18/06/2026
Un pic de scroll pe Insta, poate un pic pe Facebook, numa’ cât aștept la coada la casierie. Ori înainte să adorm, dar și cât stau în autobuz, ori dacă tot mă relaxez, mai văd una-alta. Vorba aia, socializez și eu. Așa se spune... că doar așa se și numesc - rețele de socializare. Singuri, fără oameni în preajmă ori dacă sunt, nu-i observăm. Comunicăm, dar nu cu oameni reali auzind vocea reală, ci filtrată printr-un ecran.
„Socializăm” atât de mult încât am ajuns să ne simțim stânjeniți în preajma unui om, realizând că nu avem subiecte de discuție.
Să citim o carte? Un scroll e mult mai simplu, diversitate, multe lumini colorate, ca la circul pentru copii. Se numește „maturitate” sau, pardon, am avansat.
Cât de trist, atâtea rețele de socializare și totuși din ce în ce mai puțină socializare. Unde s-a dus socializarea? Pe rețele... plecată... tocmai ce am văzut-o.
Oare ce făceau bunicii noștri în pauzele lor? Când pregăteau masa ori când lucrau la grădină? Ori în drum spre job sau la birou chiar? Puteau ei socializa fără rețele de socializare? Încă avem bătrâni de la care să învățăm ce e socializarea până nu se pierde de tot.
1 oră pe zi de scroll, 4 ani din viață la gunoi. Și repercusiunile nu se opresc aici. Dar ce mai contează restul? La 5 ore pe zi, 20 de ani nici nu-i mai punem la calcul. Fără să mai menționăm calitatea celorlalți ani rămași.
Această imagine mi-a dat de gândit... mult.