02/08/2024
Poetul Constantin Preda a plecat
A plecat printr-un transfer alegoric în poezie, în spațiul natural al literaturii universale care-i asigură sentimentul că fiecare vers al său este mai presus decât orice ctitorie.
"...copilul teribil din Damian a fost cuprins din tălpi şi până-n străfundurile ochilor de pojarul fără de leac al poeziei-poezie..."(Nicolae Țone), rămânând , până la urmă, cea mai importantă cetate din LITERATURA ROMÂNĂ.
Astăzi, cu adâncă tristețe, ne luăm rămas bun de la Constantin Preda, unul dintre cei mai importanți creatori ai literaturii române contemporane. Poetul, născut pe 12 ianuarie 1961, a plecat dintre noi, lăsând în urmă o operă de o frumusețe rară și de un profund impact cultural.
Constantin Preda a reușit să îmbogățească literatura română cu versuri care pătrund adânc în esența umanității și în frumusețea și suferința lumii. A transformat Damianul, locul său natal, într-o cetate literară importantă, care va continua să reverbereze în inima și sufletul tuturor celor care i-au citit creațiile.
În anul 2019, Biblioteca Metropolitană București a recunoscut valoarea excepțională a operei sale, propunându-l pe Constantin Preda pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Această nominalizare a fost o confirmare a talentului său extraordinar și a contribuției sale inestimabile la literatura română și universală.
Constantin Preda este un poet al suferinței transformate în frumusețe, un poet al visului zgomotos care are reală dreptate, un poet unic care a reușit să surprindă esența umană în clipa fiecărui simbol. Poezia sa va rămâne, pentru totdeauna, o fereastră deschisă către profunzimea și fragilitatea sufletului uman.
Poetul Constantin Preda a plecat ( 01.08.2024).
Trupul neînsuflețit al poetului este depus la capela Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Pitești.
Înmormântarea va avea loc mâine, în cimitirul din incinta Mănăstirii „Sfânta Treime” - Trivale din Pitești.
În aceste momente temperamentale ne găsim consolarea în versurile sale nemuritoare. Ne luăm rămas bun de la omul Constantin Preda, dar poezia sa va continua să trăiască și să inspire generații întregi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
prima noapte e cea mai grea
prima noapte e cea mai grea
prima noapte petrecută sub pământ
când dormi îmbrățișat de semințe de flori
purtate, prin tot universul, de vânt
și simți dintr-odată
că bătăile inimii timpul nu-l mai cern
și bulbii de lalele și de zambile
îți sparg fragedul stern
prima noapte e cea mai grea
când toți cei dragi pleacă-napoi
și tu rămâi la cheremul
primăvăraticelor ploi
și te sperii de orice foșnet
și de bocetul mamei cusut în căpătâi
și auzi cm vântul îți bate în cruce
încă un cui
prima noapte e cea mai grea
apoi începi să te obișnuiești
devii fir de iarbă, lujer de floare
și te înalți spre bolțile cerești
prima noapte e cea mai grea
pentru că vine de atât de departe
prima noapte de după moarte
când vrei să te ascunzi într-o pagină de carte
fiilor mei daniel și constantin romulus preda
să nu purtați doliu după mine
să îmbrăcați cămăși înflorate, cămăși albe
să puneți la urechile cailor
buchete de maci, mănunchiuri de nalbe
aveți puteri mari
aveți puteri depline
literele poemelor mele
să le semănați ca pe niște flori peste coline
să nu purtați doliu
să mă coborâți în gol în înaltul
cer albastru unde cocorii
se țin de aripi unul pe altul
pe fiecare an
când se sfârșește luna aprilie și începe maiestuoasa lună mai
să știți că eu mă întorc și vă port pe umeri
și vă pun la urechi cireșe coapte furate din rai
mie nu mi-e frică de moarte
aș vrea să nu vă fie nici vouă
dumnezeu vă apără cu mila lui
chiar și din picătura de rouă
să nu vă speriați, prin mâinile mele frumos împreunate pe piept
trec norii
iar voi mă purtați pe aripile voastre
voi îmi sunteți, de-a pururi, cocorii
au murit ei regi
au murit ei regi
darămite un neisprăvit ca mine
mai neînsemnat decât puful de păpădie
ce-l suflă vântul peste coline
a murit marc aureliu
eu nu sunt decât un biet fir de praf
uneori vorbesc cu dumnezeu
prin firele de telegraf
a murit bacovia
a murit arghezi, a murit nichita
și tot răsare soarele
și tot înflorește răchita
voi muri și eu
poate azi, poate la noapte
vor rămâne din mine
câteva șoapte
au murit ei patriarhi
dar eu care sunt făcut din cioburi mărunte
a venit primăvara și poate va lua o hotărâre
să-mi tragă un glonț de miresme în frunte
