30/11/2024
ȚAPUL ȘI MĂGARUL
Era odată un măgar cuminte
Și liniștit, și tare cumpătat,
Și receptiv la orice rugăminte,
Și primul săritor la ajutat.
Iar tot acolo, în vecinătate
Un țap obraznic viața și-o trăia –
Fără de griji, în plină libertate,
Care știa din plin a profita.
Ei se-ntâlneau ades pe șesul mare
Cuminți vecini – cu iarbă se hrăneau:
Măgarul și cu țapul pe-o cărare
Mergeau la adăpat, ori se plimbau.
Dar iată că-ntr-o zi, după o ploaie,
Când șesul era apă și nămol,
Se plânse țapul: – Un picior mă doare
Și nu mai pot ajunge la ocol!
Tot șchiopătând, rugă atunci măgarul
Cu ochi-n lacrimi și cu tulburare:
– Măi frate, simt pe pielea mea calvarul,
Mă du, te rog, acasă în spinare!
Se pare că de piatra din cărare
Copita mi-am strivit până la os
Și-abia de mă pot ține pe picioare,
Nu mă lăsa la greu, te rog frumos!
Măgarul nici nu puse la-ndoială
A țapului cuvinte – îl crezu,
Sărmanul nu știa că-i amăgeală
Și că vecinul lui se prefăcu.
Așa că-l aburcă frumos în spate
Și îl purtă spre casă, întristat
De suferința bunului său frate,
Care ofta întruna, deprimat.
Așa l-a dus măgarul vreo trei zile,
Pân’ la izvor, la șes și înapoi.
Sperând că țapul se va face bine
Cu iarba cea mustoasă din zăvoi.
Dar țapul șmecher, cățărat în spate,
Crăpa de râs, rânjind câte-un oftat,
Privind cm prin noroiul de la sate
Măgarul se îngloadă repetat.
Dar într-o zi, privindu-se-n băltoacă,
Ca în oglindă, ce văzu măgarul?
Un țap fudul cm râde pe la spate
Și îl tot strâmbă, că e prost, sărmanul...
Înțelegând că totul e o farsă,
Iar țapu-i nesimțit și profitor,
Porni măgarul trist cale întoarsă,
Pe-un mal de râu cu val amețitor.
El, fără să cuvânte, intră-n apă
Și-n valuri tot mai mari se cufunda.
– Ne înecăm, strigă de frică țapul,
Măgarule, eu nu pot înota!
Măgarul se făcu că nu-l aude,
Și se-afundă în valuri pân’ la bot:
– Am auzit că apa asta-i o minune
Și poate vindeca aproape tot!
Dar dacă valul ăsta nu m-a ține,
Măcar voi fi cu sufletu-mpăcat
Că pentru un prieten bun ca tine,
Eu m-am jertfit, iar tu te-ai vindecat!
„Îneacă-te, cm vrei, dar fără mine”,
În gând își zise țapul, vrând să sară...
Numai că valurile îi păreau străine,
Iar malurile rău se-ndepărtară...
Văzând că nu mai are vreo ieșire,
Atinse c-un picior un val spumos,
Apoi țipă el, palid de uimire:
– M-am vindecat, acum sunt sănătos!
Abia atunci spre mal porni măgarul
Pe-afurisit din spate aruncând –
Când speriatul țap atinse malul,
Fugi ca aghiuță, scăpărând...
Morala:
Când bunătatea stă în față cu prostia,
Iar cel viclean profită și înșală,
Se va sfârși curând „prietenia”,
Căci relele ieși-vor la iveală.
Autor Diana Sava Daranuța
Ilustrație de Diana Sava Daranuța
