15/09/2025
De ce vor psihologii să plângi?
Știi acele clipuri satirice în care psihologul pare obsedat să stoarcă o lacrimă de la client?
În realitate, nu lacrima e scopul. Ci eliberarea emoției.
Unii oameni sunt atât de răniți, încât și-au anesteziat trăirile. Pentru ei e dureros să le simtă. Și ce nu simți… nu te poate răni.
Fuga de emoții ascunde frică.
Uneori mascată prin zâmbete sociale sau printr-un simț al umorului accentuat. Alteori prin întreruperi dese, schimbarea subiectului, uitare, adicții, supra-rationalizare sau indisponibilitate emoțională. Și treptat apare disocierea.
Dar când fugi de durere, fugi și de viață.
Pentru că a simți înseamnă a fi viu.
E ca și cm ai primi notificări de la tine și le-ai șterge fără să le citești.
Corpul nu tace. El simte pentru tine: tensiuni, dureri de stomac, migrene, palpitații, transpirații, amorțeli. Atunci când nu există cauze medicale evidente, acestea sunt semnele emoțiilor reprimate.
La mine ajung femei care nu au timp să plângă. Pentru că trebuie să fie „puternice” pentru toți ceilalți.
Femei care nu își dau voie să fie furioase, să spună ce au nevoie sau ce le doare. De teamă să nu fie respinse ori părăsite.
Femei care nu s-au simțit niciodată în siguranță cu propriile emoții. Pentru că au fost judecate, ignorate sau lăsate singure cu durerea lor.
Terapia le învață că:
✨ este în siguranță să simtă;
✨ emoțiile neplăcute au un început și un sfârșit;
✨ corpul nu transmite moarte, ci viață;
✨ iar emoțiile sunt aliații lor pentru că plânsul curăță, furia le dă curaj, frica le protejează sau le arată ce au de vindecat, și golul interior creează spațiu pentru un nou început.
Fiecare moment de contact cu tine însăți te trezește și te face mai puternică.
De aceea, lacrimile sunt mult mai benefice decât înghețul emoțional.
Choose Yourself!
