25/08/2026
Tradiționalul concert de sfârșit de vară al Asociației pentru Artă și Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluț” din Torac revine și în acest an, aducând pe aceeași scenă dansul, cântecul popular și virtuozitatea instrumentiștilor, evenimentul bucurându-se şi de artişti şi prieteni ai asociaţiei care se prezintă în calitate de invitaţi.
Gândit ca o întâlnire a generațiilor și a diferitelor forme de expresie artistică, concertul pune în lumină valorile cultural-identitare românești păstrate și cultivate la Torac. Evenimentul reuneşte comunitatea într-o seară dedicată patrimoniului viu al comunității, dar și celor care, prin talent și implicare, îl duc mai departe.
Evenimentul este organizat în cadrul unui proiect al Asociației, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Un moment aparte al serii îl constituie acordarea premiului „Flacăra culturii”, distincția anuală prin care ACR "Bocăluţ" recunoaște contribuția unei singure personalități la păstrarea, promovarea și dezvoltarea culturii românești. Ediția din acest an va avea și o semnificație specială: în baza hotărârii Adunării Generale a Asociației, va fi acordat și un titlu de membru de onoare, ca semn de recunoștință pentru o contribuție deosebită și de durată la viața culturală a comunității.