02/06/2026
Am scos în public, pentru a doua oară, volumul colectiv 𝐎 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐢𝐜𝐚̆ (Editura Lebăda Neagră) . De data aceasta am ales o locație mai pe gustul nostru de boomers și millennials: pub-ul retro The 80s.
Întâlnirea a debutat, firesc, cu deja celebra observație că „cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei”. Adică exact așa cm ne-am obișnuit deja: cu gluma consacrată despre coordonatorii volumului.
Am fost „trei, Doamne, și toți trei” implicați în pregătirea cărții, dar pe copertă apar doar Adrian-Petru Stepan și Cristian Vicol.
Cumva, misterele universului rămân de nepătruns. Sau poate că marketingul încă se ghidează după principiul științific potrivit căruia două nume de bărbați vând mai bine decât două nume de bărbați și o madamă ciudată și cu tupeu. Cine sunt eu să contest tradiția?
Partea cu adevărat impresionantă este că gluma asta prinde de fiecare dată. Publicul râde. De fiecare dată. Cu precizia unui ceas elvețian. Ca și cm misoginismul nostalgic ar fi și el una dintre poveștile copilăriei pe care le celebrăm în volum.
Probabil pentru că are ceva din farmecul bancurilor clasice: cu cât le auzi mai des, cu atât devin mai puțin amuzante și mai mult ritual.
Desigur, gluma capătă un strat suplimentar de savoare dacă ne gândim că în interiorul cărții suntem nouăsprezece autori și trei coordonatori. (Iar faptul că ideea volumului mi-a aparținut este un detaliu atât de neimportant încât nici nu merită menționat. Ups.)
Dincolo de momentul folcloric obligatoriu, a fost însă o seară foarte faină. Ne-am întâlnit cu alți autori ale căror texte fac parte din această colecție de amintiri, am povestit, ne-am revăzut și ne-am bucurat unii de alții.
Se pare că literatura funcționează surprinzător de bine și în afara poziției regulamentare de lansare solemnă, cu priviri grave și discursuri despre destinul culturii naționale. Ba chiar circulă mai bine când este însoțită de o bere decât de formulări care încep cu „în contextul cultural actual”.
Nici nu am simțit când au trecut aproape trei ore. Trei ore de râsete, amintiri, povești și nostalgii. Iar volumul acesta are exact efectul pe care și-l propune: deschide sertare pe care credeai că le-ai închis demult și scoate de acolo copilării, emoții și întâmplări pe care aproape le uitaseși.
O lume prea mică, nostalgii surprinzător de mari și, iată, coordonatori suficient de puțini încât să încapă pe copertă.
Recunosc, coperta are și un aer de document istoric: contribuția femeilor există, dar trebuie căutată în interior. Ca în atâtea alte capitole ale civilizației.
Ce eficient reușesc oamenii să transforme coincidențele în tradiții.
