11/03/2025
Nu știu câți dintre voi știți faptul că am o mare teamă de câini! Nu există cățel care să nu-mi „dea panică”, iar la cel mai mic patruped văzut, ochii mei ies din „găvane”, și mi se instalează instant instinctul de „fugi!”.
Într-o zi, fiind la muncă, un domn împinge ușa și mă întreabă:
-Se poate?
Eu, bucuroasă cm sunt când mă vizitează cineva în „bârlog,,, răspund entuziasmată:
- Desigur!
Doar că n-am văzut ce avea domnul în mâna dreaptă… O lesă. Iar de lesă, agățat, era dânsul - cel din fotografie.
Când l-am văzut că intră, mi s-a blocat creierul. M-au luat și niște „hiori reci,, pe șira schinării, mi s-au dilatat pupilele, am tras aer în „pept,, și am zis: „Asta e!,,. În afară de niște datorii, nu mai am nimic, și alea morale.🤣🤣
Domnul a făcut câțiva pași, iar cuțu, cu ochii pe mine, nu mă slăbea o secundă! Eu, la birou, pe o parte, domnul cu cuțu, pe cealaltă. Știam că trebuie să eliberez o pereche de ochelari, așa că m-am răsucit pe scaun să ajung la dulapul din spate. În tot acest timp, eu – ochi în ochi cu acest cuțu! Contact vizual neîntrerupt… Mă și vedeam mușcată de gambă, apoi de o mânuță, apoi de cealaltă… Dar când a ajuns la față, m-am trezit. De fapt, domnul m-a trezit:
- E frumos, așa-i?
Am pus repede tocul de ochelari pe birou, m-am uitat la dânsul pentru o milisecundă și am zis:
- Da, foarte!🤣🤣
Măi oameni buni, vă rog din suflet să mă scuzați că nu se zice așa, dar eram că**tă toată!
Când domnul a întins mâna să ia ochelarii, s-a slăbit lesa și cuțu a ajuns la gamba mea, pe lângă birou. Atunci gata, mi-am făcut repede cruce cu limba pe cerul gurii și am zis:
-Doamne, ia-mă!
Domnul era foarte încântat:
-Vă place!
„Da, văd!,,, voiam să-i răspund, ,,am gamba încă tânără... sunt încă tânără, am copchil de întreținut, am nepoți de crescut, fiți-vă milă!,,🤣🤣🤣🤣
A căscat o dată gura… Eu am închis ochii și așteptam să mă muște… Dar de unde? Că el căsca!
Avea, oameni buni, o gură… Nu doar că-mi mușca gamba, dar mă prindea cu tot cu șold! Cred că se oprea undeva pe la prima coastă de jos.
Eram leșinată pe spate, curgeau transpirațiile „dupe” mine, noroc cu domnul, care a văzut prima „broboană” de transpirație și l-a tras de lesă.
-Vă e frică? De ce nu ați spus?
Am zâmbit așa, puțin, domnul a luat ochelarii și s-a dus spre ușă. Doresc să menționez că nu m-am mai ridicat în picioare, cm fac de obicei în semn de respect. Nu mă întrebați de ce. Și nici de ce m-am dus să mă schimb după.🤣🤣🤣🤣
Cert e că, din acea zi, am învățat să nu mai răspund așa repede la întrebarea „SE POATE?”, dacă nu văd exact cine trebuie să-mi intre pe ușă!
SE POATE?? Sigur! Râdeți, na!
🤣🤣
Cu drag, Anca!
Menționez că poza am făcut-o în timp ce căutam pe telefon Crezul, ca să-l spun înainte de… de a urca la bunica-mea. Dumnezeu să o ierte!