02/09/2026
𝐔𝐧 𝐜𝐢𝐨𝐛𝐚𝐧 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧 𝐚 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐦𝐨𝐫𝐬𝐚𝐭 𝐨 𝐝𝐫𝐨𝐧𝐚. 𝐂𝐚𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐍𝐀𝐓𝐎❓
De la „două F-16 ridicate cu ordin de tragere” la „am scos niște fire și s-a oprit”. Dacă mai ține puțin, Ministerul Apărării va trebui să includă ciobanii în structura de apărare antiaeriană.
România trăiește zile istorice. Avem F-16, avem ordine de tragere, avem intervenții spectaculoase în Marea Neagră și comunicate care sună de parcă Pentagonul și-a mutat temporar centrul de comandă la București.
În august, ministrul USR al Apărării, Radu Miruță, anunța cu gravitatea momentului că două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol pentru a interveni asupra unei drone maritime aflate în apropierea platformei Neptun Deep. Una dintre aeronave a deschis focul cu tunul de bord, drona fiind lovită, dar nu distrusă complet. Ulterior, militarii EOD au intervenit și au neutralizat-o.
Sună impresionant. Și este, fără îndoială, o intervenție militară serioasă.
Numai că România are și o a doua linie de apărare.
Una mult mai... mioritică.
Ieri, în Vaslui, un cioban a găsit o dronă pe câmp. Drona țiuia, avea becuri aprinse și, după cm povestește omul, i s-a părut probabil că are nevoie de puțină mentenanță.
Așa că a început să o demonteze.
Fără F-16. Fără comandament NATO. Fără radar. Fără costuri de milioane de euro.
Doar el, drona și briceagul din dotare
„Am scos rotundul acela și firele acelea și s-a oprit”, a povestit localnicul. Problema era că aparatul avea explozibil. Ulterior, specialiștii antitero ai SRI au intervenit și au detonat controlat drona.
Și aici apare partea care ne face să ne întrebăm dacă România nu are, de fapt, două doctrine militare.
Doctrina pompoasă a lui Miruță:
Dronă suspectă → F-16 → ordin de tragere → tun de bord → comunicat oficial.
Doctrina ciobanului vasluian:
Dronă suspectă → „Ia să vedem ce-i cu asta” → scos niște fire → „Gata, s-a oprit”.
N-ar fi exclus ca, în ritmul acesta, următorul plan de înzestrare al Armatei Române să prevadă, pe lângă avioane F-16, și câte un cioban de rezervă pentru fiecare județ de frontieră.
Desigur, povestea din Vaslui nu este deloc de glumit din punct de vedere al siguranței. Omul și-a pus viața în pericol fără să știe, iar autoritățile avertizează populația să nu atingă și să nu mute asemenea obiecte.
Dar contrastul este prea românesc pentru a nu fi remarcat.
Într-o parte avem tehnologie militară de ultimă generație, avioane de luptă și miniștri care comunică pompos fiecare rafală trasă.
În cealaltă parte avem România profundă: omul găsește o dronă cu explozibil pe câmp și primul instinct este să vadă „ce are înăuntru”.
Poate că aceasta este adevărata interoperabilitate românească: F-16 sus, ciobanul jos.
Ei nu consumă kerosen, nu au nevoie de pistă și, aparent, au o relație foarte directă cu instalația electrică a dronelor.
Totuși, pentru siguranța tuturor, recomandarea oficială rămâne una singură: dacă găsiți o dronă sau fragmente suspecte, nu vă transformați în tehnicieni EOD de ocazie. Nu le atingeți și anunțați autoritățile.