13/07/2025
Sebastian Hester
Riget
I
Sonja,
Un copil plânge în salonul vecin.
Un copil plânge, Sonja.
Un copil
Plânge...
Dormi, copile, cu lupii,
cu noaptea care-și înmoaie degetele
în coastele tale.
Dormi cu păianjenii argintii,
deghizați în asistente.
Vorbește soarele din mine,
vocea aceea uitată,
umilită de mică
pentru optimismul ei naiv —
vocea care a crescut
printre ziduri de mizerie.
Dormi cu mâinile tale de lemn,
cu capul ca un stup de stele.
Cineva a murit aici.
Îl scot cu targa.
Cineva a murit aici —
sper că nu sunt eu acela.
Știu că va trebui să fug.
Mi-e frică, Sonja.
Frica îmi curge pe picioare.
Anestezicul cedează.
Se duce și bruma de optimism.
Mâinile atârnă,
gura se mișcă —
Levitez.
Tu privești la fereastră,
ca și cm ai ști.
II
azi or să mai plece doi:
colegul meu diform
și-un bătrânel glumeț
care mereu avea țigări
când eu rămâneam fără
eu cât mai am
până să ies?
n-am mai văzut targă
din ziua aia,
nici altă zi
stau cuminte cu laptopul
pe brațe —
o păpușă într-un muzeu
de lucruri comune
mai vorbesc cu mama
din când în când —
vocea nu mai e soare
mă mai privești
de la fereastră?
tu,
cum te chema?
aveai un nume
aveai un nume
țin minte...
țin minte,
plângea un copil
într-un salon vecin,
poate mai plânge încă -
sandra?
sabina?
nadja?
nu -
era altfel.
prea târziu,
s-a evaporat prin piele
brațele nu mai cad
cum le știam
și miroase a viață jilavă
vocea ta
a fost prima care-a tăcut —
înaintea seringii,
înaintea morfinei,
înaintea mea.
Suush!
a venit medicul de gardă
III
oare eu cât mai am,
aici sau pe lumea cealaltă?
s-au dus cu toții
pe o scară rulantă —
s-a dus și vocea mea,
soarele,
păpușa cu laptopul
pe brațe.
sonja, eram sonja,
atunci când îl așteptam,
când îl visam scrijelind
pe o cutie de muniție —
până când
nu l-au mai găsit.
nu, asta a fost
absurd de demult.
sonja?
un copil plânge
în salonul vecin,
nu în februarie ’41.
aici, văd umbre
jucându-se pe tavan —
un bărbat și-o femeie,
despărțiți de un spital.
somnul lui greu
trece prin pereți,
îmi înmoaie oasele.
o voce tresaltă,
ca de lapte —
nopțile se schimbă,
și eu, și doctorii,
am fost acolo —
în altă viață,
știu cm era înainte.
anestezicul cedează,
somnul caută o nouă gazdă.
mâinile-mi atârnă,
gura gâlgâind de lumină.
levitez,
mă privesc de pe fereastră,
ca și mi-ar fi teamă să aflu.
crash
suntem portretul-robot
al unui accident
cenzurat în post-producție,
iar tot ce e-năuntru
e groază fermentată.
sângele — un țipăt prelungit,
până la insuportabil în perfuzii,
respirația strânsă între dinți,
scrie asta în jurnalul tău:
James Dean n-a murit singur,
noi am fost acolo.
Grace Kelly n-a murit singură,
noi am fost acolo.
o familie într-o casă
cu centurile puse &
portiera smulsă.
tăcerea e tăietura cea mai adâncă,
și tot ce-am ascuns
iese la suprafață:
noduri de carne strânsă,
cicatrici care nu mai știu
pe cine țin înăuntru.
scrie asta în jurnalul tău:
te iubesc când iubirea
e freamăt de oase zdrobite.
te iubesc când iubirea
țese noduri groase
pe rănile proaspete.
scrie și asta, fără să clipești:
sub mirosul înțepător
de ulei ars,
printre resturi
de parbriz,
dă-mi un corp nou,
format din fracturi
și febră.
Așteptăm în continuare poemele voastre pentru rubrica , pe adresa [email protected].
Noua antologie "O tandrețe strict teoretică", Editura Cartex, 2025, coordonator Mihai Marian, o puteți găsi în librăriile Cărturești și online pe site-ul editurii Cartex
https://carturesti.ro/carte/o-tandrete-strict-teoretica-4479285302
