16/04/2025
Tăcerea nu este o lipsă. Nu este un vid, ci o prezență vie, grea, adesea ignorată.
E locul în care nu mai are cine să-ți confirme durerea sau să ți-o respingă. Nu mai există nimeni pe care să-l învinovățești și nimic după care să te ascunzi.
Rămâi doar tu, față în față cu tine.
Cu gândurile pe care le-ai evitat, cu emoțiile pe care le-ai îngropat și cu tot ce ai lăsat nerezolvat.
Dar acolo, acea liniște profundă, se află răspunsurile pe care le tot cauți. Nu cele convenabile. Nu cele care alină. Ci cele crude, sincere, edificatoare — acelea care vindecă abia după ce, mai întâi, ne dor.
Dar câți dintre noi mai au curajul să rămână în tăcere? Să nu caute imediat un zgomot, o distragere, o validare?
Trăim într-o lume în care liniștea sperie, pentru că în ea nu mai e nimeni care să ne spună cine suntem — și suntem forțați să ne amintim singuri.
Tăcerea nu este un refugiu pentru cei "slabi" sau cei care nu știu ce să spună. Este acel moment sincer în care nu mai ai unde să fugi și ajungi, în sfârșit, față în față cu tine. Poate că nu mai este vorba despre a scormoni după răspunsuri în lumea din afară — în oameni, în distrageri, în idei care sună bine dar nu schimbă nimic. Poate că tot ce avem de făcut e să învățăm să rămânem prezenți în noi, chiar și atunci când liniștea devine inconfortabilă.
Așadar, este foarte important să învățăm să fim acolo, cu noi înșine, cu tot ce ne doare, cu tot ce am ascuns.
Pentru că..
A te simți liniștit nu înseamnă să te regăsești într-un loc unde nu este zgomot, într-un loc lipsit de necazuri sau de o așa zisă muncă dificilă. Înseamnă să fii în centrul tuturor acestor lucruri și totuși să fii calm în inima ta.
