Povești de prin parcări

12/10/2025

🤣🤣🤣

12/10/2025

După cm am promis, dacă donezi pentru campania „Un anunț pentru un zâmbet” și vrei ajutor cu o postare, te voi sprijini personal.

Astăzi îl susținem pe Gabriel, un tânăr pasionat de jocuri care și-a lansat propriul canal de YouTube. Acolo găsești gameplay-uri din Farming Simulator 25, Mafia și multe alte titluri pop**are. Dacă îți plac jocurile și vrei să susții un creator la început de drum, intră pe canalul lui și abonează-te:

Hello everyone, I am GamerLife Crazychild and I'm a gaming passionate and on this channel I want to share my passion with everyone. If you are reading this please consider dropping a like and share. Don't forget to subscribe to my channel (is free) , it helps me a lot and I will be extremely gratefu...

11/10/2025

O românească.

Un camion românesc, încărcat cu 576 de espressoare Philips, a rămas „gol” peste noapte într-o parcare de lângă localitatea Lovinobaňa. Dimineața, șoferul a sunat la poliție și a spus că, în timp ce dormea, hoții i-au furat toată marfa.

Poliția a venit imediat, a făcut cercetarea la fața locului, a cântărit camionul și a început investigațiile. Totul părea în regulă, până când au apărut datele din România și Ungaria. Camionul fusese cântărit în Miskolc, în Ungaria, și avea deja greutatea unui camion gol. Cu alte cuvinte, marfa „dispăruse” înainte să ajungă în Slovacia.

Când l-au întrebat din nou pe șofer, omul s-a ținut tare pe poziție, zicând că a fost jefuit. Dar polițiștii au găsit în cabină câteva cuțite cu urme de vopsea albastră de pe prelată. Așa că, după puțin timp, a recunoscut: a venit gol, și-a tăiat singur prelată, s-a băgat la somn și a așteptat ca cineva să „descopere furtul” ca să pară mai credibil.

Polițiștii slovaci n-au mușcat momeala. Au verificat tot și au descoperit scenariul pus la cale. Cum totul s-a întâmplat înainte de graniță, omul a fost eliberat.

A vrut și omul să facă un ban cinstit 🤣.

11/10/2025

N-ai toate țiglele pe casă, pentru că am trecut eu pe acolo.

Știi momentul ăla când ți se pune pata pe un stâlp și dai în el ca surdu-n tobe? Bine, dai în el că nu-l vezi, nu că ai ceva cu el.

La vreun an după ce imi începusem aventura pe camion, să fie 2008, dacă nu greșesc, eram prin Spania, să descarc lăstari de viță-de-vie. Și unde crezi că m-a trimis al meu dispecer? Normal, nu într-o zonă industrială. M-a trimis într-un sat uitat de lume, pe dealurile de lângă Valladolid. Descărcasem la un țăran, pe o uliță de la capătul satului. Mă dădusem de ceasul morții să-i găsesc casa, noroc că m-a văzut unul și s-a oferit să mă ducă la el.

Termin treaba, închid remorca, semnează actele și plec. Numai că, de-acolo, nu mai știam cm să ies. Spaniola o vorbeam fluent din mâini așa că nu prea reușit să mă înțeleg cu țăranul și nu mai țineam minte dacă-i stânga sau dreapta, prima sau a doua. Așa că dau cu Dumnezeu înainte. Doar că Dumnezeu a luat-o la fugă și eu am rămas în urmă.

Prin sat bătea vântul, se ridica praful ăla roșu, și jur că lipseau doar boscheții ăia care se rostogolesc în filmele western. Fac o stângă, o dreaptă, și futu-i norocul mamei lui, văd strada principală. Dar ca să ajung la ea trebuia să fac o dreapta. Ei bine, dreapta aia mi-a distrus ziua.

Imaginează-ți scena: eu, camionul, o uliță lată cât camionul , case stânga-dreapta, un stâlp după o casă și, în față, altă casă. Un vis. Iar eu trebuia să virez la dreapta.

Ajung în intersecție, o prind larg, virez la dreapta. Trec cu capul tractor, trece o parte din remorcă, trece primul ax, al doilea ax… p**a. Direct în stâlp. Hai că asta n-ar fi fost grav, dar colțul din stânga spate al remorcii a început să scurme în țiglele de pe casa unui spaniol.

Dau încet cu spatele, dar cm sar grăunțele de popușoi în ceaun, așa săreau și țiglele de pe acoperiș. Dau înainte, dau înapoi, de vreo câteva de ori dar nimic. Bordul camionului începuse să se lumineze cu beculețe, diferite anomalii nesemnificative, cm ar fi ambreiajul încălzit, eu tot dădeam în față și-n spate, țiglele cădeau, de stâlpnu reușeam să trec și mie-mi venea să urlu.

După câteva manevre, văd în oglindă că ultimul ax trecuse de stâlp. Bag a cincea și dă-i talpă, să nu ne vadă nimeni. E adevărat, nu m-a văzut nimeni. Doar o cameră de supraveghere de pe un alt stâlp.

După câteva săptămâni, ajunge la firmă o scrisoare de la poliție, cu imagini clare și mă cheamă patronul în birou:
– Cosmin, ai dat de patru ori cu remorca în casa omului.
– Știu, n-am văzut-o, răspund eu timid și un pic rușinat pentru că nu îi spusesem de întâmplare.
– N-ai văzut o casă?
Îmi venea să-i zic că am alunecat pe-o banană, dar sigur nu mă credea.
– Și cu stâlpul ce-ai avut?
– Care stâlp? L-am ocolit, am trecut milimetric pe lângă el.
– Cosmin, ai mutat stâlpul și-a căzut pe casa din dreapta.
– Băi, mai dă-l în morții mă-sii de stâlp. A leșinat?

Adevărul e că-l smulsesem din beton și așa îmi făcusem loc să virez, doar că nu am văzut. Măcar n-am atins camionul… prea mult.

Nu am plătit nimic, spre norocul meu, asigurarea si-a făcut treaba dar de atunci, când aud pe cineva că spune că n-are toate țiglele pe casă, zâmbesc pentru că probabil am trecut eu pe acolo, prin tinerețe.

10/10/2025

Deci, am fost invitat de TVR să apar într-o emisiune, marți dimineață, pentru a vorbi despre ceea ce am creat îndecursul a 8 ani: Gicu, eu și pagina Povești de prin parcări. Unul dintre subiectele abordate va fi campania „Un anunț pentru un zâmbet”, pe care o desfășor aici pentru a aduce un zâmbet pe chipurile a cel puțin 100 de copii nevoiași de Crăciun.

Până acum s-au strâns 1.380 de euro, iar eu cred că sunt pe drumul cel bun pentru a-mi atinge obiectivul. Într-o lună voi ajunge și la Valencia, la ultima etapă de MotoGP din acest an. IVECO mi-a oferit acces VIP după ce am câștigat acel concurs al influencerilor și, apropo, s-au oferit deja să mă ajute cu o dubă pentru a transporta tot ce am nevoie când voi veni la Brașov pentru copii.

Partea amuzantă este că cei de la firmă încă nu știu că urmează să-mi iau vreo trei săptămâni de concediu, dar sper că vor înțelege. Aș mai avea lucruri interesante de povestit, însă nu pot din cauza unui contract de confidențialitate. Pot spune doar că urmează aproape două săptămâni de filmări.

Revenind la campania „Un anunț pentru un zâmbet”, dacă ai un anunț sau vrei să apari pe pagină pentru a promova ceva, o poți face printr-o simplă donație pentru copii. Măcar atât pot oferi în schimb. Iar dacă nu ai nimic de promovat, dar vrei să donezi, o poți face aici:

IBAN: RO31INGB0000999916047839 Chirita Cosmin Vicentiu
Revolut: revolut.me/cosmin86
PayPal:

Vă mulțumesc pentru tot și mă înclin.

09/10/2025

Iubesc să scriu. Asta-i tot. Îmi place cm pot da viață, pur și simplu, imaginației mele, cm pot muta ideile din cap direct pe foaie și să mă simt, în sfârșit, liber. Câteva minute, atât îmi trebuie să mă scufund, să mă joc cu acele cuvinte și să le aranjez până reușesc să transmit ce văd sau ce simt eu, direct către tine.
​E aceeași satisfacție pe care o găsesc și în meseria mea. Fiecare kilometru parcurs, fiecare descărcare și încărcare îmi oferă aceeași liniște. Sigur, "libertate" e mult spus, dar e infinit mai bine decât să fiu captiv între pereții unei fabrici. Sunt propriul meu povestitor. Eu aleg cm va fi ziua, ce ton va avea, dacă acele ore vor fi comice, tensionate sau calme. Eu sunt cel care scrie începutul, cuprinsul și încheierea.
​Știi foarte bine, nu există zi fără probleme: un drum blocat, un palet strâmb, o întârziere, oboseala, nervii dispecerului sau ai celor de la birou. Sunt inevitabile.
​Dar exact cm spuneam: tu alegi dacă te afectează. De multe ori văd prin comentarii întrebări de genul "de ce te plângi atâta?" sau "fă altceva, schimbă firma". Nu mă plâng niciodată, pentru că, repet, îmi place ceea ce fac. Chiar dacă aș schimba firma, tot aș găsi un subiect de scris pentru că deseori subiectul unei povești este exact ceva ce ți s-a întâmplat si ție, uneori banal, ca o discuție cu dispecerul, alteori ceva mai special, cm a fost cutia aia de 30 de milioane.
Și am spus-o de nenumărate ori, nu mă interesează like-urile ori comentariile, scopul paginii si a poveștilor mele încă de la început a fost...zâmbetul. Acele secunde cât tu ai zâmbit, aia este răsplata mea la fiecare poveste, pentru că știu foarte bine cm este să ai o zi grea, lungă, să decopertezi pe ambele părți, trafic, cozi, stresul că nu ajungi în parcare cu orele, cm este să cauți o adresă pe la mama naibii, iar la final să gătești, să-ți faci duș, curățenie prin cabină și din timpul rămas, să te odihnești, dar dacă am reușit chiar și pentru câteva secunde să te fac să zâmbești, eu sunt împlinit.
​Eu am învățat să privesc mereu partea pozitivă, sau măcar pe cea comică din orice situație. Chiar dacă nu e nimic bun, îl inventez eu. O țigară, cafea și gata. Fă-ți povestea ta. Alege cm se va termina ziua ta.
Drumuri bune.

07/10/2025

07/10/2025

După ce termin de descărcat prin scârba aia de oraș numit Roma, îmi trimite mesaj dispecerul să încarc pe undeva pe la Cucuiata din Deal, un sat aruncat la mișto și parcă în ciuda șoferilor de camion, prin dealurile Toscanei, printre răsadurile de viță și plantațiile de măslini. Păcat că au cules ăștia via de nu mă opream și eu să-mi culeg o găleată de poamă! În ultima vreme am o problemă cu strugurii, sunt pornit să las italienii fără materia primă pentru jinuț.
​Revenind la încărcare, îmi spune dispecerul că trebuie să încarc saltele pentru Croația, să mă înarmez cu răbdare pentru că acolo durează pe puțin câteva ore să mă încarce. Chiar îmi plângea sufletul în mine pentru că o să pierd jumătate de zi într-o rampă. Deja mă gândeam să fac o caricatură; pe Google Maps nu căutam unde-i fabrica, ci unde-i un bar să beau o cafea bună și tot așa.
​Ajung la fabrică, sun la poartă, mă duc în birou, le explic scopul și durata vizitei. Îmi face ăla o listă cu actele ce trebuie să i le aduc; sincer, încă puțin și mă punea s-o aduc și pe mama. "Adu-mi certificatul de înmatriculare al camionului și al remorcii, permis, act de identitate, asigurări, ștampilă, CMR, etc."
​Aștept liniștit în camion, pentru că, na, dacă nu te trimite măcar zece minute în parcare să aștepți, nu se simt bine. După vreo zece minute vine magazionerul, îmi face semn să bag "căruța" înăuntru, îmi arată pe degete rampa și execut manevra. Cam strâmt spațiul, dar mi-a ieșit. Acum nu vreau să mă laud, dar i-am tras una la rampă de era să parchez remorca pe rafturile lor. Mi-a scăpat, aia e. Mă arunc în cabină, trist că o să dureze mult, mai ales că era vreo 11:20; oamenii trebuiau să plece la masă, la fel și eu.
​Și încep să încarce. Îi auzeam din remorcă ce maratoane băgau. Stai să lămurim, nu pastile Maraton ci fugeau prin remorcă. Transpaletul în sus, transpaletul în jos. Fix la 11:50 îmi vine cumătrul și-mi bate în ușă: "Am terminat, du-te la birou să iei actele." Cobor din camion să închid ușile la remorcă și văd ce au încărcat. Nici zare de saltele! Erau paleți cu vase de plastic, gen găleți, și alte porcării, dar saltele? Unde-s saltele?
​Îl întreb pe magazioner de saltele. El se uita la mine, eu la el și, într-un final, sună la birou. Bodogănește el câteva secunde și la sfârșit îl aud: C***O!! Aia-i, prietenaș, sună a "Koleka, problem".
​Și îmi explică el mie "moartea căprioarei" în câteva acte care la final s-ar rezuma așa: am încărcat marfa greșită. "Johnule, du-te la masă că după ai de treabă."
​Și uite-așa, eu încă aștept să termine ăștia pauza, să se apuce de descărcat, apoi de reîncărcat și mă tot gândesc:
De unde fac rost de struguri, că am o poftă....

06/10/2025

Vineri, după ce m-am adunat din șanțul în care mă dusesem grămadă pentru un ciorchine de struguri, dispecera îmi trimite mesaj cu ce aveam de făcut luni. Și începe așa: „Cosmin, luni mergem pe la 7:30 să descărcăm...” Și eu, o întreb politicos: „Dar câte camioane mergem la descărcare de-mi spui că mergem?” La care ea, râzând, face: „Păi doar tu.”
​Deci mor când îi aud pe ăștia din birouri când îmi spun: „Hai să încărcăm...” ori „Trebuie să fim la 6:00 dimineață la încărcare.” Cum adică „mergem”? Mă aștepți dimineață în fața porții și decopertăm împreună? Eu arunc chinga și tu o strângi? Cum „mergem”? Spune cm trebuie: „Du-te prostul firmei, și descarcă, ca la 8:30, când vin în birou, să fii gol.”
​În fine, ajung dimineață la firma unde trebuia să descarc, 7:30 pe ceas, poarta închisă, câinii lătrau, nu era nici naiba. În gândul meu: „Dar nu fac eu bine când ajung mai târziu?” Nu de alta, dar să nu pară că sunt disperat să descarc. Mai ales luni dimineață. Și nici urmă de dispeceră, doar a zis că mergem la descărcare.
​Numai bine, cât aștept să-și facă apariția vreun cineva prin fabrica aia, mă duc să beau o cafea. Oricum, pe poartă scria de la ora 8:00 și într-un fel mă simțeam ca pe vremea lui Răposatul, când pleca tata de la 3:00 dimineața să țină rândul la lapte. Așa și eu, țineam rândul la descărcare.
​Bineînțeles că nu m-a băgat nimeni în seamă la 8:00, pentru că fetele de la birouri, la care trebuia să las actele, veneau la 8:30. Te-n gură, Francesco, numai vina ta, nu te uit.
​Într-un final, pe la 8:45 las și eu actele și-mi spune să aștept în camion. Altfel începi săptămâna când îți spune să aștepți în camion până te cheamă ei. Când? Nu se știe, pentru că era o problemă. Luni, problemă... oare de ce nu m-a surprins? Cică lipsea packing list-ul pe care trebuia să-l trimită cei de unde încărcasem vineri, doar că au uitat. Ori au spus și ei la fel ca dispecera din birou de la mine: „Hai să-l trimitem!” și nu l-a mai trimis nimeni.
​Și așteaptă, Cosmin. Cred că am cheltuit mai mulți bani la barul de lângă fabrică, cât am așteptat, față de cât câștig azi, pentru că foile alea au venit fix la 11:15. Și nici urmă de dispeceră să descărcăm. Mnezău.
​Iar după o decopertare regulamentară pe ambele părți, la 11:55 eram într-un final gol. Nu eu, remorca.
​Și cam așa mi-am început săptămâna. Măcar la voi sper că v-a mers mai bine.

PS: în weekend s-au adunat 790 euro pentru campania " Un anunț pentru un zâmbet ", un început ce-mi dă speranță că voi reuși să ajung la 100 de copii. 🤗

04/10/2025

Cei care mă urmăriți de mai multă vreme știți că în decembrie organizez o campanie pentru copiii săraci, campania numită "Un anunț pentru un zâmbet".
​De ce am numit-o așa? Pentru că oricine poate posta un anunț de orice fel în schimbul unei donații ce mă va ajuta ca în decembrie să aduc un zâmbet pe chipul acelor copii. În prima campanie, am reușit să ajung la 35 de copii undeva prin satele de pe lângă Filiași, iar anul trecut, în a doua campanie, am adus zâmbetul pe chipurile a 65 de copii și 25 de familii, împreună cu Moș Crăciun, în zonele inundate din Galați.
​Anul acesta vreau mai mult, pentru că acele zâmbete dau dependență, dau o emoțiegreu de descris încuvinte. Vreau să ajung la peste 100 de copii, de aceea încep puțin mai devreme pentru a avea timp de organizare. Știți foarte bine că eu mă ocup de tot, de la campanie, până la cumpărat hăinuțe, dulciuri și cadouri, până la împărțirea fiecărui cadou sau pachet. Voi fi prezent în fiecare etapă a acestei campanii pe care, sper, să o duc la îndeplinire.
​Campania se va sfârși undeva în zilele de 5-7 decembrie, când voi ajunge la copii și le voi împărți ce au nevoie. Așa că am două luni la dispoziție să adun suma necesară pentru 100 de copii, 100 de zâmbete.
​Deci, dacă ai un anunț și vrei să-l postezi, ori dacă vrei să-ți dai demisia în stil mare și vrei să fii sigur că o să te vadă șeful, ori dacă vrei să-ți ceri viitoarea nevastă în echipaj și nu știi cum, acum ai „Povești de prin parcări” la dispoziție. Donează pentru campanie și îți voi posta anunțul.

​Campania „Un anunț pentru un zâmbet”
​RO31INGB0000999916047839 - Chirita Cosmin Vicentiu
​Revolut: revolut.me/cosmin86
​PayPal:

04/10/2025

Update: șoferul a fost găsit.

Codiță Daniel, un tânăr șofer de camion, a dispărut fără urmă. De ieri dimineață, telefonul lui este închis. O cunoștință a mers noaptea trecută la ultima locație a camionului, în Franța, Pochetière 2, Laille, Ille-et-Vilaine, Bretagne, 35890. Acolo a găsit camionul devastat. Fără chei. Fără telefoane. Fără el.

De atunci, nimeni nu mai știe nimic. O mamă plânge. Frații și surorile sunt disperați. Timpul trece, iar speranța se agață de fiecare clipă.

Dacă ai trecut prin zonă, dacă l-ai văzut sau ai observat ceva neobișnuit, te rugăm să suni imediat la +40 772 230 932 sau la 00 44 7587 456797.

Mulțumesc.

Update: șoferul a fost găsit. Mulțumesc mult.