"DA, COPILE, AI VOIE!
Să râzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme.
Să mergi desculț prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, până-ți faci tălpile negre. Le spălăm!
Să nu mănînci tot din farfurie, tu știi mai bine când ți s-a umplut stomacul.
Să-mi spui ce vrei, când vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.
Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.
Să ceri o poveste. Povești nu-s niciodată destule, nici pentru mine.
Să mai ceri 5 minute. De dat în leagăn, de alergat cainele, de lenevit pe canapea. O să le primești negreșit, fac eu rost de ele de undeva. Curând o să te grăbești la școală, la job, la întîlnire, la bancă, n-o să mai ai timp de nimic în tihnă.
Să fii sincer. Nu trebuie (încă) să faci nimic din ce nu-ți place, să spui nimic din ce nu vrei, să primești lucruri pe care nu le vrei. Prea curând o șă ți se umple viața de reguli, norme, de treburi. Atunci va trebui să înveți diplomația. Acum fii tu.
Să nu păstrezi ordinea. Nici eu nu o păstrez și sunt adult responsabil și nici n-am jucării câte ai tu. Uneori o să le strângem împreună, alteori o să le las așa, oricum o iei de la capăt dimineața. O casă ordonată mi se pare tristă, mă bucur c-ai venit tu la noi s-o colorezi.
Să mergi pe iarbă în parc când aleea ți se pare plictisitoare. Da, e o metaforă asta, vreau să spun că nu doar calea pe care ți-o arată adulții e cea bună, uneori e bine să cauți singur, eu o să merg cu tine de mînă pe unde vrei.
Pentru că te iubesc cu totul, cu încăpățâare, curiozitate, nas murdar, vînătăi peste tot, sinceritate abruptă, toate lucrurile astea grozave pe care le-am avut și eu cândva, dar le-am pierdut sau le-am uitat pentru că uite, m-a obligat viața să mă fac mare, au dat regulile peste mine, am devenit plictisi
opinii, pamflete, știri locale, naționale și internaționale
