Cronica unei clipe

Cronica unei clipe „Adun ce rămâne după ce clipa trece. Uneori e lumină. Alteori e tăcere. Nu caut răspunsuri. Doar semne că a contat." Eu, cronicar al vremelnicului.

Există clipe care nu se anunță. Trec ușor, ca lumina care se strecoară printre perdele într-o dimineață liniștită. Sunt ...
02/08/2025

Există clipe care nu se anunță. Trec ușor, ca lumina care se strecoară printre perdele într-o dimineață liniștită. Sunt momente în care ai putea ridica vocea, ai putea trânti, ai putea închide ușa. Dar în schimb, alegi să rămâi. Să respiri. Să fii blând.
Blândețea nu e ceva cu care te naști. Nu e un dar misterios oferit doar unora. Se educă. Se învață. Se exersează cu fiecare gest, în fiecare zi în care decizi, conștient, să nu răspunzi cu asprime. Este o alegere, nu o întâmplare. Și uneori, e greu. Dar tocmai de aceea e prețioasă.
Ce am înțeles e că nu poți fi cu adevărat blând cu ceilalți dacă nu ești cu tine. Pentru că atunci când ne dăm voie să fim blânzi cu noi — în greșeli, în eșecuri, în ezitări — devenim mai puțin aspri și cu ceilalți. Blândețea pornește din acest spațiu tăcut unde înveți să nu te mai cerți pentru fiecare pas greșit.
Viața nu e mereu ușoară. Dar uneori, răspunde pe tonul pe care o strigi. Și când o strigi încet, cu blândețe, parcă te aude mai bine.



Sursa foto: Pinterest

Sunt femei ce nu intră în încăperi, ci se așază în ele. Fără zgomot, fără zor, dar cu o prezență ce rămâne, chiar de ple...
25/07/2025

Sunt femei ce nu intră în încăperi, ci se așază în ele. Fără zgomot, fără zor, dar cu o prezență ce rămâne, chiar de pleacă. Nu le recunoști prin straie ori glas ridicat, ci prin felul în care tac, privesc, ating.
A fi femeie cu duh și rost nu-i un meșteșug de spoială, ci o lucrare dinlăuntru iar când feminitatea se înfiripă în ființă, nu ca podoabă, ci ca adevăr, atunci ochii ți se curățesc.
Nu mai vezi în celelalte femei o pricină de invidie, ci o taină de învățat.
Nu te mai îngreunezi cu judecăți, ci cu întrebări.
Nu mai clevetești, căci te știi în lucrare iar o femeie ce-și curăță ograda inimii n-are vreme să scormonească în viețile altora.
Femeia cu duh e blândă, dar nu moale.
E înțeleaptă fără a rosti vorbe grele.
Plânge, dar lacrima ei nu înseamnă slăbiciune, ci curățire.
Zâmbește, și zâmbetul ei îmblânzește până și zidurile.
Feminitatea nu se poartă — ea se emană. Din tăceri, din gesturi, din felul în care îți aduni părul sau îți porți greul fără a-l trâmbița.
Când o femeie se așază în sine, nu mai simte nevoia să se compare cu celelalte. Își cunoaște rostul, și tocmai de aceea, îl recunoaște și în alte femei.
Și astfel, lumea se umple de femei-far, femei-punte, femei-care-țin.
Nu prin puterea brațului, ci prin tăria inimii.

Dar despre femeile-far, femeile-punte si femeile-care-țin,...altădată .

Sursa foto: Pinterest

Cred că fiecare om, oricât de grăbit ar fi prin lume, are o taină simplă: locul de unde se întoarce cu mai mult decât ce...
24/07/2025

Cred că fiecare om, oricât de grăbit ar fi prin lume, are o taină simplă: locul de unde se întoarce cu mai mult decât ce-a cumpărat.
Fiecare dintre noi are o “doamnă Cristina”. Poate nu se numește chiar așa, dar există.
E omul acela de la care nu cumperi doar fructe, sau pâine, sau flori.
Primești și un zâmbet. O clipă de uman, de tihnă, o bucățică de omenie.
Are mereu cele mai bune fructe și același zâmbet blând, de parcă l-ar fi păstrat special pentru mine.
Și de fiecare dată când ajung la taraba ei, îmi dau seama că nu vin doar pentru zmeură sau pepene galben. Vin pentru bucuria de a o vedea.
Într-o lume de cumpărături online și interacțiuni la două clicuri distanță, doamna Cristina îmi amintește că sunt unele lucruri care se dau din mână în mână și din om în om — cu ochii ridicați, cu vorba blândă, cu zâmbetul sincer. Bucăți de fire omenească, care nu se livrează prin curier, ci prin prezență.

Unele zile vin cu aripi. Altele cu greutăți în piept. Ieri a fost a doua variantă.Corpul mi-a vorbit în limba lui electr...
24/07/2025

Unele zile vin cu aripi. Altele cu greutăți în piept. Ieri a fost a doua variantă.
Corpul mi-a vorbit în limba lui electrică — aritmii, valuri. N-am știut dacă mi-e frică sau e doar prea mult…
Dar apoi, o voce dragă mi-a spus:
„Ești un diapazon pe care universul ni-l face cadou. Tu simți mai mult decât mulți dintre noi. Go easy on you.”
Am rămas cu fraza asta ca un ecou cald într-o cameră rece.
Și pentru o clipă, am înțeles că nu e o slăbiciune. Inima mea e o antenă.
Mi-am reamintit ceva ce integrez de ani de zile, că sensibilitatea nu e un defect de fabricație.
Ci poate cel mai precis instrument de navigare.
Poate nu e despre a fi bine sau rău. Poate e despre a rămâne în ritm, chiar și când e spart.



Sursa foto: Pinterest (AI modified)

Ce frumos să vezi cm iluziile se evaporă ca aburul de la cafeaua amară, iar tu rămâi cu adevărul—rece, dar cinstit.Nu m...
23/07/2025

Ce frumos să vezi cm iluziile se evaporă ca aburul de la cafeaua amară, iar tu rămâi cu adevărul—rece, dar cinstit.

Nu mă mai dezamăgesc oamenii.
Nu pentru că s-au schimbat ei, ci pentru că m-am schimbat eu.
Am renunțat să-i văd prin lentilele propriilor mele speranțe.
Nu mai proiectez lumini acolo unde e umbră, și nici nu mai caut adâncimi unde e doar suprafață lucioasă.

Oamenii vin cu ce pot. Cu ce sunt.
Uneori cu mâinile goale, alteori cu buzunarele pline de așteptări pe care le pun pe umerii tăi.
Dar nu mă mai las păcălită de ambalaje, de promisiuni nerostite sau de tăceri care par profunde, dar sunt doar goale.

E liniște acum în mine.
Nu din resemnare, ci din claritate.
Nu mai confund conexiunea cu dorința de a fi văzută.
Nu mai ofer spațiu în suflet pentru ecouri care nu vin niciodată înapoi.

Mă văd pe mine mai bine.
Și de când mă văd, nu mă mai orbesc ceilalți.

Sursa foto: Pinterest (AI modified)

Nu știu cm reușește, dar Madame Lola încape în fiecare colț de liniște pe care-l am.Își lipește capul de pieptul meu ca...
21/07/2025

Nu știu cm reușește, dar Madame Lola încape în fiecare colț de liniște pe care-l am.
Își lipește capul de pieptul meu ca și cm ar înțelege toate lucrurile nespuse.

Unele clipe nu au nevoie de cuvinte, ci doar de o respirație comună.

Azi, tihna are formă. Botic rece si urechi lungi.

Odinioară, pe când viața îmi era strâmtă și glasul încă netrezit, am scris intr-un loc ce se numea „5 minute de viață”.N...
21/07/2025

Odinioară, pe când viața îmi era strâmtă și glasul încă netrezit, am scris intr-un loc ce se numea „5 minute de viață”.
Nu vorbeam mult, căci nu știam cm să-mi rostesc trăirea. Dar slovele curgeau — molcome, grele, adevărate — și din ele se simțea ce nu puteam grăi.

Cuvântul scris îmi era alinare. Nu mă înțelegeam, dar mă scriam.
Cei ce citeau, simțeau. Și poate, fără voia lor, m-au înțeles mai bine decât m-aș fi priceput eu.

De-atunci, cu pas domol și răbdare strânsă în pumn, tot tămăduiesc.
Zilnic, imi iau cinci minute în care nu mă zoresc. Minute în care zăbovesc în ființa mea, ca într-un pridvor cald de vară târzie.

Așa s-a nascut "Cronica unei clipe".
Din dorul de a fi, nu doar de a trece. Din nevoia de a simți clipa nu ca trecere, ci ca rost. Iar clipa — când o trăiești cu ochii larg deschiși și sufletul în tihnă — devine tămăduitoare.

Căci ce-i prezentul, dacă nu singura avere netrecătoare?

Iar tihna... tihna nu-i un moft. E ființă. E rădăcina mea tăcută, crescută în lumină blândă. E felul meu de a fi. Și de-a rămâne. E forma mea de adevăr.

Așa arată roșiile cu viață în ele.Într-o lume în care totul pare să fie pe fugă — rapid, artificial, ambalat în plastic...
20/07/2025

Așa arată roșiile cu viață în ele.

Într-o lume în care totul pare să fie pe fugă — rapid, artificial, ambalat în plastic — există oameni care aleg, cu o încăpățânare frumoasă, să păstreze ce e bun, curat și autentic. Sunt acei oameni care nu urmează trenduri, ci rădăcini. Cei care nu plantează doar semințe, ci amintiri, gusturi din copilărie, vacanțe cu veri lungi și roșii coapte la soare.

Așa sunt prietenii mei care adună semințe de roșii — dar nu orice roșii. Sunt roșii care au gust de vară adevărată, de grădina bunicii, de mâini muncite cu dragoste. Soiuri vechi, nobile în simplitatea lor, exact ca valorile care încep să dispară: răbdarea, grijă față de natură, și respectul pentru lucrul făcut bine, fără grabă.

Acești oameni sunt păstrători de patrimoniu viu.

̂nesc

„Adun ce rămâne după ce clipa trece.Uneori e lumină. Alteori e tăcere.Nu caut răspunsuri. Doar semne că a contat.”Eu, do...
20/07/2025

„Adun ce rămâne după ce clipa trece.
Uneori e lumină. Alteori e tăcere.
Nu caut răspunsuri. Doar semne că a contat.”

Eu, doar un cronicar al vremelnicului.

Address

Bucureşti Sectorul 6

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cronica unei clipe posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category