Anca Berbunschi - psihologie

08/07/2026

Nu revenim în relații apropiate cu persoanele care ne-au rănit, abuzat, manipulat, trădat.

Sau o facem?

Nu există relații impecabile. Pur și simplu, nu există, dar există relații în care ne simțim în siguranță, suntem autentici, onești și știm că dacă ceva nu ne place și spunem, celălalt va auzi ce avem de zis fără să ne atace, fără să ne facă să ne simțim vinovați pentru limitele noastre, și fără să se victimizeze astfel încât să fugă de adevăr și responsabilitate.

Ne dezamăgim unii pe alții, ne rănim (nu prin abuz, umilință, violență) în unele feluri, ne mai mințim poate, dar lucrăm cu toate astea și când tragem linie, relația a evoluat (adică nu mai e la fel!).

Nu despre tipul acesta de relații vreau să vorbesc, ci despre acele relații în care ne simțim mici pentru că așa se simte celălalt mare, în care alegem să tăcem ca să nu deranjăm, în care știm că dacă suntem vulnerabili și adevărați, celălalt va vedea asta ca pe un defect și, într-un fel sau altul, ne va critica sau pedepsi pentru asta. Relațiile în care atunci când punem lucrurile cap la cap și îi spunem celuilalt ce am observat, ce simțim, ce nevoie avem legat de asta, vom fi abordați cu atitudine defensivă și cu acuzații că rănim, când noi de fapt, vorbim despre fapte și propriile trăiri în raport cu celălalt.

Și da, ne cam întoarcem în astfel de relații, iar și iar, până la un moment dat când speranța nu mai apare, când efectele negative ale dinamicii ocupă suficient spațiu în noi și când integrăm faptul că celălalt nu vede o problemă în felul său de a contribui la relație și asta înseamnă că nu va schimba niciodată nimic din asta. Când vom conștientiza ca scuzele și promisiunile celuilalt apar doar pentru a ne atrage înapoi în relație, nu pentru că într-adevăr regretă și va schimba ceva.

Dacă am învățat ceva până acum despre relațiile de acest tip (din experiența profesională și personală) e că ne întoarcem din vinovăție și din îndoială de sine, pentru iubire și atenție, însă când plecăm, o facem definitiv și cu împăcare, fără resentimente. Și atunci schimbăm tiparul în care am crescut și trăit.

03/07/2026

E un sentiment că datorezi ceva continuu acelei persoane pentru gesturile sale firești, umane, față de tine.
Dar apare și dovada clară de condiționare toxică pe care cel mai probabil ai învățat-o din copilărie când ai auzit lucruri precum: “M-am sacrificat pentru tine și tu așa mă răsplătești?!”, “Uite ce fac eu pentru tine!”, “Nimeni nu are face asta pentru tine.”, “Asta e răsplata mea?”.

02/07/2026

Red flags azi.

01/07/2026

Clipul era mai lung pentru că am avut multe de zis, dar ce e mai lung de 3 minute e prea mult pentru Instagram și Facebook, așa că l-am scurtat.
Mi-a scos peri albi editarea asta, mai ales pentru că a trebuit să-l ascult pe repeat pe omul ăsta.

Voi ce părere aveți?

30/06/2026

Nu ai o problemă cu tine, ci doar ai rămas cu felul lor de a te privi. Da, mă refer la părinții tăi.

Dacă mama te critica, ai învățat repede să te iei singură la rost. Nu cumva să fii prea mult, să greșești, să spui că ți-a ieșit ceva bine, că se găsea imediat cineva să îți arate ce lipsește. Uite așa ai ajuns o adultă, cu ochii pe tine, cu gura pregătită să îți spună ceva rău înainte să apuce altcineva și cu bucuria micșorată, preventiv.

Dacă tata era rece, greu de mulțumit, ai învățat altceva: să stai atentă la ton, la cm se închid ușile, la pași, la liniște, la felul în care cineva răspunde mai scurt, mai rece și ție ți se strânge stomacul.

Ai învățat să iubești cu frica în spate: „Ce am făcut?”, „S-a supărat?”, „Poate am cerut prea mult”, „Mai bine tac”, și apoi ai ajuns în relații în care primeai puțin și tot tu făceai calcule ca să pară destul.

Celălalt e obosit, așa îi e felul, nu știe să arate că îi pasă, are multe pe cap, „m-a ales totuși, nu?”. Scuze și iar scuze.

Și între timp tu dispari câte puțin, dar nu dramatic, fără trântit de uși, ci în felul acela tăcut în care femeile obișnuite să ducă mult, îndură și își înghit nevoile cu speranța că mâine va fi diferit.

Nu ai învățat să te iubești puțin pentru că așa ești tu - nedemnă de iubire, ci ai învățat să nu deranjezi, să fii bună, înțelegătoare, să nu ceri, să nu insiști, să nu pleci, chiar dacă te doare, sperând.

Și poate de asta, când cineva nu te alege clar și răspicat (prin fapte, nu prin vorbe), nu pleci imediat. Mai stai și explici din nou, speri, cauți greșelile tale în timp ce le scuzi pe ale celuilalt. Încerci iar și iar să fii femeia ușor de iubit, pe care nu trebuie să o certe nimeni, să o părăsească nimeni, să o uite nimeni.

Relația cu tine nu a început cu tine, ci cu felul în care ai fost privită când plângeai, felul în care ți s-a răspuns când aveai nevoie să fii auzită, văzută, sprijinită, modul în care ai înțeles, prea devreme, că iubirea se poate retrage dacă nu ești cm trebuie.

Ce se întâmplă e că încă încerci să fii fiica bună în relații în care ai avea nevoie să fii femeia aleasă.

26/06/2026

În al doilea rând, din relația cu părinții, în copilărie, înveți despre tine însăți - cine și cm ești, ce valori ai, care sunt convingerile tale, ce scenariu de viață ai, ce cauți la oamenii cu care intri în relație (cuplu, prietenie).
E ca și când ai primi o hartă pentru viața.
De cele mai multe ori, harta are și repere total nepotrivite pentru tine.

24/06/2026

De Ziua Universală a Iei.

Când eram copil am fost membră într-un ansamblu de dansuri populare pentru câțiva ani, și nu doar că știu să dansez populară și să bat din picioare pe ritmuri populare super energice, ci vreau și să port din când în când ia.

24/06/2026

Cum scap de depresie?

Am primit întrebarea asta și nu există un răspuns general, dar am încercat să cuprind informațiile pe care e necesar să le știe toată lumea.

Depresia este o problemă complexă, cu simptome variind de la ușoare la severe, care necesită, de obicei, consultarea unui specialist. Tratamentul poate include psihoterapie, medicație sau schimbări…

24/06/2026

Azi las un citat care surprinde foarte bine ce se întâmplă atunci când creștem în critică și apoi rămânem, ca adulți, cu vocea critică în minte crezând că asta e părerea noastră despre propria persoană.
De asemenea, selectăm și ținem aproape oameni care să mențină acest familiar deși, conștient, nu ne place.