03/04/2024
Dragii mei, atentie mare, voi fi scurta in prezentare, la fel in prima postare :D
Pentru ca facebook imi desconsidera profilul pe motive -pt.ei- intemeiate, apelurile nu mai au vizibilitate. Pentru ca sunt numai apeluri. Nu mai creez de mult continut, sunt constienta, si trebuie sa schimb asta in timp util. Problema mare e ca absolut nimic nu ma putea scoate din writer's block.
Dar...am gasit cutia cu poze.....
Si d**a alte cele, mi-a venit o idee de culoar de iesire din acest blocaj. Cred ca a si utat lumea cu ce ma ocup de fel :)
Pot scrie despre mine intr-un sens care ii va face poate si pe altii sa procedeze la fel, lasand pe retelele sociale un content de valoare istorica, in vremurile AI. Asa incat, sa nu o mai lungim, incepand chiar din postarea asta, ca sa nu sufere amanare, voi posta adevarul despre afirmatiile facute vreodata in social media, insotit de poze doveditoare si istorii relevante din vremea pozelor. Rog TOTI prietenii sa se prefaca macar ca au citit, sa dea like, share, sa mergem inainte! Si mai ales mi-as dori din suflet sa vad asa ceva de la multi, am o lista mare :) ❤️
Va multumesc!
E totul adevarat
Seria: Natura
Una dintre cele mai des intalnite afirmatii pe care le fac in SM sau discutii este ca am avut o copilarie deosebita prin anumite circumstante fericite pe care le vom explora, dar si ca am fost eu insami un copil deosebit ( a se lua literalmente in sensul ca difeream de media copiilor prin anumite aspecte cam numeroase si felurite si osebite intre ele, si nu altminteri). Unul dintre aspectele acestea fiind dependenta de contactul cu natura pana la forme disperate. Oricat am incercat eu sa introduc informatii despre treaba asta, nu se legau. Acum insa, sustinut foto si cu povesti savuroase din respectiva perioada, sper sa se adune personajul, sa va starnesc interesul si sa ajungem cu bine in zilele noastre. Fiindva introducerea s-a cerut atat de lunga, scurtez primul episod mai schematic si informativ, si ne povestim mai amplu in urmatoarele.
Episodul 1 - Crucea Caraiman
Tot povestesc ca am ajuns la Crucea Caraiman foarte de tinerica, nu implinisem patru ani. Bunicul meu, de la care mostenesc toate apucaturile, m-a dus in anul acela pentru prima oara pana acolo sus (am mers pe picioarele mele tot drumul ) (poza 5) si de atunci am urcat acolo in fiecare an pana cand am implinit eu 13 ani si el 67.
Aceasta prima urcare a fost cu peripetii. V-am spus ca am fost un copil deosebit, iar unul dintre talentele mele era sa impresionez in asa hal cu anumite calitati bine cumpanite ( de cand imi amintesc, literalmente) incat apoi puteam, daca afisam suficienta incredere la timp, sa ii conving sa faca lucruri trasnite.
De pilda, nu as fi putut sa il conving in veci pe bunicul sa-mi dea pe mana mai mult de 5 lei si de 2 lei raspundere in spatiul citadin, insa in mediul natural increderea lui intr-un copil atat de mic depasea orice standard de bun simt.
Luati aminte ca el m-a crescut de la 6 luni, era militar, am avut parte de o strictete deosebita, pe de o parte. Aceasta strictete insa era compensata de incredere totala in aspectele in care demonstram ca se poate avea. Am mai intalnit modelul asta de educatie la persoane din vechile generatii, in timpurile alea. Daca era "materialul" bun, nu era o metoda de lepadat.
Revenind, bunica-miu s-a autoconvins ca putem pleca spre cruce in miezul zilei si ne vom intoarce in timp util pentru a savura o coborare pe lumina cu telecabina, de la Babele. Bref, am ajuns in absoluta glorie, omul era un sociopat dar plesnea de mandrie in fata celorlati trei indivizi de pe acolo care ma admirau in tacere ( si noi taceam, e mai rarut aerul acolo, mai pe chill). Imi amintesc, jur, fata lui cand imi facea poze ( a durat mult si sunt multe, contin si crucea, dar trebuie sa mi le dea mama).
Apoi a trebuit sa coboram si mie mi-a decedat motorasul, asa ca m-a carat pe Brana, un traseu f greu dar scurt, in brate, jumatate din timp pe intuneric, pana ne-au gasit salvamontii plecati d**a noi, dar eram deja in Busteni :D Un erou cu adevarat!
In anul urmator a incercat si bunica-mea sa vina (poza 2), d**a cm o vedeti la Babele, dar s-a intors cu telecabina :D iar noi am ajuns la poza 4 :)
Asta e povestea de azi, urmeaza inca multe care sunt mai... sociale, dar tot demonstreaza ca nu mint: sunt un soi de Heidi :)
Sper sa va placa initiativa, mor de curiozitate :)
