19/10/2025
Milionarul ajunge mai devreme acasă și nu poate să creadă ce văd ochii lui. Alexandru Ionescu era obișnuit să ajungă acasă mereu după ora 9 seara, când toți erau deja adormiți.
În ziua aceea, însă, întâlnirea cu investitorii din București se terminase mai devreme decât se aștepta și a decis să meargă direct acasă fără să anunțe pe nimeni. Când a deschis ușa de la intrarea vilei din cartierul Primăverii, Alexandru s-a oprit în prag și nu a putut procesa ce vedeau ochii lui.
Acolo, în mijlocul sufrageriei, era Luiza, menajera de 28 de ani, îngenuncheată pe podeaua udă, cu o cârpă în mână. Dar nu asta l-a lăsat paralizat, ci scena de lângă ea. Fiul său, Matei, de doar 4 ani, stătea în picioare, sprijinindu-se de micile lui cârje mov, ținând o lavetă de bucătărie și încercând să o ajute pe tânără să curețe podeaua. „Tanti Luiza, eu pot să șterg partea asta de aici”, spunea băiețelul blond, întinzându-și cu greu mânuța.
„Stai liniștit, Matei, deja m-ai ajutat mult astăzi. Ce-ar fi să te așezi pe canapea cât timp termin eu?”, răspundea Luiza cu o voce blândă, pe care Alexandru nu o mai auzise niciodată. „Dar eu vreau să ajut. Tu mereu zici că suntem o echipă”, insista copilul, încercând să-și țină mai bine echilibrul în cârje.
Alexandru a rămas nemișcat, privind scena fără să fie observat. Era ceva în acea interacțiune care îl mișca într-un fel pe care nu-l putea explica. Matei zâmbea, lucru pe care omul de afaceri îl vedea rar acasă. „Bine, micuțul meu ajutor, dar doar un pic. E în regulă”, spuse Luiza acceptând ajutorul copilului.
Atunci Matei și-a zărit tatăl stând în ușă. Chipul i s-a luminat, dar în ochii albaștri se citea un amestec de surpriză și teamă. „Tată, ai venit mai devreme”, a exclamat băiețelul, încercând să se întoarcă repede și aproape pierzându-și echilibrul.
Luiza s-a ridicat speriată, a scăpat cârpa pe podea, și-a șters grăbită mâinile de șorț și și-a plecat capul. „Bună seara, domnule Alexandru. Nu știam că domnul… iertați-mă, tocmai terminam curățenia.” A bâiguit ea vizibil emoționată. Alexandru încă procesa scena.
A privit spre fiul său, care încă ținea cârpa în mână, apoi spre Luiza, care părea că vrea să dispară. „Matei, ce faci acolo?”, a întrebat Alexandru încercând să-și păstreze vocea calmă. „O ajut pe tanti Luiza, tată. Uite ce-am făcut.” Matei a făcut câțiva pași nesiguri spre el, mândru. „Astăzi am reușit să stau în picioare singur aproape 5 minute.”
Alexandru a privit-o pe Luiza căutând o explicație. Tânăra încă ținea capul plecat, frământându-și mâinile cu nervozitate. „5 minute?”, a repetat Alexandru surprins. „Cum așa?” „Tanti Luiza mă învață exerciții în fiecare zi. Ea zice că, dacă mă antrenez mult, într-o zi o să pot alerga ca ceilalți copii”, a explicat Matei cu entuziasm. Tăcerea apăsătoare s-a lăsat peste încăpere.
Alexandru simțea un amestec de emoții pe care nu le putea defini. Furie, recunoștință, confuzie. A privit din nou spre Luiza. „Exerciții?”, a întrebat el. Luiza și-a ridicat în cele din urmă privirea, ochii căprui plini de teamă. „Domnule Alexandru, eu doar mă jucam cu Matei. Nu am vrut să fac nimic rău. Dacă doriți, pot să—”
„Tati, tanti Luiza e cea mai bună”, a intervenit Matei, grăbindu-se să se așeze între cei doi adulți. „Ea nu renunță la mine atunci când plâng de durere. Ea zice că sunt puternic ca un războinic.” Alexandru a simțit cm ceva i se strânge în piept. 👇 Continuarea poveștii în primul comentariu de sub imagine 👇