20/06/2025
Cine mai are nevoie de bucătarii seniori cu experiență sau să dezvolte tânăra generație?!
🗣️ Nu am mai scris de ceva vreme. Am stat, am tăcut și am privit de pe margine. Dar e clar că bucătăria profesională din România se transformă, cu pași mici dar siguri, într-o platformă multi-etnică fără spirit, fără identitate. Mulți se plâng că dispare mâna de lucru profesionistă. Tinerii? Nu prea mai sunt. Iar dacă sunt, vin fără chef, fără răbdare, fără dorința de a trece prin focul adevăratei bucătării.
Și sincer, cm să ai chef când muncești 14-15 ore pe zi, două zile on, două off, cu salarii care n-au trecut de anul 2005? Munca e multă, condițiile tot mai proaste, viața personală zero. Mulți cedează. Iar locul lor e luat de o mână de lucru de execuție, automatizată, lipsită de suflet – adusă din munții asiatici.
În bucătărie nu mai ai „posturi”. Nu mai e omul de la sosuri, de la garnituri, nu mai e sous-chef-ul, bufetierul, patiserul. A murit modelul lui Escoffier. Dacă mai există, e prin vreun hotel care se crede internațional, dar plătește ca în tabăra de corturi din anii 2000. Și culmea, cel mai jos ofertant e chiar managerul român. "Lasă boss, găsim și pe 35 de milioane cu bonuri de masă." Bonuri de masă la bucătar?! Hai să fim serioși!
Intru în bucătării din ce în ce mai des și am impresia că sunt în Bombay. Nu mai zic de faptul că s-a scos și ideea de „Chef” din schemă. Acum ai „bucătar responsabil” – unul pe o tură, altul pe cealaltă. Fiecare cu 10 milioane în plus la leafă și sarcina de a coordona meniul simplificat, făcut din produse luate de la Metro. Rețete basic, proces simplu: decongelezi, încălzești, pui în farfurie.
Lanțurile mari au bucătării centrale. Cazane pline de ciorbe, tone de tocănițe, zeci de oameni în uniformă albă care gătesc pentru sute de restaurante. La ora 8 dimineața, marfa pleacă spre puncte de încălzire – că nu-s restaurante, sunt micro-uzine de regenerat mâncare. Mai pui o friptură, un cartof congelat, niște legume la pungă – și gata. Slow food pe fast-forward.
Cei care nu și permit halele? Nicio problemă. Găsesc ciorba la pungă, valabilă 7 zile, fără stres de la ANPC. Nu te mai agiți că n-ai răcit supa cm trebuie sau că n-ai spațiu pentru depozitare. O aduci de la sursă, o vinzi ca-n poză. Ce mai contează?
Bucătării în subsol, slab ventilate, lucrat pe caniculă. Centrul istoric arată ca o mină. Întră acolo băieți cu freza făcută la BarberShop, cu guma în colțul gurii, glenza la vedere, ospătari influencer-ready. Pe afiș? Un expat care zâmbește frumos sub o tocă nouă: „Chef Juno El Carasus – venit din Franța!” De unde? Nici șoarecii cu diplomă de tocăniță n-au auzit de el.
Încă mai visăm că tânăra generație de bucătari va ridica steagul românesc la vreo olimpiadă culinară. Dar dacă te uiți mai atent, tot copiii "lor" ajung pe podium, tot prin aceleași cercuri. Aceleași medalii, aceleași cabinete de PR. Gărzi vechi? Nu mai există. Nu există sindicat, nu există solidaritate. Fiecare cu treaba lui, cu TikTok-ul lui, cu poza de la festivitate și cu cupa luată pentru vânzări bune la un distribuitor.
Hai s-o spunem pe șleau. Nu s-a schimbat nimic. Ba din contră, parcă totul se simplifică. Utilaje second-hand etalate la târguri HoReCa, totul pe bani puțini, pe „merge și așa”. Taxele cresc, energia crește, marfa se scumpește, iar patronii visează la profituri mai mari pe spatele oamenilor care ard la plită. Tinerii? Nu mai sunt ușor de dus cu vorba. Mai bine bagă la păcănele sau își scot pielea pe OnlyFans. Și iau într-o lună cât nu visează un Chef cu 20 de ani de experiență.
Vai, dispar oamenii muncii din bucătării! Păi da. Și știi cine le ia locul? Luptătorii asiatici din munți. Cu cazare, cu masă, cu transport asigurat. Și, atenție, sunt mai uniți decât noi. Ei sunt viitorul gastronomiei românești. Ce gust va avea? De curry. Cum e în UK, unde mâncarea națională e chicken tikka masala.
Așa că... cm mama naibii să avem viitor în bucătăriile din România, pline de utilaje second-hand și cu salarii de margine de imperiu cu stele galbene pe steagul albastru?