13/09/2025
Când vecinii te iubesc! 🙏❤️
Am primit acest buchet pentru draga mea Filofteea, de la una dintre vecinele noastre dragi, însoțit de urări atât de frumoase și de calde pentru noul an școlar ce avea să înceapă.
Am lipsit de aici, pentru că a fost o perioadă tare încărcată: săptămâna dinaintea începerii școlii și apoi prima săptămână de acomodare. Drumul până la școală durează o oră dus-întors, iar asta nu îți lasă prea mult timp să respiri între pregătirea de dimineață și plecarea de după-amiază după copilaș.
Dar a trecut, și mă bucur să îmi văd copilul fericit și încântat de noul colectiv. Doamna învățătoare este o persoană atât de caldă, cu o inimă bună și un suflet deosebit.
Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu, căci prin astfel de semne, mai mici sau mai mari, ne arată că am ales bine să fim aici. 🙏
Tot în prima săptămână, corpul meu a cedat puțin și am fost țintuită la pat două zile. Spre a treia zi am început să-mi revin, iar atunci am sărbătorit cu o ciorbiță de perișoare, pâinică caldă și un delicios pandișpan simplu cu prune, oferite de o dragă prietenă. Nu știu cm s-a întâmplat, dar după ce ne-am mutat aici, am descoperit cu bucurie că și ea locuiește aproape.
Coincidențe și momente frumoase ne-au însoțit pe acest drum ales. Au fost, desigur, și clipe mai puțin ușoare sau plăcute, dar le depășim încet, pas cu pas. Cel mai important este că ne place aici și deja putem spune, cu mâna pe inimă, că suntem acasă. ❤️
Tot astăzi voi continua să editez vlogul pentru YouTube. Vă mulțumesc pentru mesaje și gândurile bune. Mulți m-ați întrebat unde este vlogul săptămânal?!
Astăzi îmi doresc să-l încarc, căci tare fain mai este!🙏❤️❤️
Un weekend absolut superb vă doresc!🙏❤️🫶👩🌾🐾👨🌾🐔