24/12/2025
Două Ajunuri, o singură lumină
În Ajunul Crăciunului din 1818, în micul oraș Oberndorf frigul venea din aer, dar și din granițele nou trasate, din magazinele închise, din inimile oamenilor rămași fără lucru și fără speranță. Râul Salzach devenise o linie care despărțea destine.
În seara aceea, un tânăr preot, Josef Mohr, a aflat că orga bisericii nu mai putea cânta. Pentru mulți, era încă o pierdere măruntă într-un șir lung de lipsuri.
Pentru părinte, a fost un semn. A luat un poem scris cu ani înainte, născut din liniștea munților, și l-a dus unui prieten.
– Crezi că i-ai putea da o melodie?
Și așa s-a întâmplat ceva neașteptat. Dintr-o biserică mică, fără orgă, cu o chitară modestă și voci omenești, s-a ridicat un cântec liniștit, un dar pentru oameni obosiți. Colindul s-a numit „Stille Nacht” – „Noapte liniștită”.
La aproape 150 de ani distanță, într-un alt Ajun de Crăciun, trei oameni priveau Pământul din întunericul spațiului. Era mic, fragil, albastru. Frank Borman, James Lovell și William Anders nu aveau zăpadă sub pași, ci stele în jur. Se aflau într-o navă care plutea departe de casă.
În acele condiții fiind, au ales să dăruiască și ei ceva. O lectură din Sfânta Scriptură, din Cartea Facerii, pentru toți oamenii de pe Pământ. Pentru prima dată, cuvinte rostite din spațiu ajungeau în casele oamenilor chiar în seara de Crăciun.
Milioane de oameni ascultau în tăcere. Pentru câteva clipe, granițele au dispărut. La fel și distanțele.
Două Ajunuri. Două lumi diferite. Un sat sărac și o navă în jurul Lunii. Aceeași lumină mică, încăpățânată, care refuză să se stingă.
Asta face Crăciunul, dragi copii, an după an.
Indiferent cât de grele sunt vremurile sau cât de departe ajungem, tot de cântece simple și de cuvinte bune avem nevoie ca să simțim sărbătorile.
