16/12/2025
De cele mai multe ori, suntem mai preocupați de cei din jur decât de propria noastră persoană. Observăm, comparăm, judecăm și, nu de puține ori, căutăm explicații în greșelile altora pentru a le justifica pe ale noastre. Această atitudine nu apare întâmplător. Ea se formează devreme, într-un context în care, de mici, suntem constant raportați unii la alții, evaluați prin comparație și învățați că valoarea personală se măsoară relativ, nu prin raportare la propriul parcurs.
Mai târziu, acest mecanism devine reflex. Când ni se atrage atenția asupra unei greșeli, reacția instinctivă este să indicăm imediat în altă direcție: și alții au făcut la fel, dar nu au existat repercursiuni. De ce unul este sancționat, iar altul nu? De ce regulile par să se aplice diferit? În loc să analizăm situația punctual și să ne asumăm partea noastră de responsabilitate, ne risipim energia în comparații sterile și justificări care nu aduc nicio soluție reală.
Poate că schimbarea începe dintr-un gest simplu, dar profund: asumarea propriei conduite, fără raportări permanente la ceilalți. Așa cm ne spunea profesorul nostru de tehnologie din școala generală, poate ar trebui să ne uităm mai mult în pătrățica noastră decât în pătrățica celor de lângă noi. Este un exercițiu de maturitate și onestitate să ne analizăm propriile acțiuni, să facem ceea ce depinde de noi și să corectăm ceea ce este de corectat, înainte de a arăta cu degetul în stânga și în dreapta.
În fond, progresul real, fie el personal sau colectiv, nu se construiește din comparații, ci din responsabilitate. Din capacitatea de a ne evalua corect, de a accepta feedbackul și de a ne îmbunătăți comportamentul, fără a căuta constant vinovați. Doar așa putem ieși din cercul reproșurilor și putem construi ceva solid, bazat pe asumare, respect și consecvență.