
24/04/2025
𝐀𝐧𝐮𝐥 𝐈 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐀𝐧𝐭𝐢𝐝𝐞𝐦𝐨𝐜𝐫𝐚𝐭𝐮𝐥
– 𝐨 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐨𝐩𝐢𝐞 𝐢̂𝐧𝐟𝐫𝐢𝐜𝐨𝐬̦𝐚̆𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞
București, 1 decembrie 2025.
Gerul mușcă din fețele celor câțiva rămași în fața Universității, unde, din obișnuință sau din disperare, tineri aprind lumânări în tăcere. Nu pentru morți, ci pentru idei. Pentru libertate, pentru Europa, pentru acea Românie care nu s-a născut niciodată, dar care a fost visată. A fost o vreme când 1 decembrie aducea speranță. Acum aduce doar teamă.
Cu o jumatate de an în urmă, Antidemocratul a devenit președinte. Șocul n-a fost victoria în sine, ci viteza cu care totul s-a transformat. Parlamentul, cucerit de alianța suveranistă, a devenit un cor supus. Constituția – o piesă de decor. ONG-urile au fost declarate „agenți străini”. Presa liberă – demonizată. Iar educația a fost supusă unui program de reîndoctrinare identitară.
România conștientă a intrat în rezistență.
În facultăți, tăcerea e apărare. Profesorii nu mai vorbesc liber. Studenții nu mai întreabă. Cărți despre gândire critică, filosofie politică sau drepturile omului au dispărut din biblioteci. În schimb, au apărut volume de „istorie purificată” și cursuri obligatorii despre „renașterea neamului”.
Dar în subsoluri și apartamente slab luminate, mici comunități încă învață. Predau istoria reală. Se transmit în secret texte de Arendt, Orwell, Eliade și Cioran. Se organizează sesiuni de lectură, cu telefoanele în cuptorul cu microunde – o glumă amară, dar necesară. Acolo, România conștientă respiră. Încet, dar cu demnitate.
Cei care pot, pleacă.
Tineri cu mastere și diplome internaționale își caută viața în altă parte. „România nu ne vrea”, spun, privind înapoi doar cu furie și dor. Cei rămași trăiesc în suspensie, între exilul interior și o formă de credință mută în ceva mai bun.
Într-un orășel din sud, o profesoară de literatură e arestată.
Le citise copiilor un fragment din Procesul. Un elev spusese: „E despre cm nu mai contează ce ai făcut. Ești vinovat pentru că exiști.” A doua zi, părinții au fost chemați. A treia zi, profesoara a fost ridicată. Oficial, „instigare la neîncredere în stat”. A fost găsită moartă în celulă. Comunicatul: „suicid cu panglica tricoloră”.
România conștientă nu mai apare la televizor.
Dar există. Într-o sală de liceu unde un elev desenează steagul UE pe marginea caietului. Într-un SMS criptat cu un citat din Seneca. Într-o întrebare rostită șoptit: „Mai e voie să visăm?”
Da. Încă e.
Dar visul doare.
Și cere curaj.
Și nu te face popular.
𝐑𝐮𝐠𝐚̆𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞: 𝐏𝐞 𝟒 𝐦𝐚𝐢, 𝐝𝐮-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐨𝐭. 𝐎𝐫𝐢𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐚𝐢 𝐟𝐢, 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐭̦𝐚𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐨 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐝𝐢𝐜𝐭𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚̆. 𝐀𝐥𝐭𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐨𝐩𝐢𝐚 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞. 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐳𝐞𝐜𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐠𝐫𝐞𝐢 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐮𝐧𝐞𝐜𝐚𝐭̦𝐢.
𝑆𝑒𝑚𝑛𝑎𝑡: 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠̦𝑡𝑖𝑒𝑛𝑡𝑎̆