09/06/2026
Sunt o ființă tare curioasă... Când pe culmi, când în văi, port în mine un întreg univers de emoții contradictorii. E un paradox cu care ne "luptăm", îmi vine a spune, aproape toți: dorința de a fi întregi, dar și frica de a ne privi părțile rănite.
Mă bucur de emoțiile plăcute, dar încă mă mai învinovățesc pentru cele care îmi provoacă disconfort, "uitând" că fiecare emoție are locul și rostul ei, că toate fac parte din firescul vieții și din întregul care sunt.
Emoțiile, mai ales cele care îmi provoacă disconfort, nu sunt dușmanii mei, ci mesageri care îmi vorbesc despre nevoile mele neîmplinite, știu asta.
Și mai știu că, cu cât le fac mai mult loc, cu atât mă întâlnesc mai sincer cu mine însămi.
M-am întrebat de ce pe unele dintre ele îmi este atât de greu să le privesc (furia, vinovăția, rușinea), pe altele nici nu vreau (invidia, dorința de răzbunare), dorindu-mi doar să scap de ele.
Aș merge chiar puțin mai departe și aș spune că în acele momente, ceva, o parte din mine încă se împotrivește să stea alături de emoția respectivă. Ce încearcă să protejeze acea parte din mine? Momentan, habar n-am, dar bănuiesc că suferința. Însă, la fel, știu că atunci când schimb perspectiva din „trebuie să scap de asta” în „ce vrei să-mi spui?”, dinamica interioară se schimbă complet. Și ăsta este, din punct de vedere psihologic, un pas important în procesul vindecării emoționale.
De multe ori, nu emoția în sine ne
"doboară", cât rezistența noastră în fața ei. Ne consumăm enorm de multă energie încercând să ținem la distanță ceea ce simțim, în loc să ne apropiem cu curiozitate și să ne uităm acolo. Acea „împotrivire” nu se manifestă întotdeauna prin fugă sau evitare. Uneori apare ca un blocaj, ca o incapacitate de a simți sau de a înțelege ceea ce se întâmplă în mine. Și mă întreb dacă nu cumva și aceasta este tot o formă de protecție.
Adevărata provocare nu este să scap de emoțiile care îmi provoacă disconfort, ci să le dau voie să fie și să le ascult fără să mă judec. Și asta știu. Însă acceptarea sau non-judecata mi se par cel mai greu lucru de exersat acum, într-o lume care ne bombardează mereu, pe repede înainte cu rețete despre „cum să fii mereu fericit și productiv”.
.
