27/11/2025
🙏 Sa ajutam si acest ingeras de fetita. Eva, esti o minune!❤️❤️❤️
𝐁𝐮𝐧𝐚̆ 𝐳𝐢𝐮𝐚, 𝐢̂𝐧𝐠𝐞𝐫𝐢!
Revenim în fața voastră cu un nou update, de data asta despre micuța Eva, un copil pe care viața l-a încercat prea devreme dar care nu și-a pierdut nici forța, nici speranța. Zilele trecute, alături de părintele Alexandru Lungu și întreaga noastră echipă de îngeri cu aripi pe pământ v-am cerut din nou ajutorul. Aveam nevoie de 25.000 de euro pentru ca Eva să poată merge mai departe cu tratamentele. Ați arătat încă o dată cine sunteți cu adevărat și ați strâns peste 32.000 de euro în conturile mamei ei. Suma necesară pentru transport, tratamente și pentru ca părinții ei să rămână lângă ea în perioada asta grea. Eva termină vineri kinetoterapia intensivă la Chișinău, sub îndrumarea domnului dr. Cedric Millard. Costurile acestei perioade sunt deja acoperite datorită vouă. În ianuarie, familia pleacă în Italia, la PROGETTIAMO AUTONOMIA, pentru ortezele speciale care o vor ajuta la mers. Până atunci, Eva continuă zilnic ședințele de kinetoterapie în orașul ei, câte două pe zi, și merge în orașul vecin pentru osteopatie. Urmează și o testare mai amănunțită a musculaturii, când ajung acasă, ca să știe exact pe ce grupe să lucreze. Acasă, părinții s-au pregătit deja cu aparatul de electrostimulare, sub îndrumarea unui medic din America, și vor folosi și placa de vibrație Galileo. Tot ce se poate pentru ca Eva să prindă putere în fiecare zi.
De trei săptămâni, Eva a făcut primii ei pași. Șase pași singuri. Șase pași care au rupt inimile tuturor. Pași mici pentru noi, dar uriași pentru ea. Tot ce se întâmplă acum în viața Evei se leagă și de voi. De faptul că nu v-ați oprit, nu v-ați întors privirea. Vă mulțumim din suflet, îngeri! Pentru că sunteți mereu acolo când un copil are nevoie. Pentru că împreună putem schimba vieți.
𝐒𝐮𝐬 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚, 𝐄𝐯𝐚! 𝐒𝐮𝐬 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐂𝐞𝐫 𝐬̦𝐢 𝐝𝐢𝐧𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐝𝐞 𝐞𝐥!❤️