11/06/2026
Ieri a fost ziua în care am rămas fără bunici…
Am simțit cm locul s-a transformat instantaneu sub ochii mei. Energia aceea caldă, vie, care respira prin fiecare colțișor, a dispărut odată cu ei. Casa veche... parca abia ieri realizam cât e de bătrână, cu pereții ei obosiți și podelele care scârțâiau sub pași. Dar era vie. Era nespus de înfulețită, pentru că ei o umpleau cu dragoste, cu povești, cu simpla lor prezență. Acum, e doar o clădire goală.
Adevărul cel mai pur și cel mai dureros este că ești bogat doar atunci când ai oamenii dragi lângă tine. Acolo, în strângerea lor de mână și în ochii lor blânzi, e adevărata putere. Acolo e susținerea pe care nu o poți cumpăra cu nimic în lume.
De ieri, însă, masa noastră e mai goală. Suntem cu un om mai puțin. Cu o susținere în minus.
Am citit undeva un gând:
„Dacă trăiți în perioada în care de Sărbători sunteți mai mulți, când familia crește și nu “scade”, atunci ești bogat în sensul adevărat și trăiești cele mai bune vremuri ale tale.”
Susțineți-vă aproapele!
Încercați să-l înțelegeți.
Acceptați-vă așa cm sunteți.
Este absolut în regulă să aveți păreri diferite, e normal, dar nu lăsați diferențele să stingă iubirea, sa stinga relatia din familie.
Iubiți-vă, iubiți-vă din tot sufletul, cât încă vă puteți strânge în brațe!
Pa, bunica! 🤍
P.S. Poezia a fost scrisa de tata si citita de catre preot.
