Ziarul Națiunea

Ziarul Națiunea „Națiunea”, cel mai vechi săptămânal din România!

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/29/contractele-militare-conditia-pacilor-de-maine-cezar-adonis-mihalache/Când contract...
29/05/2026

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/29/contractele-militare-conditia-pacilor-de-maine-cezar-adonis-mihalache/
Când contractele militare scriu condițiile păcilor de mâine…
Data: 29 mai 2026, Cezar Adonis Mihalache
În mod cert, dacă era vorba despre constructori din China, s-ar fi anulat licitația… Probabil, și dacă erau din Turcia… Și nu neapărat pentru că ar „merge” la ei banii Europei pentru „înzestrarea” militară a statelor membre, dar nu prea dau para îndărătul… Dar Europa nu mai are nici o problemă când este vorba despre companii (deja, „consorții”) din Ucraina… Dimpotrivă! Și care câștigă licitațiile de construcții de autostrăzi din România pe bandă rulantă… Bani de lucrări (deh′, strategice!) care ar fi trebuit să constituie un balon de oxigen pentru firmele noastre… Pentru că este vorba de bani dați pentru industria militară… Inclusiv, pentru infrastructura rutieră, care se suprapune, ca regim de drumuri, tuneluri, poduri, viaducte, aproape pe de-a întregul (tot, strategic!), cu necesitățile de drumuri civile… Și da, luăm acești bani pentru a construi ceva pentru noi! Dar, și mai important, trebuie să fie prin noi! Nu să repetăm „greșelile” de la negocierile din „pnrr” -urile ce ne vor sufoca bugetele (prin restituiri, plăți, penalități, sancțiuni) pentru multe generații de acum încolo… Dar chiar dacă este vorba despre un program destinat industriei și infrastructurii (militar-civile, iată!) a României, pentru care vom plăti înrobitor, și prin resurse, și prin alte cedări și acceptări, chiar dacă principalul câștigător al realizării unei autostrăzi cu regim de „dezvoltare strategică militară” ar trebui să fie „suis-generis” o firmă românească, nimeni nu comentează. Că nu e „political correctness”… Acum, pe sensibilitățile și, mai ales, temele de interes (politic, economic) ale Ucrainei… Că așa ne e firea; tăcuți, supuși, umili… Că noi singuri am pus ditamai covorul de umilință pe țambalul trădărilor care au dus la pierderea Insulei Șerpilor… Noi am dat uitării problema canalului Bîstroe, a riscurilor de mediu, dar și economice, prin adâncirile abuzive făcute de ucrainieni, pentru a mări șenalul pentru nave cu pescaj tot mai mare… Să treacă de Gurile Dunării pe un canal fluvial transformat, nu în fluvial-maritim, ci de-a dreptul maritim… Totul pentru satisfacerea punctelor lor strategice, militare și economice (prezentate, evident, ca „probleme sensibile” – din cauza nefericirii lor cu războiul lor)… Și am dat și fabrici, și centre de depozitare, de logistică, de vânzare din industria alimentară… Am predat infrastructuri feroviare și portuare… Or, mai trebuie să schimbăm și numele țării… Și cam asta a fost… Iar până atunci, să „rotim” cea de a cincea veșnică roată la coviltirul guvernărilor din România… Să-i scoatem pe maghiari, cu tot cu înjurăturile împotriva interesului românesc, și să punem acolo agenții de influență, nici măcar sub acoperire, deținători ai cetățeniei ucrainiene… În fond, deja, cu atâția apatrizi și venetici în funcțiile din stat, și nu doar în posturi-sinecuri „pe viață”, ci strategice în afectarea securității naționale, cu duble și chiar triple cetățenii, nici nu mai avem de ce să reacționăm dacă trece și un semidoct pe cetățenie ucraineană în zona de conducere a țării.. Că a fost atâta vreme în parlament și nu ne-am impacientat… Și nu atât noi, ăștia mai simpli în cunoașterea detaliilor de anti-lobby la adresa României, țară deșirată pe țintarul grupurilor de influență, ci serviciile secrete…

Structura antreprenorială a țării, pe partea național-autohtonă, se schimbă radical… Nu mai avem aproape nici un român pe nicăieri… Iar dacă mai sunt, îi aleargă fiscul, anpc -ul, până se vor fi istovit de atâta luptă cu morile de vânt… Iar tristețea e și mai mare, pentru că, nu doar că morile de vânt scârție jalnic a dezinteres de țară, dar și „apele” (politice și de guvernare) curg doar în direcția boicotării interesului național… Vorba ministrului defunct în bunu-i simț, chiar și actoricesc, chiar și doar mimat: „Pentru că el e ungur”. Așa și la ăștiălalți: pentru că unul a fost neamț, iar unul, pe acte chiar, ucrainean… („Fugiți, Vin rușii”, nu-i așa?!). Iar antreprenoriatul autohton este deznaționalizat, desfigurat în tot ceea ce (mai) este românesc (și trebuie, la ordin de străini, să piară!), ajunând a (ce)da fabricile de ulei, combinatele, centrele de depozitare și de logistică…

Și da!, România chiar poate rata alte mari oportunități din programul „Safe”… Va fi ajutată, dirijată, șantajată să o facă… Să piardă tot ce poate aduce bani europeni pentru o investiție dacă nu sunt alocați, încasați, de cine trebuie… Și nu doar noi! La noi se vede mai repede, că la câte petice avem, imediat sare în ochi când damele politicii își schimbă jartierele, de pe verde pe galben-albastru… Dar și alte țări europene ar putea fi „vălurite” de acest dintâi program (un)„Safe”… Dacă nu vor accepta în programele lor naționale executori contractați din Ucraina. Să ajungă banii „Safe” (și ăștia!) tot în fatidica, pentru destinul Europei, Ucraină… Căci, programele vor „curge”. Dar „ca lapte și miere” doar pentru Kiev… Ca datorii, sarcini, obligații, pentru țările contractoare… Altminteri, se va repeta acest „Safe” cât va fi nevoie… Că modelul există: de la anularea și reluarea alegerilor sub presiunea bruxeleză (bruxelez-ucrainizată, chiar!) până la obținerea rezultatului dorit… Așa și cu actualul „Safe”. Va avea părți anulate și regândite, până la nimerirea „loturilor” potrivite; cele ale acceptului guvernelor în „înțelegerea” rostului și principalului beneficiar și ai acestor bani! Cu un următor „Safe 2” care va începe chiar înainte de a se fi uscat cerneala pe contractele din primul… Pentru că, dacă tușul cernelilor de război se va fi zvântat pe paginile nepotrivite, armele nu vor tăcea… Iar de nu se va fi uscat, cel puțin nu pe „contractele” dictate de aceste războaie pentru false păci, armele vor „vorbi” pe mai departe…

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/29/145354/Societatea deschisă și federalizarea… / Data: 29 mai 2026, Petru JipaÎntr-o ...
29/05/2026

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/29/145354/
Societatea deschisă și federalizarea… / Data: 29 mai 2026, Petru Jipa
Într-o lume care se fragmentează în o mie de națiuni ca o oglindă spartă, a apărut o nouă cerere: federalizarea forțată. Nu ca o expresie a unității, ci ca o reacție la durerea dezintegrării. Karl Popper, filosoful societății deschise, ne-a oferit un instrument în viziunea sa despre un sistem democratic, critic și imperfect, dar nu a vorbit despre o structură politică formată nu din convingere, ci din necesitate. Astăzi, societatea nu mai este reorganizată prin idei, ci prin coerciție, ca și cm rănile trecutului ar putea fi vindecate printr-o uniune a birocrației și constituției. Tendința către federalizarea forțată nu este o întâmplare, ci rezultatul unei profunde crize de încredere. Atunci când națiunile nu se mai văd ca având o identitate comună, ci mai degrabă ca zone economice și culturale separate, ordinea politică devine un fel de plan de urgență: un sistem care nu apare din voința cetățenilor, ci din presiunea instabilității. Este ca o navă care, în furtuni, nu mai este condusă de vele, ci de vâsle, o tehnică care susține, dar nu mai permite libertatea.

Federalizarea devine aici un instrument de control, nu o extensie a autonomiei. Dar ce înseamnă acest lucru pentru societatea deschisă pe care Popper a descris-o ca fiind vibrantă, critică și deschisă schimbării? Dacă structura nu apare din dialog, ci din comandă, atunci societatea nu devine deschisă, ci fragmentată. Libertatea exprimată în diversitatea opiniilor și puterea criticii este înlocuită de o nouă formă de omogenizare, nu prin ideologie, ci prin administrație. Metafora „sistemului deschis” devine o ficțiune atunci când granițele dintre regiuni nu mai sunt trasate de cultură, ci de birocrație.

Trebuie să ne întrebăm: Nu este un semn de slăbiciune atunci când o societate este ținută laolaltă nu prin convingere, ci prin structură? Căci puterea unei societăți nu constă în capacitatea sa de a diviza, ci în capacitatea sa de a uni fără a pierde identitatea părților sale. Federalizarea, născută nu din voința poporului, ci din teama de colaps, nu este progres, ci o retragere într-o nouă formă de ordine o ordine care nu mai vizează libertatea, ci controlul. Întrebarea nu este dacă federalizăm, ci de ce o facem. Căci dacă nu mai înțelegem societatea deschisă ca pe un proces viu, ci ca pe o sarcină tehnică, atunci am pierdut deja. Viitorul nu aparține celor care redesenează structura, ci celor care regândesc libertatea. Iar această libertate nu începe în parlamente, ci în mintea oamenilor unde ideea de comunitate nu s-a transformat încă într-o administrație. Federalizarea Europei este un proiect politic vizând transformarea Uniunii Europene într-un stat federal (precum SUA), cu o politică externă, o armată și o politică fiscală unice. Acesta rămâne intens dezbătut, alternând între necesitatea geostrategică și opoziția privind suveranitatea națională. Argumente Pro (Integrare și Supranaționalism) Competitivitate Globală: Proiectul este văzut ca o soluție pentru a face Europa mai puternică economic și tehnologic în fața unor puteri precum SUA sau China. Decizii Mai Rapide: Eliminarea dreptului de veto în Consiliul UE ar accelera luarea deciziilor în materie de politică externă. Eficiență: Integrarea completă a pieței muncii, a sistemelor de educație și a infrastructurii energetice ar elimina birocrația dintre statele membre. Argumente Contra (Naționalism și Centralizare) Pierderea Identității: Criticii susțin că un „super-stat” ar dilua culturile și limbile naționale, îndepărtând decizia politică de cetățean. Utopie Politică: Unii analiști consideră crearea Statelor Unite ale Europei drept un ideal fantezist, inechitabil din cauza decalajelor economice și sociale majore dintre Estul și Vestul continentului. Lipsa de Consens: În prezent, statele membre nu sunt dispuse să renunțe la controlul asupra propriilor bugete și armate naționale.

Gheorghe Piperea, avocat și profesor de drept comercial din București, abordează în mod critic mecanismele prin care se promovează federalizarea Uniunii Europene, susținând că acestea pot duce la pierderea suveranității naționale. El atrage atenția asupra riscurilor asociate unui model centralizat, așa cm este prezentat în discursurile politice sau legislative, și îndeamnă la o abordare echilibrată, respectuoasă față de instituțiile statului național. Propunerea sa este o reflexie profundă asupra relației dintre supranationalitate și suveranitate în contextul european actual.

Să fie pace!

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/29/riscurile-inteligentei-artificiale-utilizate-de-consumatori-simpli-particulari-sunt...
29/05/2026

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/29/riscurile-inteligentei-artificiale-utilizate-de-consumatori-simpli-particulari-sunt-riscuri-de-produs-defect-sau-periculos/
Riscurile inteligenței artificiale utilizate de consumatori (simpli particulari) sunt riscuri de produs defect sau periculos… / Data: 29 mai 2026, Gheorghe Piperea
Halucinațiile, bias-urile cognitive și programarea ideologică sunt vicii vizibile sau absconse ale inteligenței artificială care pot antrena decizii eronate care, la rândul lor, pot cauza pagube financiare, de sănătate sau de securitate consumatorilor. Inteligența artificială poate fi considerată „produs” sau serviciu digital în sensul Codului consumului (Legea nr. 296/2004). Directiva UE din 2024 privind răspunderea pentru produsele cu defecte extinde explicit noțiunea de „produs” la software și sisteme IA. Sunt perfect aplicabile: – art. 48 din Codul consumului – consumatorii trebuie informați clar despre riscurile folosirii normale sau previzibile; – art. 15-16 din Codul consumului: dacă apar pericole noi (post-punere pe piață) sau se identifică defecte, operatorul economic are obligația de a anunța autoritățile, a retrage, remedia sau repara produsul și, dacă nu se poate, de a despăgubi consumatorul.

Acestea nu sunt reguli doar pentru mașini de spălat sau jucării – se aplică oricărui produs sau serviciu pus pe piață în România, deci și inteligenței artificiale. Combaterea riscurilor IA devine, așadar, politică de stat, iar nu o „răscoală a luddiților” sau o reacție medievală la nou și progres. Este o obligație publică de supraveghere a piețe, prin ANPC sau alte autorități de supraveghere, precum și de informare, educație, avertisment asupra riscurilor, de a impune retragerea de pe piață și despăgubirea, care incumbă statului, inclusiv sistemului judiciar. Statul nu poate sta pasiv când un produs sau serviciu riscant afectează viața, sănătatea sau securitatea cetățenilor, inclusiv cea financiară și socială.

În plus, inteligența artificială are utilizări cu risc inacceptabil (ex: scor social, manipulare biometrică în timp real). Acestea sunt deja interzise de Regulamentul UE 2024/1689, direct aplicabil în România din 2024. Pentru cazuri concrete sau repetabile în mod tipic, generic, trebuie impusă o răspundere strictă pentru defecte. Comercianții care fac bani cu sau din IA de risc ridicat (ex: în sănătate, transport, justiție, banking, administrație publică, politică) au obligații stricte de transparență, monitorizare post-punere pe piață, precum și de raportare a incidentelor. Ceea ce trebuie pus urgent pe agenda publică sunt: – transparența reală pentru consumatori; – mecanisme rapide de retragere de pe piață și despăgubire; – supraveghere activă de către ANPC și autoritățile naționale; – clarificarea răspunderii : cine plătește când un model IA cauzează pagube – dezvoltatorul, distribuitorul sau utilizatorul? Riscurile inteligenței artificiale există și sunt serioase. E posibil să se susțină ca beneficiile (acces la cunoaștere, inovație, eficientizare) sunt la fel de reale. Dar beneficiile nu ar trebui să orbească pe nimeni, cu atât mai puțin un stat rațional.

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/28/casa-din-rasinari-jud-sibiu-ce-ar-putea-deveni-casa-memoriala-emil-cioran/Casa din ...
28/05/2026

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/28/casa-din-rasinari-jud-sibiu-ce-ar-putea-deveni-casa-memoriala-emil-cioran/
Casa din Rășinari (jud. Sibiu) ce ar putea deveni „Casa Memorială Emil Cioran”… / Data: 28 mai 2026, George V. Grigore
Memoria este una dintre lăzile de zestre ale neamului românesc ce trebuiesc din când în când reactivate, spre a vedea de unde am plecat și unde am ajuns. Printre locurile de aducere aminte putem menționa și casele memoriale, ce ne readuc în memorie condițiile în care s-au dezvoltat personalitățile ce au urcat pe scara evoluției culturale sau științifice, ajutând astfel la mersul înainte al societății. Un astfel de loc este și „Casa lui Emil Cioran” din Rășinari, locul de naștere al filozofului și scriitorului fiind un loc istoric ce păstrează amintirea unuia dintre cei mai profunzi gânditori români. Născut pe 8 aprilie 1911, Cioran a plecat din țară în 1941, stabilindu-se definitiv la Paris. Casa, situată pe strada ce poartă numele tatălui său, preotul Emilian Cioran, este un simbol al legăturii profunde dintre filozof și rădăcinile sale românești. Deși nu este o casă memorială, locul evocă spiritul și gândirea lui Cioran, oferind vizitatorilor o fereastră spre trecutul cultural al Rășinariului și priveliștea către Coasta Boacii. Aici, unde timpul n-a stat în loc, poți simți, totuși, prezența tăcută a filozofului, care, deși a ales exilul, a rămas mereu legat de meleagurile natale. Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris) a fost filozof și scriitor român, devenind apatrid s-a stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte, dar fără să ceară cetățenia franceză.

Prima lui carte apărută în 1934 în Romania, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut apoi: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, când autorul însuși a eliminat numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide”. Totul a început în 1937, când Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940 – începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran a refuzat toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

„Casa Cioran” din Rășinari aparține în prezent unor privați, care nu păstrează mobilierul existent din perioada în care a trăit Emil Cioran. Însă am înțeles că există tratative și negocieri în vederea cumpărării casei pentru a fi un spațiu dedicat lui Cioran. Clădirea e, ca și cea a consăteanului lui Cioran, Octavian Goga, o casă ardelenească cu ziduri înalte la exterior și o grădină mare în curte. Casa lungă, cu etaj și două rânduri de porți mari arată în primul rând condiția familiei lui Emil Cioran, al cărui tată, preot, era un om important în sat. Construită de Iacob Cioran în anul 1846, clădirea sugerează mândria românului ardelean din clasa de mijloc, fiind un imobil mare, cu multe camere, ferestre pe aproape toate laturile și colonade cu frunze ori alte motive populare românești. Ferestrele sunt și ele interesante, cu obloane de lemn care se deschid spre exterior. Exact în fața casei, în plină stradă, e așezat și un bust ceva mai înalt de un metru, care îl înfățișează pe Emil Cioran, care privește peste străzile copilăriei sale, ale Rășinariului de poveste care a fost paradisul său și inspirația sa memorabilă.

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/28/nu-am-venit-pe-lume-pentru-a-fi-aprobati-de-cineva/Nu am venit pe lume pentru a fi ...
28/05/2026

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/28/nu-am-venit-pe-lume-pentru-a-fi-aprobati-de-cineva/
Nu am venit pe lume pentru a fi aprobați de cineva… / Data: 28 mai 2026, Zoe Dantes
Este doar despre unii dintre noi! Cu siguranță mulți o să vă recunoașteți! Pentru voi! Ploaia e de vină! Există oameni care trăiesc toată viața cu sentimentul că s-au născut într-un loc care nu îi poate înțelege pe deplin. Lângă oameni de care se simt străini, uneori locuind în aceeași casă. Casă, dar nu „acasă”. Nu pentru că ar fi mai buni decât ceilalți. Nu pentru că ar avea nevoie să fie speciali. Pentru că simt lumea altfel, mai adânc, mai dureros, mai viu. Sunt oamenii care văd dincolo de aparențe, care intuiesc adevărul înainte ca el să devină acceptabil, care simt răceala din spatele zâmbetelor și golul din spatele zgomotului. Oameni care pun întrebări incomode într-o lume obișnuită să trăiască din răspunsuri prefabricate. Și poate tocmai de aceea ajung, de multe ori, singuri. Preferă să se izoleze din proprie voință. Pentru că lumea îi iubește pe cei care se potrivesc în ea. Pe ei îi caută, pe ei îi aplaudă. Nu pe cei care o tulbură. Ar fi culmea să o facă, când piatra e mai ușor de aruncat. Iar oamenii care văd mai departe tulbură fără să vrea. Prezența lor devine o oglindă în care ceilalți își văd propriile limite, propriile frici, propriile compromisuri. Și puțini au curajul să suporte o astfel de oglindă. De aceea, sufletele vizionare sunt adesea etichetate drept prea sensibile, prea intense, prea diferite, „prea mult” pentru așa-zisa normalitate. Ca și cm profunzimea ar fi o vină într-o lume care premiază superficialul.

Există o oboseală pe care doar oamenii neînțeleși o cunosc. Oboseala de a explica mereu ce simt. De a fi interpretați greșit. De a fi judecați după aparențe de oameni care nu le-au cunoscut niciodată furtunile interioare. Și, încet, mulți dintre ei învață să tacă. Nu pentru că nu mai au nimic de spus, doar pentru că au obosit să vorbească într-o lume care ascultă doar ceea ce îi confirmă propriul confort. Învață să poarte zâmbete peste răni, ironie peste dezamăgiri și liniște peste o mie de întrebări care îi macină pe dinăuntru. Dar poate că tocmai acești oameni țin lumea vie fără ca ei să știe. Oamenii care simt prea mult, care gândesc prea mult, care visează chiar și după ce viața i-a lovit de nenumărate ori. Oamenii care continuă să creadă în frumusețe într-o lume care le oferă cinism. Care încă aleg adevărul, deși adevărul i-a costat relații, locuri, liniște și uneori chiar propria imagine. Ei sunt cei care construiesc, scriu, creează, schimbă, vindecă, inspiră. Chiar și atunci când nimeni nu îi aplaudă. Chiar și atunci când tot ce primesc în schimb este neînțelegerea.
Și poate că cea mai mare tragedie a acestor suflete este că sunt apreciate abia după ce se retrag. După ce obosesc. După ce lumina din ei începe să pâlpâie de atâta luptă dusă în singurătate. Lumea are talentul crud de a transforma în citate oamenii pe care nu i-a ascultat la timp. Dar adevărul este că unele suflete nu au venit pe lume ca să fie aprobate de mulțime.

Au venit ca să aprindă ceva în ceilalți. Chiar dacă, pentru asta, trebuie să ardă ele primele.

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/28/nu-ma-rog-numai-pentru-unul-ci-ma-rog-pentru-toti-conducatorii-tarii/Nu mă rog numa...
28/05/2026

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/28/nu-ma-rog-numai-pentru-unul-ci-ma-rog-pentru-toti-conducatorii-tarii/
Nu mă rog numai pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării… / Data: 28 mai 2026, Al. Stănciulescu-Bârda
Mulți au dat cu pietre în Biserică, acuzând-o că este în cârdășie cu puterea politică din toate timpurile și toate locurile. Dovada „zdrobitoare” pe care o aduc aceștia întotdeauna este faptul că în slujbele noastre bisericești există formule în rugăciuni și ectenii, în care ne rugăm pentru conducătorii țării. Mai mult, stimabilii acuză Biserica de oportunism și lașitate, pentru că, indiferent de cine este la cârma țării, împărat, rege, președinte etc., ea tot se roagă pentru ei. Că există astfel de formule și rugăciuni este adevărat, însă aceasta nu este o dovadă că Biserica cochetează cu puterea politică. Din primele veacuri ale istoriei creștinismului Biserica s-a rugat pentru conducătorii lumești și bisericești. Nu a fost o inovație sau o adaptare la contextul politic în care a funcționat, ci o urmare firească a învățăturilor biblice. Mântuitorul ne-a îndemnat: „Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel preciza: „Toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu” și tot el îndemna creștinii să respecte, să cinstească și să se roage pentru conducătorii politici. În cele nouă porunci ale Bisericii suntem îndemnați să ne rugăm pentru conducătorii lumești și bisericești. Mulți înțelegem fără comentarii că e firesc să ne rugăm pentru sănătatea conducătorilor care aduc fericire poporului, dar fiecare dintre noi ne-am întrebat, măcar o dată în viață, de ce trebuie să ne rugăm uneori pentru conducători care au adus nefericire poporului.

Nedumeririle unora și neînțelegerile altora sunt normale, fiindcă oamenii aceia sunt străini de spiritul învățăturii creștine, de fondul ei. Creștinul înțelege statul ca un tot, ca un organism, ca un mecanism unitar, care funcționează după reguli precise, menite să conducă poporul spre împlinirea unor idealuri în istorie. În cadrul acestui organism sau mecanism, fiecare cetățean are o anumită funcție, un anumit rol: unul e volan, altul pedală, altul roată, altul șurub, altul șaibă etc. Cineva trebuie să fie șoferul. Fiecare neam are o menire, un rost în istorie. Fiecare cetățean are o legătură strânsă cu poporul în mijlocul căruia s-a născut, cu țara în care a văzut lumina zilei, în care a copilărit, în care a crescut și s-a realizat mai mult sau mai puțin. Nu-i este indiferent șaibei cine este la volan, nu-i este indiferent cetățeanului cine este la cârma statului, a țării. Dacă la volan este un șofer corect, cunoscător al legii circulației, grijuliu față de mașina pe care o conduce, față de pasagerii pe care-i transportă, mașina are șanse mari să ajungă la destinație. Chiar dacă mașina este mai veche, mai uzată, șoferul bun, de meserie, găsește soluțiile necesare, uneori recurge chiar la improvizații și tot străbate drumul. Dimpotrivă, dacă la volan este un bețivan, un om fără pregătirea necesară, un nebun sau imbecil, chiar dacă mașina ar fi nou – nouță, chiar dacă în mașină ar fi numai copii nevinovați sau academicieni cu multă știință de carte, mașina se va izbi de altă mașină, de un pom, de un stâlp, se va prăbuși în șanț sau în prăpastie după numai câteva sute de metri sau după câțiva kilometri de rulaj. Așa este și în viața unui stat, a unui popor. Biserica se roagă pentru conducători, dar nu pentru conducătorul Popescu, Ionescu, Georgescu, nu pentru împăratul cutare, pentru regele cutare sau pentru președintele cutare. Se roagă pentru cârmaciul țării, indiferent cine este, indiferent din ce partid politic face parte, indiferent ce convingeri politice sau religioase împărtășește. În momentul acela el conduce țara și mie, creștin și preot, nu-mi este indiferent.

Nu mă rog numai pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării, inclusiv pentru ai județelor, comunelor, satelor etc. Rugăciunea pentru conducătorii țării denotă un patriotism profund. Nu-mi este indiferent mie ca preot și Dvs., cetățeni ai țării și credincioși ai Bisericii, dacă la conducerea țării, județului sau comunei este un om înțelept și bun gospodar sau este un imbecil. Mă rog pentru conducătorii țării, ca să le dea Dumnezeu înțelepciune, dragoste de țară, de popor, ajutor pentru a putea să conducă țara cu dibăcie și să nu o distrugă. Când mă rog pentru conducători, mă rog pentru ca neamul românesc să-și poată duce misiunea lui istorică la bun sfârșit, să fie pace în țară și țara să nu fie târâtă în războaie; mă rog pentru belșugul țării și pentru buna chivernisire a bogățiilor țării; mă rog pentru codrii, pentru munții, pentru dealurile și câmpiile țării, pentru apele, aerul și subsolul patriei; mă rog pentru peștii apelor, pentru viețuitoarele uscatului, pentru păsările cerului; mă rog pentru neamul românesc dintotdeauna, pentru cei trecuți, prezenți și viitori. Mă rog pentru buna organizare a societății, pentru ca să fie rânduit omul potrivit la locul potrivit, pentru ca să fie retribuit fiecare după munca ce-o depune, să aibă fiecare un loc de muncă, să aibă o pâine pe masă, să aibă un acoperiș sub soare, să aibă un zâmbet pe buze, să aibă o lege înțeleaptă, pe care s-o respecte cu bucurie. Mă rog ca să nu se risipească idealurile mărețe ale marilor bărbați cu care a fost binecuvântat neamul. Mă rog ca nimănui să nu-i mai fie lehamite de țara lui, ca să nu-i fie rușine să spună din ce popor face parte. Mă rog pentru ca să nu se destrame țara și neamul, pentru ca flacăra conștiinței de neam și de unitate națională să nu se stingă, pentru ca limba română să nu amuțească, pentru ca să se păstreze datinile, credința, portul, cântecul, dansul și însăși ființa românească să poată supraviețui prin veacuri. Mă rog ca țara mea să fie, într-adevăr, „Grădina Maicii Domnului”!

De aceea mă rog pentru conducătorii țării!

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/27/finantam-armament-pentru-altii-nu-case-pentru-noi/Finanțăm armament (pentru alții),...
27/05/2026

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/27/finantam-armament-pentru-altii-nu-case-pentru-noi/
Finanțăm armament (pentru alții), nu case (pentru noi)! / Data: 27 mai 2026, Gheorghe Piperea
Piața imobiliară, la noi, e înghețată. Mai nimeni nu mai cumpără acum case cu bani gheață, iar credite nu se mai iau, întrucât lumea nu mai are curaj să se facă datoare la bănci pe 20-30 de ani. Prețurile sunt de-a dreptul exorbitante, iar statul sau primăriile nu mai construiesc un metru pătrat de locuințe sociale din 2024 încoace (nu că s-ar fi strofocat prea mult cu asta). Stocul de locuințe goale se îngroașă cu casele din care sunt evacuați debitorii supra-îndatorați. Terenul e pregătit pentru rentierii care vor cumpăra zeci de mii de case pentru a fi închiriate: Black Rock, Vanguard, Fidelity, UBS. Peste ocean, încă din toamna lui 2025, se încinge la foc mic, dar constant, piața creditelor ipotecare sub-prime. Asta dovedește că lumea nu învață nimic din istorie – criza financiară globală din 2008 a fost cauzată tot de la acest tip de credite. Interesant este, însă, că o criză și mai mare se acumulează galopant pe o piață la care mai nimeni nu s-ar fi așteptat că poate avea probleme: creditele auto.

Iată ce scrie presa americană: „Aproape 86 de milioane de americani – aproximativ unul din patru adulți – au acum datorii la credite auto sau leasing. Soldul mediu de acordare a unui credit auto a crescut la 33.519 dolari, comparativ cu 24.782 de dolari în 2018, în timp ce plata lunară medie a crescut de la 506 dolari la peste 680 de dolari în aceeași perioadă. Consumatorii sunt din ce în ce mai mult forțați să contracteze credite pe durate mai lungi pur și simplu pentru a-și menține ratele lunare la îndemână, mai mult de unul din cinci cumpărători de mașini noi contractând credite pe șapte ani în 2025”.

O să pară ciudat că nimeni nu a observat asta în piața noastră, dar la noi se cumpăra foarte rar mașini cu bani peșin. Se utilizează, de fapt, leasingul (care e cu două-trei ppt mai scump decât creditul). Pentru asta este nevoie de salarii, venituri din activități independente și firme cu activitate. Or, zeci de mii de job – uri au dispărut în ultimele luni. Activitățile independente se prăbușesc, iar peste 25 de mii de firme au intrat în insolvență în primele luni ale anului. A avut grijă de asta guvernul Bolojan, autorul a trei trimestre consecutive de recesiune „tehnică”. Deci, am putea sta mai rău decât americanii. În privința falimentului consumatorilor, la chestiunea știută (și nerezolvată) de pe vremea lui Biden, a creditelor de studii, care au un stoc de două trilioane, se adaugă una cu totul neașteptată: datoriile la spitale, medicamente și sistemul de sănătate. Costurile în acest domeniu au ajuns atât de incredibil de mari încât până și o banală cezariană poate falimenta o familie. De regulă, în ultimii 18 ani, am imitat ce e mai prost și mai nociv de la americani, deci avem și noi probleme de acest gen. Mai mici, dar similare. Tot ce putem spera acum, când finanțăm războaie, armament, lupta cu clima, inteligența artificială (curând, primirea cu surle și trâmbițe a extratereștrilor) este să nu fim din nou nevoiți, ca și acum 18 ani, să salvăm băncile recidiviste de la faliment cu prețul falimentului nostru, plus, mai nou, firmele de leasing. Nu de alta, dar de data asta ne putem trezi aruncați în timp, înapoi, în peștera preistorică.

Address

Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ziarul Națiunea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Ziarul Națiunea:

Share