Brașov Press

Brașov Press Publicație online despre Brașov și brașoveni, despre cultură, artă, credință etc și despre turism.

29/07/2025

📸 Organizaţia GeoEcologică ACCENT a lansat a II-a ediție a concursului de fotografie cu imagini realizate din aria naturală protejată Muntele Tâmpa. Cele mai apreciate 30 de imagini, vor fi selectate de un juriu format din fotografi profesioniști și vor fi expuse în cadrul unei expoziţii și eveniment tematic în perioada 15-30 septembrie 2025 la AFI BRAȘOV.

‼️Data-limită până la care doritorii pot transmite fotografiile este 31 august, la adresa de e-mail: [email protected]

📸 Fotografiile vor trebui să aibă ca subiect flora, fauna, peisajul, activități și sporturi ce se desfășoară pe Tâmpa. Peisajul poate fi natural sau antropic. Peisajul antropic poate avea incluse elemente ale prezenței umane, dar în număr limitat.

📸 Orașul Brașov este unul dintre puținele orașe care au în intravilanul lor arii naturale protejate. Acestea aduc beneficii locuitorilor, dar și responsabilitate pentru păstrarea lor. În vorbirea curentă, Brașovul este deja sinonim cu „orașul de la poalele Tâmpei”, muntele care desparte vechiul cartier din Şchei și cetatea din Centrul istoric de cartierul mai nou, Valea Cetății. Muntele Tâmpa are statut de protecție încă din 1962, în anul 2000 este declarat rezervație de interes național, iar din 2007 este sit de importanță comunitară, cu suprafața de 214 hectare, făcând parte din rețeaua Natura 2000, rețea ecologică europeană de zone protejate.

📸 Un mare număr dintre speciile de floră și faună de pe teritoriul ariei naturale sunt protejate la nivel european și național: Papucul doamnei (Cypripedium calceolus); Mătăciunea (Dracocephalum austriacum); Stânjenelul bărbos (Iris aphylla ssp. Hungarica); Ursul brun (Ursus arctos); Buhaiul de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata); Croitorul alpin (Rosalia alpina).

‼️Condiţii pentru participarea la concurs
▪️Concursul este deschis fotografilor amatori și profesioniști. Ei trebuie să poată face dovada proprietății intelectuale asupra imaginilor trimise.
▪️Participarea la concurs se face prin trimiterea a maximum 5 fotografii de către fiecare fotograf.
▪️Fotografiile trebuie trimise până pe data de 31 august 2025, ora 23:59, la adresa de e-mail: [email protected]
▪️Nu se admit imagini prelucrate cu AI, colaje, imagini compuse. Imaginile trebuie să reflecte realitatea și natura de pe muntele Tâmpa. În caz de neclaritate, autorii trebuie să facă dovada imaginii fotografice prin intermediul fișierului original.

‼️Cerințe tehnice
Formatul imaginilor trebuie să fie următorul:
• latura mare min 5000 px,
• formatul jpg comprimate cât mai puțin (valoarea de comprimare 12) pentru a-și păstra calitatea la tipar,
• profilul color Adobe RGB sau ProPhoto (evitați profilul sRGB deoarece în cazul printării pot apărea distorsiuni de culoare).
• numele fiecărei imagini va conține: numele fotografului, număr de ordine de la 1 la 5 și titlul fotografiei. Ex: Popescu_Ion_01_Piţigoi.

Membrii juriului sunt următorii:
- Ana Moiceanu – Prismatic Studio - fotograf și cineast profesionist,
- Mihai Moiceanu - PhotoTOUR Braşov - fotograf și cineast profesionist.
Juriul va analiza cu obiectivitate și fără părtinire imaginile înscrise în concurs, pentru a selecta fotografiile care se înscriu în tematică și a aprecia măiestria tehnică și artistică a participanților. Organizatorul își rezervă dreptul de a anunța ulterior premiile concursului.

‼️Toate fotografiile acceptate în concurs vor fi tipărite în condiții profesionale și panotate corespunzător unei expoziții de calitate.

Activitatea face parte din proiectul cu „Tineri activi pentru Muntele Tâmpa - simbol al Brașovului”, ce are ca obiectiv general creșterea gradului de conștientizare și informare a tinerilor (dar nu numai) privind importanța ariei protejate Muntele Tâmpa, un simbol pentru Municipiul Brașov și totodată promovarea unei atitudini prietenoase faţă de natură şi faţă de speciile protejate de floră și faună din rezervația naturală Muntele Tâmpa.

Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Brașov cu suma de 14.000 de lei, în cadrul Programului de finanţări nerambursabile pentru proiecte de tineret şi pentru tineret, şi este implementat de Organizaţia GeoEcologică ACCENT în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”, Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil”, Direcția Județeană de Mediu Brașov şi Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov.

Pentru mai multe informaţii:
www.ogaccent.ro
https://www.facebook.com/OrganizatiaGeoEcologicaACCENT

Cu Matei Schinteie – Tocmai am primit recunoaştere ca fiind unul dintre fanii săi activi! 🎉
26/07/2025

Cu Matei Schinteie – Tocmai am primit recunoaştere ca fiind unul dintre fanii săi activi! 🎉

10/07/2025

În mijlocul cartierului Schei în ,,biroul oval" pe care și la construit din cărți, ceasuri vechi și manuscrise, domnul Moga lucrează la cartea lui despre acest cartier cu suflet.

Printre foi galbene și hărti vechi, respiră istoria cu răbdare aproape monahală. Iar din umbră, parcă îl privește și îl însoțește Anton Pann, zâmbind șugubăț, cu pana pregătită-gata să adauge o strofă un proverb sau o poveste cu tâlc.

Când oamenii trec pe stradă, nu știu că, în spatele unei ferestre modeste, se rescrie tăcut o lume pierdută.

În cartea domnului Moga, Șcheii vor rămâne vii.

04/07/2025
📸 AQUA FIT SPA GHIMBAV  : O idee bună de petrecere a Timpului Liber în apropiere de Brașov. ✅ De ce nu înainte de decola...
04/07/2025

📸 AQUA FIT SPA GHIMBAV : O idee bună de petrecere a Timpului Liber în apropiere de Brașov. ✅ De ce nu înainte de decolare sau imediat după ce ați aterizat în Aeroportul Internațional Brașov din Ghimbav. 👍 ✈️🛬 - , , , , , , -

04/07/2025

Aqua Fit Spa GHIMBAV : Timp liber petrecut plăcut și util. 🙂👍 , , - Matei Schinteie Maria Kornelia Schinteie -iconographer

Address

Brasov

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Brașov Press posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share