09/08/2025
Nu plângi. Nu te superi. Nu te bucuri. Nu reacționezi.
Nu știi ce simți. Nu ai vlagă.
Ești acolo, dar fără să fii cu adevărat.
Poți să-ți povestești ziua, dar e ca și cm altcineva ar fi trăit-o.
Îți dai seama că nu-ți spui opinia atunci când ești întrebată. Pentru că, de fapt, nu ai nicio părere.
Uiți ce aveai de făcut. Sau ce ai făcut acum două zile.
Nu știi nici cm a trecut ziua.
Asta înseamnă să te disociezi: să pleci din tine și să privești totul din afară, fără să mai știi ce se întâmplă înăuntru.
La început, e un mecanism de supraviețuire.
Te protejează când durerea e prea mare.
Dar dacă rămâi acolo prea mult, devine un mod de viață.
Un stil de a exista în care nu mai ești prezentă.
Nu ești „leneșă”.
Nu ești „rece”.
Nu ești „ciudată”.
Ești doar deconectată.
Pentru că, la un moment dat, a fost mai sigur să fii așa.
Cum te întorci la tine?
Începe prin a-ți da mai des întâlnire cu tine însăți.
Să fii prezentă în corpul tău, chiar dacă doare.
Chiar dacă e greu.
Pentru că doar dintr-un loc real poți începe să te regăsești.
Prezența începe simplu:
✳️Observă dacă te duci cu mintea în trecut sau în viitor și revino conștient în aici și acum. Fii conștientă de fiecare acțiune pe care o faci.
✳️ Întreabă-te „Ce simt acum?” — chiar dacă nu știi răspunsul.
✳️ Pune pauză cinci minute și simte podeaua sub tălpi. Inspiră și expiră profund și observă-ți senzațiile din corp.
✳️ Caută oameni în fața cărora poți fi întreagă, nu doar funcțională.
✳️ Și, mai ales, cere ajutor chiar și atunci când nu știi exact ce doare.
Poți învăța să fii acasă în tine. Chiar dacă ai plecat demult.
Choose Yourself
