06/08/2026
Cezar Ivănescu (6 august 1941, Bârlad — 24 aprilie 2008, București)
De profundis
! acum, fiindcă frigul face bulboane
și fiindcă eu sunt bolnav și mă tem,
ca sălbaticul am să-mi fac leul meu de peșteră,
iar voi să spuneți: îl vâna în fiecare zi !
! acum, fiindcă sunt și sincer și milos,
vă rog să nu vă uitați în ochii mei
prin care lacrimile găuresc pupilele
și deci nu plâng; nici râsul meu
care vă chinuie, vă sluțește, feriți-vă de râsul meu
într-însul mama e tot albă! și inima mea,
acest cântar social, care atunci când eu
voi fi pur de tot se va sfărâma
într-una din părțile balanței și va rămâne numai
un cap uimit, umed, plin de lună ca o floare
scoasă din lac. o, candoarea
capului din inimă, cu brațe
! lăsați-mi numai laptele și mâncare
până mă scol mâini de dimineață
căci acum își fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputinței !
! și socotiți-mă-un lepros care se vindecă
și v-ar putea și omorî cu-mbrățișările,
și socotiți-mă-un lepros care se vindecă
și v-ar putea omorî cu-mbrățișările !
! acum, fiindcă am chiar șaptezeci de ani
cu cei lăsați de mama,
îngăduiți-mi deruta suportabilă
și bucurați-vă de înțelepții tineri !
* * *
! cm am putea fi fericiți
cînd întîmpinăm
și binele și răul cu indiferență?
atîta indiferență că într-o zi crăpăm
ni se sparge coșul pieptului
de rîs: sîntem de rîs
nevătămați... și atît de depărtați
de tot ce se întîmplă
cu destinul nostru –
ca zeii !
La Baaad
! mă trezesc adesea visînd
următoarea scenă: Baaadul
e asediat de intruşi : într-o
clădire sînt ultimul apărător
care mai rezistă atacatorilor :
într-un hol imens cu pardoseala
neagră gudronată
ca a unui platou de filmare,
înaintez cu o armă
automată în braţe : cîţiva
intruşi trag în mine în
plin ; sînt ciuruit,
cu ultimele puteri înaintez
însă şi scuip pe faţa primului
intrus îndreptat spre mine
cu ultimul efort al
plămînilor un val de sînge
care-i acoperă toată faţă :
nu m-am întrebat niciodată
dacă este posibil ca un ins
ciuruit să mai poată scuipa
un val imens de sînge în
faţa cuiva dar imaginea
în sine mi-a plăcut, s-a
implantat în mazochismul meu
de zile mari, şi-mi
revine cu forţa
reiterată a unui onanism
juvenil... fireşte
aceasta este doar imaginea
centrală, pentru că visul
în sine are variaţiuni infinite,
scena aceasta fiind
cînd punctul unui fatal
deznodămînt, cînd începutul
unui calvar care
se continuă cu... !
