Bârladul de astăzi reprezintă, pentru cei mai mulți dintre noi, un oraș lipsit de obiective turistice și de patrimoniu cultural. Istoria unui oraș, indiferent de mărimea sa, nu este decât suma istoriilor particulare a celor ce au locuit aici, a poveștilor care le-au marcat vremelnica existență. A dezvălui poveştile necunoscute sau uitate ale Bârladului, a vorbi despre destinele unor personaje fasc
inante, a pune în lumină locuri ce încă mărturisesc despre trecut, înseamnă paşi pe care este necesar să-i parcurgem pentru a înţelege şi îndrăgi oraşul. Bârladul este un loc plin de povești ce așteaptă să fie împărtășite și de locuri ce se lasă, mai greu sau mai ușor, descoperite. Este un oraș cu multă istorie, legende și cu o atmosferă la limita mai multor lumi, pe scurt, un adevărat oraș. Nu putem înțelege moștenirea CETĂȚII fără să cunoaștem poveștile ce vorbesc despre domni, doamne și domnițe, despre casele în care au locuit și locurile lor de promenadă, despre moravuri, despre veselii și tristeți, într-un cuvânt despre viața așa cm înțelegeau să o trăiască bârlădenii noștri. În aceste condiții a scrie despre Bârlad a fost, este și va fi o permanentă tentație pentru cei care se simt legați sufletește de acest oraș care surprinde prin ataşamentul oamenilor faţă de acest loc.
În diferitele arhive personale, la colecţionari, ori oameni obişnuiţi există numeroase vederi de străzi şi instantanee fotografice, ce surprind infim ceva din farmecul vechiului oraş. Imaginile sunt doar o părticică a vieţii citadine de mult apuse şi trecute. Obiectivul aparatului foto nu a prins, şi nu putea altfel, decât foarte palid ceva din pulsul oraşului. Orice aşezare umană îşi are o trăire proprie ce cuprinde atât evenimente cotidiene, dar şi spectaculoase precum parăzile de 10 mai sau 23 august, baluri, recepţii, alegeri cu peripeţii, scandaluri gazetăreşti. Ici şi colo câte un pictor (Mihai Adamiu, Corneliu Vasilescu, Antonio-Romeo Pălie, Georgel Pascu, Eugen Iftene, etc.) cu talent, imaginaţie şi, mai ales inspiraţie surprind, încă, ceva din această cronică nescrisă. Şi, dincolo de asta dacă din întâmplare întâlneşti o persoană cu imagini vii încă în memorie, colbuite, parcă de trecerea vremii, greşeşti amarnic -,,Berladul” RENAŞTE, respiră, parcă se mişcă, uimeşte ochiul prin amestecul de vechi şi nou, de balcanism şi civilizaţie, dar cel mai interesant vezi o părticică din viaţa oamenilor săi, a oraşului de dincolo de oraş. Toate acestea ne oferă, dincolo de o simplă înfăţişare urbanistică, o altă imagine a Bârladului, cu aspecte privind istoria, economia, personalităţi născute aici sau care au trecut prin oraş. Peste tot puteai să vezi o multitudine de prăvălii care îşi prezentau marfa direct în stradă, în saci, în butoaie sau lăzi, din care răzbăteau un amestec de mirosuri ameţitoare: dulciuri, cafea, mirodenii, afumături şi sărături. Un furnicar de lume de tot felul: meşteşugari cu şorţuri lungi până aproape de călcâie şi mânecile suflecate; vânzători care te trăgeau de mână sau te asurzeau îmbiindu-te cu tot ce se poate imagina; ţărani desculţi, dar cu căciulă, cucoane şi slujnice, ţărănci cu frumoase catrinţe, toate plecate la târguit şi care în trecere vorbeau de divorţul Doamnei cutare, de copilul Domnişoarei cutare sau de flirturi romantice. O amalgamare de culoare, moravuri, figuri pitoreşti, desprinse parcă din creaţiile lui I. Caragiale, V. Popa ori Tănase şi…, totul la porţile Orientului, cu o viaţă citadină diferită de a Occidentului, dar nu mai puţin plină de farmec. Informaţiile istorice pot fi completate de apelul la imaginaţie. Pătrunzănd în Bârladul începutului de sec. al XX-lea puteai să observi încă de la început mişcarea pe străzi şi aspectul de târguşor. Spre periferie, casele sunt modeste şi ascunse de verdeaţa abundentă, dar pe măsură ce te apropiai de inima oraşului, acesta începe să se schimbe. Trăsuri săltând pe caldarâmul plin de gropi, case mari cu etaj şi frumoase, magazine evreieşti, amestec de culoare şi cenuşiu la poarta Orientului. Dacă te nimereai dimineaţa, înainte de ora 8, puteai să vezi cm fiecare gospodar şi negustor îşi mătură partea de stradă din faţa magazinului sau casei, iar cei care nu făceau acest lucru erau amendaţi. Gunoiul era adunat de un car cu boi care cutreiera străzile şi, foarte curând era urmat de care cu butoaie pline cu apă. Pe timp de noapte, străzile erau în penumbră, felinarele abia reuşind pe ici pe colo să descâlcească întunericul. Pe lângă biserici, şcoli sau librării, mai erau şi cofetării, restaurante, grădini și renumitele cabarete. Pe vremuri, în ritmuri molcome dar intense, lumea știa să trăiască…
Berladnicul Marcel Proca
