07/09/2026
Delicios! 😂
Răsfoind și eu, mi-am adus aminte de o postare mai veche, din categoria “bad publicity, still publicity”. Și, cm tot am avut răbdarea să mai dau o dată de rotița mouse-ului, am realizat din nou cât de mare și de plină e grădina internetului.
Trebuie să recunosc însă că există ceva spectaculos în felul în care unii oameni încearcă să transforme o banală postare de Facebook într-un mic tratat de sociologie. Îți trebuie doar un Gustave Le Bon, 2-3 referințe despre psihologia maselor, niște “tipologii de narcisiști low profile cu valențe de leadership” și, dacă se poate, câteva cuvinte suficient de pretențioase încât cititorul să nu mai aibă timp să observe că autorul a început prin a scrie “bad plubicity”. Dar poate este o nouă școală de gândire sau “plubicity” este forma postmodernă a publicității negative, accesibilă exclusiv intelectualilor care au decis că ortografia este o constrângere burgheză.
Oricum… este un procedeu interesant. În loc să stăpânești limba, ridici nivelul de dificultate al vocabularului și speri că nimeni nu se mai uită la construcția frazei. În loc de “după” apare “dupe”, în loc de “genul” apare “genu”, în loc de “pentru” apare „pt”, diacriticele dispar selectiv, iar “mi-am” își pierde cratima. Dar toate acestea devin, probabil, detalii neimportante când tocmai ai descoperit psihologia maselor și ești pregătit să reinventezi, din tastatură, psihologia “mulțimii virale”.
Și abia aici apare partea mea preferată: bietul Gustave Le Bon este chemat solemn în scenă, la aproape un secol după moartea lui, pentru a explica o mulțime care, aparent, este atât de “vidă” încât nu merită nimic, dar suficient de interesantă încât să primească o analiză psihologică, o clasificare a narcisiștilor și câteva concluzii despre “leader ship”, nu leadership.
Mai interesant este că, în încercarea de a părea sofisticată, fraza ajunge să spună lucruri pe care nici ea nu pare să le mai înțeleagă. “Valoare spre mulțimea vidă” sună impresionant până când te întrebi ce înseamnă, de fapt. Nu înseamnă ceva anume, dar are avantajul că pare să însemne. Practic, exact genul de formulare care funcționează foarte bine dacă obiectivul este să impresionezi pe cineva care citește repede și foarte prost dacă cineva se oprește două minute să citească atent.
Iar “narcisiști low profile cu valențe de leadership, ascunși dupe taste” este deja o mică bijuterie. Avem psihologie, engleză, leadership și anatomia tastaturii într-o singură idee, toate unite de o ortografie care pare să fi intrat și ea în mulțime, dar să fi rămas fără lider.
În rest, circul e distractiv. Uneori chiar foarte distractiv. Și sunt perfect de acord că depinde de gusturi. Numai că există o diferență între a privi circul și a urca pe scenă ca să explici publicului, cu aer doctoral, mecanismele circului, în timp ce propriul text se împiedică de cratime, diacritice și construcții care par scoase direct dintr-o ședință de brainstorming în care conținutul a întârziat, dar autosuficiența a ajuns prima.
Nu am nimic împotriva oamenilor care vor să fie ironici, intelectuali, acizi sau superiori. Fiecare își alege personajul pe care îl joacă, dar există un mic inconvenient: când încerci prea tare să demonstrezi cât de inteligent este ceea ce ai scris, cititorul începe să se uite exact la lucrurile pe care ai vrut să le ascunzi.
Și atunci se întâmplă ceva aproape lebonian: dispare autoritatea individuală și rămâne mulțimea. Doar că, de data asta, mulțimea nu mai este cea din comentarii. Este formată din greșeli, contradicții, cuvinte folosite pentru efect și concepte împrumutate pentru prestanță.
Așa că, înainte de următoarea reinventare a psihologiei maselor, poate merită încercat un experiment mult mai simplu, spre exemplu o frază în limba română, corectă gramatical, fără Gustave Le Bon, fără „narcisiști low profile”, fără „valențe de leadership” și, dacă nu cerem prea mult… fără “plubicity”.
În definitiv, nu orice text cu Gustave Le Bon în el devine profund. Uneori rămâne doar un text cu Gustave Le Bon în el.
Iar internetul are această calitate minunată: nu trebuie să explici prea mult cine este cine. Răbdarea, rotița mouse-ului și câteva rânduri de text rezolvă singure problema.
Unii fac circ, unii îl comentează, iar alții, în încercarea de a demonstra că sunt deasupra spectacolului, reușesc să ofere publicului cel mai interesant număr dintre toate: propriul text.