03/07/2024
Totul bine când se termină cu bine!🙏🇷🇴
Am ajuns ajuns în Tabăra 1, la 6 000 m, cam obosiți. L-am întrebat pe Silviu dacă pot vorbi și în numele lui și a zis că pot spune că el este mort😂.
Traseul a fost mult mai lung și mai greu decât credeam, cald deși am plecat la 3 dimineața.
Nu am fi avut nicio șansă dacă mergeam fără schiurile de tură. Toți cei care au încercat au renunțat pe parcurs.
Suntem aici împreună cu echipa americană și ei tot pe schiuri.
Pentru a nu fi doar o tură obositoare, unul dintre podurile de gheata a cedat, prăbușindu-se într-o crevasă cu tot cu schior, evident bine legat în coardă.
Nu vă speriați! Băieții, Lukas și Silviu, sunt bine, eu am fost alesul.
După ce m-au ținut amândoi în coardă, i-am rugat să mă lase un metru mai jos. Deși au ezitat pentru un moment, nevenindu-le să creadă că îmi place așa mult în crevasă, au executat simultan manevra și m-au coborât pe un prag de gheață la aproximativ 6 m adâncime.
Acolo am reușit să îmi dau schiurile și rucsacul jos pe un prag de 40 cm, să îmi pun colțarii și să iau cei doi pioleți de pe rucsac.
Am avut un moment de ezitare în a abandona schiurile, dar nu am făcut-o, gândindu-mă că îmi vor trebui mai departe, chiar dacă știam că îmi va fi mult mai greu să ies din crevasă cu schiurile pe rucsac. Dar, de căutat cordeline și făcut inginerii cu schiurile agățate de ham mi se parea si mai complicat, în special la ieșirea din crevasă.
La un semn de genul strigăt cât mai puternic să se audă din crevasă, băieții au început să tragă coarda și eu, pe pioleți și colțari, am început să avansez spre ieșire, pe peretele lui Lukas. Ultimii 2 metri peretele a devenit surplombant, așa că am avansat în șpagat între cei doi pereți și apoi am trecut pe peretele lui Silviu.
Cea mai mare problemă a fost ieșirea propriu-zisă pentru că marginile erau de zăpada și nu de gheață și nu se înfigeau pioleții.
În final, împingându-mă cu picioarele am reușit să mă sprijin cu pieptul pe margine și să dau rucsacul jos și să îl împing dincolo de crevasă.
O tracțiune puternică de coardă a lui Silviu și un îngeraș în zăpadă cu mâinile și pioleții și eram în siguranta, cu răsuflarea tăiată.
Din fericire, fără nicio zgârietură. Singura pagubă fiind un băț de schi pierdut, înlocuit cu generozitate de Silviu care oricum poate merge si fără. 😀
Din cauza push-ului de a ieși, am fost foarte obosit restul urcării, așa că acum ne revenim la un ceai făcut de Lukas.
