19/08/2026
Rețelele de socializare sunt în continuare pline de citate motivaționale, tehnici cu denumiri răsunătoare și cursuri de dezvoltare personală, ceea ce e minunat, chiar avem nevoie de resurse.
La suprafață pare că totul este despre „𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑟𝑒”.
În realitatea de zi cu zi însă, dualitatea încă există și ne-am împărțit din nou în două tabere:
- Pe de o parte, cei care vorbesc despre spiritualitate, vibrație înaltă și gândire pozitivă.
- Pe de altă parte, oameni copleșiți de griji, de rate, de tensiuni în familie și de oboseală, care se simt marginalizați sau judecați într-un fel sau altul, pentru că „𝑛𝑢 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑠𝑐 𝑙𝑎 𝑜 𝑓𝑟𝑒𝑐𝑣𝑒𝑛𝑡̗𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑎𝑙𝑡𝑎̆” și nici nu le prea au ei cu „𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆”. Și, totuși, își doresc să transforme ceva...
Vorbim atât de mult despre iubire necondiționată, dar în același timp ne grăbim să tăiem legături cu oameni din viața noastră afirmând cu superioritate și mândrie: „𝑁𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑓𝑟𝑒𝑐𝑣𝑒𝑛𝑡̗𝑎 𝑚𝑒𝑎.”
Mă întreb deseori... 𝑂𝑎𝑟𝑒 𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑒𝑣𝑜𝑙𝑢𝑡̗𝑖𝑎?
Zilele trecute stăteam de vorbă cu o cunoștință. A simțit pur și simplu să vină spre mine și să-mi vorbească. O femeie simplă, apăsată de frici, pe care nici nu știe să și le vadă ca frici, darămite să le mai și numească, blocată în neputință, pentru că pur și simplu nu vede o altă perspectivă. Așa a fost învățată și, pe pilot automat, acesta este modul ei de a vedea și interpreta realitatea. Și, așa cm știi și tu la fel de bine ca mine, realitatea pe care o vedem este cea care trezește în noi anumite stări, emoții și trăiri.
Nu știe despre dezvoltare personală, nu a citit cărți de spiritualitate și nu cunoaște termeni sofisticați.
Ce trebuia să fac? Să-i întorc spatele pentru că „𝑛𝑢 𝑒 𝑝𝑒 𝑣𝑖𝑏𝑟𝑎𝑡̗𝑖𝑎 𝑚𝑒𝑎”?
Sau poate a venit spre mine tocmai pentru că avea nevoie de un umăr și un suflet care nu pune etichete?
𝑵𝒊𝒄𝒊𝒖𝒏𝒖𝒍 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒏𝒐𝒊 𝒏𝒖 𝒂 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒑𝒖𝒕 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒏𝒕𝒓-𝒖𝒏 𝒔𝒂𝒍𝒕 𝒖𝒓𝒊𝒂𝒔̗.
Nu poți cere cuiva a cărui minte este în haos să facă salturi cuantice. Are nevoie de un prim pas mic.
Poate că acel pas mic este să-i recomand să ia o carte de colorat pentru adulți, să pună câteva creioane pe masă și să lase mâna să se miște timp de 15 minute, doar ca să-și readucă creierul în starea de siguranță. Poate pare banal sau absurd, dar uneori de atât e nevoie ca să rupi cercul de stres.
Poate că acel pas mic este îndemnul să se așeze la o masă cu alte femei, nu pentru a se plânge la nesfârșit, ci pentru a vedea și simți că și altele au trecut sau trec prin astfel de trăiri, experiențe și stări.
Și să pună mâna tremurândă pe o pensulă, simțindu-se în siguranță, văzută și încurajată. Să vadă că nu e singură și că, în acel spațiu deschis, alături de alte femei blânde, ea nu trebuie să demonstreze nimic. Și mâna să-nceapă apoi să i se relaxeze și să curgă în creativitate în același spațiu în care nimeni nu-i spune cu aroganță „𝐷𝑎𝑟 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑠̗𝑡𝑒, 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑎̆, 𝑠̗𝑖 𝑡𝑢 𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑖𝑣!”.
Adevărata transformare nu e despre a arunca cuvinte pompoase și vorbe spuse-n grabă peste un suflet care deja doare.
Transformarea este despre compasiune, prezență și blândețe aplicată în lucruri simple, cu oameni simpli. Sunt resurse care se dobândesc după ce fiecare-și privește „demonii” interiori și-i îmbrățișează în loc să-i tot alunge. Abia atunci începem să facem pașii spre liniște...
Așa că te întreb pe tine, de la suflet la suflet, de la femeie la femeie:
Tu când ai făcut ultima dată ceva cu mâinile tale doar pentru liniștea ta, fără niciun alt scop?
Și când ai fost ultima dată acolo pentru cineva, cu mintea complet goală de judecată și fără aerul omului „evoluat”?
Te văd, îți mulțumesc și te îmbrățișez, suflet luminos! 🤍
Tu te vezi?
