31/01/2026
În ședința Consiliului Local Negrești din data de 30 ianuarie 2026 a fost aprobată actualizarea cuantumului chiriilor pentru locuințele construite din fondurile Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), prin indexarea cu rata inflației aferente anului 2025, respectiv 7,3%.
Chiria lunară plătită de chiriași se calculează în funcție de rata inflației din anul anterior și de veniturile nete pe membru de familie, realizate în ultimele 12 luni de titularii contractelor de închiriere, prin aplicarea coeficienților de ponderare prevăzuți la art. 8 și 9 din Legea nr. 152/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În orașul Negrești au fost construite, prin programe de investiții, șase imobile ANL, după cm urmează:
• blocul C1, strada M. Kogălniceanu – construit în anul 2003;
• blocul N2, strada Unirii – construit în anul 2004;
• blocurile B4 și B5, strada Păcii – construite în anul 2010;
• blocurile H2 și H3, strada Casa Apelor – construite în anul 2025.
În total, sunt construite și date spre închiriere 136 de unități locative, cu una, două, trei sau mai multe camere.
În aceeași ședință a fost aprobată documentația tehnică de apartamentare și înscriere în cartea funciară a imobilului situat pe strada Unirii, respectiv blocul ANL N2.
Prin acest demers, după peste 20 de ani de la construirea imobilului, chiriașii blocului ANL N2 vor avea posibilitatea să cumpere locuințele pe care le dețin cu chirie, în condițiile prevăzute de lege.
Urmează înscrierea imobilelor în cartea funciară la OCPI, după care acestea vor fi scoase la vânzare către chiriași. Achiziționarea apartamentelor se va putea face integral sau în rate, prin intermediul Serviciului Locativ din cadrul Primăriei Negrești.