06/08/2026
Kubica a avut succes în toate formele de motorsport în care a participat. Robert a fost, fără nicio urmă de îndoială, unul dintre cei mai talentați piloți din ultimele două decenii - un pilot cu un instinct și o inteligență remarcabile (deci pachetul complet în ceea ce privește profilul unui pilot), capabil să scoată rezultate excepționale cu mașini pe care coechipierii săi le considerau aproape imposibil de pilotat. Personalitatea, reziliența și talentul polonezului sunt unice în toată istoria motorsportului.
Dar vorbind strict de categoria regină, de F1, unde îl plasează toate acestea pe Kubica în istorie? Cifrele vorbesc în felul următor: polonezul a luat startul în 99 de GP-uri (exact câte are și Jackie Stewart) și a câștigat unul singur. Din acest motiv, povestea lui va rămâne pe veci asociată cu istoria contrafactuală, cu întrebarea „Ce-ar fi fost dacă?”. Uneori, expresia asta poate suna peiorativ, de parcă cariera lui Kubica nu a fost suficient de mare, dar cred că întrebarea are o altă direcție, un alt sens: este o recunoaștere a potențialului său imens, a unor aripi tăiate înainte de vreme…
James Allison, care a lucrat cu polonezul la Renault în 2010, n-a avut niciodată dubii în privința lui: „Dacă îi dăm lui Robert o mașină care are măcar 50% șanse la titlu, el îl va câștiga. Nu mulți din paddock pot spune asta despre piloții lor. Robert e dedicat trup și suflet ideii de a deveni campion mondial, n-am nicio urmă de îndoială. Face parte din categoria acelor piloți de elită despre care știi sigur că, dacă rezultatele nu sunt bune, e din vina mașinii, nu a lui”, declara acesta pentru BBC la finalul sezonului 2010.
Într-un sport unde succesul este vânat atât de mult, el a demonstrat că o personalitate puternică poate fi la fel de fascinantă ca titlurile mondiale (Stirling Moss și Gilles Villeneuve intră și ei în această rubrică). El rămâne, în cel mai pur sens al cuvântului, un pilot admirat de toată lumea (un fel de Clay Regazzoni reinventat). Povestea polonezului va dăinui pentru totdeauna în amintirea pasionatului de motorsport.
Text: Ionuț Timofte
Follow 𝘼𝙥𝙚𝙭 𝙈𝙤𝙩𝙤𝙧𝙨𝙥𝙤𝙧𝙩 𝙉𝙚𝙬𝙨™