Povești de prin parcări

Povești de prin parcări Fie ce-o fi!
(6)

"Povești de prin parcări" este o pagină de Facebook dedicată împărtășirii experiențelor șoferilor de camion, oferind o perspectivă autentică asupra vieții acestora pe drumuri și în parcări.

Șoferii de camion, la depozitele Kaufland, după ce a intrat legea precum că nu mai sunt obligați să descarce ei marfa.
04/08/2026

Șoferii de camion, la depozitele Kaufland, după ce a intrat legea precum că nu mai sunt obligați să descarce ei marfa.

De vreo câteva zile sunt în Galați, pentru o scurtă vacanță. Bine, impropriu spus vacanță, pentru că durerile nu vor lip...
03/08/2026

De vreo câteva zile sunt în Galați, pentru o scurtă vacanță. Bine, impropriu spus vacanță, pentru că durerile nu vor lipsi nici măcar o zi. Vorba aia, baba suferă la frumusețe, iar zilele acestea voi face două lucruri pe care mi le doream de mult.

Primul a fost tatuajul, făcut ieri. Făcut la Edy tattoo , după aproape șapte ore de bătut, imaginea pe care o aveam eu în cap era bătută pe mâna mea. Un tatuaj pe care îl aveam în cap de mai bine de doi ani, dar, din lipsă de timp, abia acum am reușit să-l fac. Și, apropo, pentru atenția la detalii chiar îl recomand pe Edy, dar și pentru felul în care lucrează, pentru curățenie și pentru felul cm este el.

Iar a doua problemă a mea, pe care o voi rezolva zilele acestea, vor fi dinții. Știu că unii făceați mișto de ei fără să știți și motivul pentru care arătau cm arătau. Adică, în urmă cu vreun an și jumătate, am avut o intervenție chirurgicală pentru a acoperi o gaură în partea de sus a mandibulei, după ce o bacterie și-a făcut de cap și mi-a mâncat osul, iar în urma intervenției rămăsesem cu mai puțini dinți și a trebuit să aștept până când osul era complet refăcut. Iar săptămâna aceasta, în sfârșit, îmi voi pune implanturile. Și abia aștept. Abia aștept ziua de joi, când îmi vor pune dinții provizorii.

Practic, va fi o vacanță a durerii, dar o durere pe care mi-o doream de mult timp. Dar până sâmbătă trebuie să fac tot ce mi-am propus pentru că de lunea viitoare, evenimentele și concertele mă așteaptă.

Există un sport pe internet care nu apare la Jocurile Olimpice, dar are milioane de practicanți.Se numește „varsă-ți fru...
30/07/2026

Există un sport pe internet care nu apare la Jocurile Olimpice, dar are milioane de practicanți.
Se numește „varsă-ți frustrările pe social”.

Nu contează ce faci. Dacă slăbești, îți spun că ești bolnav. Dacă te îngrași, râd că ai uitat unde e sala. Dacă îți iei un camion nou, sigur e în leasing și n-ai bani de el. Dacă mergi cu unul vechi, ești rămas în urmă. Dacă postezi o fotografie, ești lăudăros. Dacă nu postezi nimic o perioadă, întreabă dacă ai falimentat.
Unii oameni nu caută adevărul. Caută doar următoarea persoană pe care să o ia peste picior sau pe cineva care are o viață mai mediocră decât a lui.
Și am observat ceva în toți anii în care am scris că nu contează cât de atent alegi cuvintele. Nu contează cât suflet pui într-un text. Nu contează câte ore petreci pe drum sau câte sacrificii faci. Vor exista mereu câțiva care vor comenta doar ca să rănească ori să-și verse frustrările personale.
La început răspundeam și încercam să explic sau încercam să conving, până am înțeles un lucru simplu.
Nu poți avea o discuție normală cu cineva care nu caută o discuție. El caută doar reacția ta.Mulți confundă umorul cu jignirea.
Umorul îi face pe oameni să râdă împreună. Batjocura îl face pe unul să râdă de altul. Este o diferență uriașă.
Și mai există o categorie. Cei care nu scriu nimic. Nu construiesc nimic. Nu încearcă nimic. Dar sunt experți în a critica pe cei care au curajul să se expună. E ușor să arunci cu pietre când stai ascuns după un profil și o tastatură. Mai greu este să ieși în față și să accepți că vei fi judecat de mii de oameni.
În meseria noastră vezi des asta.
Un șofer postează o fotografie dintr-o parcare și apare cineva care îi spune că nu muncește. Dacă își spală hainele și le întinde, este întrebat de ce face așa, dacă este murdar, este catalogat boschetar si exemplele pot continua.
Povestește o întâmplare și altcineva îi spune că minte. Își cumpără un camion și imediat apar contabilii internetului care știu ei cât a costat, cât consumă și cât mai are de plătit.
Partea interesantă este alta.
O vorbă bună poate rămâne în mintea unui om ani întregi. O jignire poate rămâne și ea. Diferența este că prima îl ridică, iar a doua încearcă să îl coboare.
Înainte să lași un comentariu, întreabă-te ceva.
Dacă persoana aceea ar fi în fața ta, i-ai spune exact aceleași cuvinte? Dacă răspunsul este nu, poate că nici internetul nu este locul potrivit pentru ele.
Lumea are deja suficiente probleme. Nu știm prin ce trece omul din spatele unei fotografii. Nu știm dacă zâmbește sincer sau încearcă doar să reziste încă unei zile.
Iar noi, avem două variante.
Să mai adăugăm o piatră în rucsacul lui sau să îl facem cu câteva grame mai ușor, cu o încurajare, cu o vorbă bună.

Drumuri bune.

Î: Câți cai ai la DAF?R: Păi, 529, unul s-a dat jos să facă o poză...
30/07/2026

Î: Câți cai ai la DAF?
R: Păi, 529, unul s-a dat jos să facă o poză...

Și ce calități aveți?
30/07/2026

Și ce calități aveți?

29/07/2026

Fac unii niște ieșiri din autostradă de zici că vor să iasă direct la Sf. Petru. 🙄

De când am început acest tip de transport, adică să transport scenele pentru concerte și nu numai, sistemele audio, lumi...
29/07/2026

De când am început acest tip de transport, adică să transport scenele pentru concerte și nu numai, sistemele audio, luminile, motoarele care fac jocurile de lumini și tot ce ține de astfel de evenimente, nu am putut povesti despre unele petreceri, pentru că, prima oară când ajungem la o locație exclusivistă, semnăm un acord de confidențialitate din cauza celebrităților care iau parte la genul acela de petreceri.

Să vă dau un exemplu. Dacă căutați postarea în care povesteam cm a fost la Villa Albani din Roma, veți vedea că au mai rămas doar câteva poze, pentru că celelalte încălcau acel acord și m-au rugat să le șterg.

La concertele mari, nu prea bagă nimeni în seamă dacă fac poze sau clipuri. Săptămâna trecută am fost la Bruno Mars, acum la Andrea Bocelli ori la Roma, la cel mai mare concert din Italia, de la Tor Vergata, sau la Ferrari, la Atena.

În schimb, sunt unele petreceri private, la care participă tot felul de celebrități sau oameni foarte influenți, despre care nu am voie să spun nimic. Și, ca să vă faceți o idee, când am fost la Lido di Venezia, erau cinci camioane de echipamente, peste 20 de montatori, două camioane venite special din Germania, pline cu drone, iar plaja era închisă. Toate acestea pentru o singură petrecere. Fratele lui Elon Musk, adică Kimbal, a organizat acea petrecere cu sute de drone pe cer. Eu știu motivul petrecerii, dar nu pot divulga nimic, pentru că nici presa nu știe, existând doar speculații.

La Nice, la fel. Când vă povestisem despre zilele petrecute acolo, erau doar oameni din politica mondială, iar la intrare, pe o distanță de 70 de metri, erau trei puncte de control.

Îmi place la nebunie ceea ce fac acum, pentru că uneori trebuie să dau tot ce am mai bun din mine, fiindcă sunt locuri strâmte, foarte strâmte, pentru că fiecare cursă este diferită, cu cerințe diverse, pentru că am contact cu oameni din diferite medii și pentru că atmosfera anostă din depozitele logistice este înlocuită cu haosul dinaintea petrecerilor. Dar este un haos frumos, organizat. Îmi place pentru că, la fiecare sfârșit de eveniment, după ce totul a fost încărcat, locația a fost curățată și totul a ieșit așa cm a fost planificat, coordonatorii și organizatorii vin și îi aplaudă pe toți cei care au contribuit, de la femeia de serviciu până la chelneri sau montatori.

29/07/2026

Acasă la Andrea Bocelli, încărcăm scena după concertul pe care l-a susținut zilele trecute.

28/07/2026

Cum arată și la ce e folosită o remorcă de 1,5 milioane de euro.

În poza asta nu văd doar un camion. Văd liniștea care vine după o zi în care ai avut impresia că toată lumea se grăbește...
27/07/2026

În poza asta nu văd doar un camion. Văd liniștea care vine după o zi în care ai avut impresia că toată lumea se grăbește, mai puțin timpul.
Stau jos și îmi întind picioarele. Parcă și ele protestează după câte urcări și coborâri din cabină au făcut azi. Mă uit la camion și, pentru prima dată după multe ore, nu mai am nimic de făcut. Nicio chingă de verificat. Niciun sens giratoriu prea mic. Niciun șofer care să creadă că un camion poate opri la comandă. Doar câteva minute de liniște.
Ciudat cm meseria asta te schimbă. Înainte mă bucuram când ajungeam repede la destinație. Acum mă bucur când găsesc un loc de parcare și pot să stau cinci minute fără să mă întrebe nimeni cât mai am până ajung.

Sunt zile în care oboseala nu vine din kilometri. Vine din oamenii grăbiți, din traficul care te stoarce de răbdare, din căldura care transformă fiecare chingă într-un antrenament și fiecare descărcare într-o probă de rezistență. Și totuși, mâine o iau de la capăt. Nu pentru că este ușor, ci pentru că există un sentiment pe care doar un șofer îl înțelege. Momentul în care oprești motorul după o zi grea și rămâne o liniște pe care nu o mai auzi nicăieri. În liniștea aia îți dai seama că ai mai trecut o zi. Ai mai dus o încărcătură cu bine iar în mintea ta, mai scrijelești o liniuță, o zi în minus până când ajungi acasă.

Poate că asta este adevărata bogăție a unui șofer. Nu kilometrii din bord, ci numărul de seri în care poate privi camionul, poate zâmbi în sinea lui și poate spune încet:

„Hai, bătrâne... și azi ne-am descurcat.”

Address

Galati

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Povești de prin parcări posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Povești de prin parcări:

Shortcuts

Share

Category