06/07/2025
Adio, Regină a Transfăgărășanului
Ai murit pentru că ți-ai făcut datoria de mamă. Ai murit pentru că ai fost urs.
Erai bătrână, dar demnă. Bolnavă, dar încă puternică. Pașnică, dar cu instinctul de mamă intact. Ani la rând ai fost o prezență tăcută, elegantă, un simbol viu al sălbăticiei care încă supraviețuiește printre mașini, gunoaie și oameni fără măsură.
Și-ai murit. Nu de bătrânețe. Nu de boală. Nu în somn, în pădure. Ai fost ucisă cu un glonț, pentru că ai îndrăznit să-ți aperi puii de un turist inconștient care a venit prea aproape, care nu a înțeles că pădurea nu e platou de filmare și ursul nu e mascotă.
Da, ai ucis. Și da, poate că pentru cei care văd viața în titluri de presă, tu ești „pericolul”. Dar pentru cine are minte, tu ai fost doar o mamă care a reacționat firesc. Iar acel om a fost o greșeală tragică, o greșeală umană, cu pașaport, telefon și zero respect pentru granițele naturii.
Și ce-am făcut? Te-am împușcat. Pentru a restabili ordinea. Pentru a liniști spiritele. Pentru a spăla rușinea noastră cu sângele tău.
Mor urșii, mor cerbii, mor pădurile. Nu de moarte naturală, ci de prostie umană. De selfie-uri prea aproape. De aroganță, neștiință și autorități care trag mai repede decât gândesc.
Ai fost o stea a pădurii. Și-ai fost stinsă pentru că omul, când greșește, trage. Nu în el, ci în natură. Întotdeauna în cel mai slab. În cel care nu se poate apăra în tribunal.
Să ne fie rușine. Și dacă nu știm să ne fie, măcar să tăcem.
Text preluat
Maria Cristea
