Dănuț Aelenei

15/12/2025

Moțiunea simplă îndreptată împotriva Ministrului Mediului a fost adoptată cu sprijinul parlamentarilor Partidului Social Democrat, fapt ce reflectă o pierdere semnificativă de susținere politică în Parlament. În acest context, demisia domnei Buzoianu ar reprezenta un gest firesc de responsabilitate politică.

Se pare că doamna ministru, cu o tenacitate demnă de o epopee balcanică, refuză să plece. Vrea să rămână pe poziții ca să ducă reforma până la capăt — adică până la ultimul baraj golit și ultimul robinet care picură apă. Un adevărat baraj de voință personală, chiar dacă e secetă în susținere.

15/12/2025

Inițial, Fundația pentru o Societate Deschisă și alte organizații sorijnite financiar de către Soros au fost create cu scopul nobil de a sprijini tranziția de la regimuri totalitare către democrație și stat de drept.

În jurul acestei inițiative s-au adunat numeroși intelectuali, unii animați sincer de idealuri civice, alții mânați mai degrabă de oportunism și de perspectiva unor beneficii materiale imediate.

În timp, însă, orientarea acestor organizații s-a modificat semnificativ, alunecând tot mai vizibil spre o ideologie progresistă radicală, asociată adesea cu agenda stângii extremiste contemporane.

14/12/2025

Proeuropenii francezi, vehement antiputiniști la microfon, importă gaz rusesc cu naturalețea celor pentru care morala e facultativă.

11/12/2025

Democrația nu este un spectacol la care asistăm pasivi, cu ochii pierduți în ecrane și degetele grăbite să emită judecăți pe TikTok sau Facebook. Esența ei nu se joacă în agora virtuală, ci în tăcerea gravă a cabinei de vot, acolo unde cetățeanul nu este nici influencer, nici spectator, ci actorul suveran.

Votul nu e un gest banal, ci o formă de demnitate. O asumare a libertății. O mărturisire a responsabilității noastre față de lumea în care trăim.

A refuza să votezi, dar a te lamenta apoi că ești condus de incompetenți e ca și cm ai refuza să respiri, dar ai da vina pe aer că te sufoci.

Democrația, în fond, nu este altceva decât o formă civilizată de a ne decide destinul împreună. Cine absentează din acest proces nu protestează. Doar dispare.

Am remarcat, tot mai des, prezența unor influenceri din zona media care, prin declarații nonșalante despre refuzul de a merge la vot, induc un mesaj periculos: că implicarea civică ar fi inutilă sau demodată.

Această formă de pasivitate ridicată la rang de virtute devine, de fapt, o manipulare mascată — una care sabotează chiar temelia democrației.

A transmite, cu aer superior, că votul nu contează e echivalent cu a propovădui renunțarea la libertate.

Astfel de figuri publice, în ciuda notorietății lor, ar trebui să-și reconsidere nu doar responsabilitatea față de public, ci și propria conștiință. Pentru că influența fără discernământ devine nu doar frivolă, ci și toxică. Să le fie rușine.

10/12/2025

E o rușine națională ce se întâmplă!
Ăsta nu mai e guvern, e un batalion de impostori! Buzoianu lasă 120.000 de oameni fără apă ca pe vremea barbarilor, iar Moșteanu își fabrică diplomele de parcă ar fi într-un atelier de falsuri din Ferentari!

Ivan habar n-are care-i voltul și care-i wattul, dar vrea să reformeze România, iar Anastasiu, cu aerul lui de guru corporatist, recunoaște că dă șpăgi ca să supraviețuiască — și încă o spune cu mândrie!

Asta nu e guvernare, asta e o insultă la adresa poporului român!

Un atentat la bunul-simț! Iar tupeul cu care acești indivizi își exhibă incompetența bate orice ficțiune kafkiană!

Iar unii mai au obrazul să dea vina pe Putin pentru haosul de la noi? Hai să fim serioși! Putin e pe partea cealaltă a graniței — nenorocirea noastră e chiar aici, în Palatul Victoria! E cel mai slab, cel mai ridicol, cel mai neamprost guvern din istoria post-decembristă!

Jos labele de pe România, trădătorilor!

09/12/2025

Candidatul Mihai Lasca ,candidat din partea PPR își punea încrederea în vot — votul său al prietenilor săi și al bucureștenilor — dar a doua zi găsește în dreptul numelui lui un „ZERO” sfidător.
Aici nu mai vorbim despre alegeri, ci despre o farsă bine organizată,chiar in secția de votare in care el si cu câtva prieteni au votat cu incredere .

Aceasta nu e o simplă eroare, e un scuipat în obrazul democrației. Cum poți să accepți, fără să te revolți, că un om care a votat cu sine însuși, și a fost votat de alții de față cu el, este complet șters din realitatea urnei?

Este dovada clară că sistemul nu vrea votul tău, ci doar iluzia lui. Nu alege poporul, ci algoritmul. Nu câștigă cel dorit de oameni, ci cel impus de rețele bine unsuroase care hotărăsc în spatele cortinei cine „merită” să iasă.

Aici nu mai e vorba de politică, ci de furt pe față. De o batjocură la adresa cetățeanului. Dacă nici propriul vot nu-ți mai este recunoscut, atunci în ce fel de țară mai trăim?

09/12/2025

Cei ce susțin eliminarea finanțării publice a partidelor politice se aliniază interesului național și voinței cetățenilor.

08/12/2025

APCE avertizează că România riscă să devină prima ţară din lume care limitează sau opreşte sistemele fotovoltaice ale cetăţenilor.

06/12/2025

06/12/2025

Afirmația potrivit căreia bărbații „prin definiție” ar trebui să fie urâți, iar femeile – frumoase – nu este decât o formă intuitivă de a sesiza o diferență ontologică, nu doar biologică, între cele două regnuri ale umanului. Femeia nu este doar cealaltă jumătate a speciei; ea este întruparea sensibilului, a misterului, a frumuseții care nu poate fi nici explicată, nici imitabilă.

Bărbatul, în această ecuație, pare redus la funcțional – un fel de mecanism adaptat supraviețuirii, nu înfrumusețării lumii. El acționează, cucerește, clădește, dar nu este, prin natura lui, destinat contemplației. Femeia însă, chiar și în tăcere, își păstrează puterea de a tulbura, de a revela ceva dintr-o ordine superioară. Frumusețea ei nu e doar estetică, ci metafizică – e o prezență care cheamă, provoacă, înnobilează.

De aceea, indiferent de vârstă, femeia nu îmbătrânește cu adevărat – pentru că frumusețea ei nu e doar o chestiune de trăsături, ci de ființă. Bărbatul poate atinge noblețea prin cultură, prin efort, prin reflecție. Femeia o posedă, adesea, fără să știe – ca o revelație pe care o porți fără s-o ceri.

De sărbătoarea Sfântului Nicolae, alături de doamnele inimoase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța – suflete calde, mereu în slujba celor aflați în nevoie.

06/12/2025

Istanbulul, acest uriaș mozaic de civilizații și veacuri, funcționează astăzi după un model administrativ complex, în care orașul este împărțit în 39 de districte – fiecare cu primar propriu și autoritate locală. Asemenea sectorizării din capitala noastră, dar la o scară mai amplă, aceste entități locale își gestionează problemele cotidiene, sub coordonarea unei Primării Metropolitane ce veghează asupra întregii metropole. Este, dacă vreți, o simfonie urbană dirijată cu rigoare orientală și eficiență contemporană.

Cu o populație de aproximativ 16 milioane de locuitori, Istanbulul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare urbanistică remarcabilă. S-au ridicat cartiere noi, s-au demolat clădiri vechi și au fost înlocuite cu altele moderne, adaptate noilor standarde. Astfel, orașul oferă un exemplu elocvent de îmbinare armonioasă între trecutul istoric, prezentul dinamic și peisajul urban în continuă transformare.

Sincer, mi-aș dori ca și Bucureștiul nostru să devină o capitală europeană emblematică, capabilă să ofere nu doar funcționalitate urbană, ci și identitate, frumusețe și confort, atât cetățenilor, cât și turiștilor. Privind spre Istanbul — un oraș cu o istorie milenară, dar care a știut să îmbrățișeze modernitatea fără să-și piardă sufletul — putem vedea ce înseamnă o viziune coerentă de dezvoltare urbană.

În Istanbul, autoritățile au reușit să regândească spațiul urban cu respect față de trecut și curaj față de viitor. S-au creat bulevarde largi, spații verzi, infrastructură eficientă și cartiere care răspund nevoilor actuale ale locuitorilor, fără a sufoca patrimoniul. Clădirile istorice sunt puse în valoare, iar zonele moderne nu par străine de contextul cultural.

Bucureștiul, în schimb, rămâne, din păcate, un oraș fragmentat, prins între un trecut nevalorificat și un prezent gestionat ezitant. Avem potențial, dar ne lipsește curajul planificării pe termen lung, coerența deciziilor și respectul pentru spațiul public.

Este nevoie de o viziune clară, de lideri cu drag de oraș, nu doar cu interese electorale, și de o administrație care să nu mai privească urbanismul ca pe o improvizație, ci ca pe o formă de responsabilitate culturală și socială. Abia atunci, Bucureștiul va putea redeveni ceea ce a fost odinioară: un centru de rafinament, civilizație și atractivitate europeană.

04/12/2025

Un stat nu poate aspira la ordine, coerență și demnitate dacă în fruntea sa se află un individ golit de încredere publică și de prestanță morală.

Când consensul celor care l-au cunoscut gravitează în jurul lipsei de onoare, legitimitatea unei asemenea conduceri devine nu doar fragilă, ci profund toxică pentru însăși fibra etică a națiunii.

O națiune care acceptă să fie condusă de cineva lipsit de încredere devine, treptat, o comunitate demoralizată — nu în sens psihologic, ci în sensul cel mai adânc: dezrădăcinată de valori.

A guverna fără onoare înseamnă a substitui vocația serviciului public cu estetica simulacrului și a convenției sterile. Iar aceasta nu e guvernare, ci uzurpare elegantă.

Un partid care își propune să reformeze România, dar o face cu politicieni reciclați din partidele responsabile de degradarea morală și instituțională a țării, se descalifică epistemologic înainte de a începe.

Nu poți clădi o nouă ordine politică cu materialul vechi al compromisului. Chiar dacă unii dintre acești actori par competenți, pedigree-ul lor politic îi face incompatibili cu ideea de înnoire autentică.

România nu mai are nevoie doar de oameni „pricepuți”, ci de " o schimbare de ethos". Or, această schimbare nu poate fi reprezentată de indivizi care, în funcție de cm bate vântul sondajelor, își mută loialitățile și doctrina. Aceasta e "nomadism politic", nu viziune.

Regenerarea clasei politice presupune riscul încrederii în oameni noi. Altfel, vom continua să ne rotim în același cerc al simulacrului, unde noul este doar o spoială peste vechiul care refuză să moară.