste surprinzătoare pe care o ascunde planeta.
