11/05/2026
🔴 Radu Miruță trimite Corpul de Control la Metrorex
Radu Miruță anunță că „la Metrorex începe curățenia generală”.
Miruță spune: „Acum o săptămână am spus clar: la Metrorex începe curățenia generală. Și am început să facem pași.”
Omul spune că a convocat AGA și trimite Corpul de Control. Adică încearcă să aprindă lumina într-o cameră în care, ani la rând, mulți au preferat întunericul. În întuneric, contractele par mai curate, penalitățile par opționale, iar grupurile de interese par doar niște oameni preocupați de transport public. Cu bani publici, desigur.
Citatul care merită ținut minte este acesta: „Problemele de la Metrorex nu mai pot fi ascunse sub preș. Sunt prea multe, prea grave și durează de prea mulți ani.” Corect. Doar că la Metrorex, dacă ridici preșul, probabil găsești un contract de pază, două facturi, trei explicații administrative și o penalitate neîncasată care s-a mutat acolo din 2019. Statul român are o tradiție splendidă: când e vorba să ia bani de la cetățean, e rapid. Când e vorba să recupereze bani de la contracte întârziate, devine brusc meditativ. Aproape filosofic.
Miruță pune pe masa AGA contractele costisitoare de pază, curățenie și servicii, penalitățile neîncasate, pierderile de la terminalul multimodal Străulești, spațiile din depoul Ciurel, contractele de publicitate, activele Metrorex, indicatorii de performanță și conflictele de interese din negocierea noului Contract Colectiv de Muncă. Altfel spus, nu s-a dus să schimbe un bec. S-a dus să vadă de ce clădirea miroase a cablu încins, contract vechi și „lasă că merge și așa”.
Partea cu penalitățile este superbă. Miruță spune că a găsit 60 de milioane de euro neîncasați din penalități pentru întârzierea unui singur contract. Un singur contract. 60 de milioane de euro. În România, dacă un cetățean întârzie o plată, statul îl găsește și în vis. Dacă un contract întârzie și ar trebui recuperate zeci de milioane, instituția intră într-o stare poetică: se uită pe geam, oftează și spune că situația e complexă.
Și aici vine întrebarea simplă: de ce primul reflex era să scumpească biletul de la 5 lei la 7 lei? De ce se caută banii întâi în buzunarul călătorului și abia după aceea prin dulapurile Metrorex? De ce plătește omul de pe peron înainte să fie întrebați cei care au lăsat penalități neîncasate, contracte umflate, pierderi tolerate și spații administrate ca într-un stat paralel cu bunul-simț?
Miruță a spus și fraza corectă politic și administrativ: „Profesioniștii nu trebuie să plătească pentru privilegiile, abuzurile și rețelele tolerate ani de zile.” Aici este miezul reformei. Pentru că da, există oameni care muncesc în Metrorex. Există mecanici, dispeceri, tehnicieni, oameni care țin sistemul în picioare. Dar acești oameni sunt folosiți mereu ca scut de rețelele care trăiesc din companie. Când întrebi de contracte, ți se spune să nu ataci angajații. Când întrebi de pierderi, ți se spune să nu lovești transportul public. Când întrebi de sinecuri, ți se spune că ești împotriva metroului. Nu, dragilor. A întreba unde se duc banii nu înseamnă să fii împotriva metroului. Înseamnă să fii împotriva găurii negre cu program de funcționare.
„Metrorex trebuie să lucreze pentru cetățeni, nu pentru grupuri de interese”, spune Miruță. Exact. Asta e fraza care ar trebui scrisă la intrarea în toate companiile de stat. Și dedesubt, mai mic: „Nu vă panicați, știm că pentru unii sună nou.” Pentru că în România multe companii de stat au fost tratate ca niște ferme politice: statul hrănește, cetățeanul plătește, câțiva mulg, iar la final ni se explică solemn că vaca este strategică.
Asta este diferența dintre reformă și teatru. Teatrul spune: „Trebuie să protejăm compania.” Reforma întreabă: „De cine?” Teatrul spune: „Trebuie să creștem prețurile.” Reforma întreabă: „Dar penalitățile de 60 de milioane de euro unde sunt?” Teatrul spune: „Nu avem bani.” Reforma întreabă: „Cine a avut grijă să nu-i încasăm?”
De aici se vede de ce sistemul urăște oamenii care intră cu Corpul de Control. Nu pentru că descoperă tot. Ci pentru că strică liniștea. Iar liniștea, în companiile de stat, a fost mult timp cea mai scumpă formă de corupție: nu se vede, nu se aude, dar costă enorm.
Curățenia generală la Metrorex nu înseamnă doar să verifici contracte. Înseamnă să schimbi o regulă veche: cetățeanul nu mai trebuie să fie prima sursă de bani când compania pierde bani. Prima sursă trebuie să fie risipa tăiată, penalitățile recuperate, contractele verificate, activele folosite inteligent și conducerea evaluată pe bune.
Și aici apare întrebarea care doare: Miruță este ministru interimar, nu a stat ani întregi cu mâna pe dosarele Metrorex, dar în câteva zile spune că a găsit contracte costisitoare, penalități neîncasate, pierderi, spații folosite dubios și conflicte de interese. Înaintea lui a fost un ministru de la PSD. El de ce nu le-a văzut? Nu a avut timp? Nu a avut ochi? Nu a avut voie? Sau, mai rău, le-a văzut și a considerat că așa funcționează sistemul? Pentru că atunci când neregulile sunt „prea multe, prea grave și durează de prea mulți ani”, nu mai vorbim despre o surpriză administrativă, ci despre o tradiție tolerată. Iar toleranța, când e vorba de bani publici, începe să semene periculos de mult cu complicitatea.
Până acum, la Metrorex se pare că multe lucruri au fost ascunse sub preș.
Problema e că preșul era plătit tot de noi.
