Muzici si Faze

Muzici si Faze Muzici si Faze

Una din putinele piese Tiamat care rezista timpului. Nu suna nici a metal de anii 2000 și nici ca un "middle age man" ca...
11/06/2026

Una din putinele piese Tiamat care rezista timpului. Nu suna nici a metal de anii 2000 și nici ca un "middle age man" care se uita in urma la propriile iluzii. Pentr ca nu-i așa, orice iluzie are un sfârșit...

Provided to YouTube by Century MediaHeaven of High · TiamatJuda...

Sowiesoso e unul din albumele alea care probabil la 25 de ani mi s-ar fi parut doar ciudat si lent. Acum insa il ascult ...
09/05/2026

Sowiesoso e unul din albumele alea care probabil la 25 de ani mi s-ar fi parut doar ciudat si lent. Acum insa il ascult prin hoteluri, prin avioane, intre zboruri si meetinguri si are ceva care ma loveste foarte tare. Nu stiu exact cm sa explic. Parca iti scoate putin zgomotul din cap. Imi place inclusiv faptul ca are mici stangacii, sunete imperfecte, momente in care pare ca piesa nu stie exact unde merge. Si tocmai asta il face uman.

Ascultandu-l m-am gandit mult la Desertul tatarilor lui Buzatti si la Nighthawks-ul lui Hopper. In Desertul tatarilor, Drogo asteapta toata viata ceva mare care poate nici nu mai vine. In Nighthawks, oamenii stau impreuna dar par foarte departe unul de altul. Iar albumul asta are exact genul ala de singuratate calma. Nu dramatica si nici depresiva. Mai degraba oboseala aia de d**a multi ani in care ai alergat continuu si intr-o seara ramai singur intr-o camera de hotel si pentru prima data e liniste.

Ce imi place cel mai mult e ca albumul nu incearca sa impresioneze. Nu are mari momente, nu are triumf, nu incearca sa fie “important”. Doar curge foarte calm. Si poate tocmai de asta functioneaza atat de bine d**a o anumita varsta. Pentru ca incepi sa intelegi ca viata nu e facuta doar din momente mari. E facuta si din asteptare, aeroporturi, seri tarzii, oboseala, ganduri repetitive si micile stangacii pe care in tinerete incerci mereu sa le ascunzi.

Zum Wohl by Cluster from the album SowiesosoReleased 2017-01-01 on Bureau BDownload on iTunes: https://geo.itunes.apple.com/album/id1184958769?uo=6&app=itune...

Kraftwerk si fanii din Singapore.
09/05/2026

Kraftwerk si fanii din Singapore.

Imi place si de Don si de Clawfinger 😂😂😂
03/04/2026

Imi place si de Don si de Clawfinger 😂😂😂

0/10 had to come eventually, it’s still better than getting a lukewarm 5/10 though. Thank you Don Lawnsom for making us feel like we haven’t kept doing this in vain, we’re not going to link to your s**t magazine but we appreciate it!❤️🙏

Clawfinger – Before We All Die

There are bad comeback albums, there are unnecessary comeback albums, and then there is Before We All Die, a record so catastrophically misjudged it feels less like an artistic statement and more like a prolonged cry for help set to drop-tuned guitars.
Clawfinger, a band once mistaken for relevant, return after what was presumably a merciful silence of nearly two decades with an album that asks the bold question: what if middle-aged rage had absolutely nothing new to say, but insisted on shouting it anyway? The answer, regrettably, is 40-odd minutes of hectoring rap-metal so stale it practically arrives with mould round the edges.
From the opening seconds, Before We All Die lumbers into view like a pub bore who’s cornered you at last orders to explain why “people can’t handle the truth anymore.” The riffs are blunt, joyless and prehistoric, the electronics feel like they were salvaged from a 1998 anti-bullying CD-ROM, and the vocals are delivered with all the subtlety of a man angrily reading the comments section aloud.
Lyrically, it’s a masterpiece of exhausted indignation. Every song seems to be aimed at “society,” “the system,” “stupid people,” or possibly the internet in general, as if someone printed Facebook arguments from 2011 and barked them over bargain-bin industrial grooves. There is no satire sharp enough to justify it, no insight deep enough to redeem it, and no hook memorable enough to survive the trip from speaker to ear.
What’s most impressive, in a bleak sort of way, is the album’s total refusal to evolve. Most legacy acts at least attempt reinvention, or failing that, nostalgia with charm. Clawfinger have instead chosen the much rarer path of sounding exactly like the worst version of what people who hated them in the first place thought they sounded like. It’s not a return to form. It’s a hostage situation.
The production, meanwhile, is so oppressively polished and airless it somehow makes everything sound both loud and tired. The guitars chug, the beats stomp, the choruses strain heroically toward significance, and yet nothing lands. It’s like being shouted at by a gym instructor who’s recently discovered geopolitics and won’t stop.
There may well be listeners who find all this nostalgic, in the same way some people find the smell of an old bus nostalgic. But nostalgia alone is not enough, and Before We All Die offers precious little else beyond recycled fury and the kind of blunt-force “truth telling” that mistakes volume for meaning.
In the end, the album’s title turns out to be less a provocation than a plea. By the closing track, you’re not so much offended as depleted — amazed that a band could make apocalypse sound this pedestrian. If this is Clawfinger’s grand return, one can only assume the long gap beforehand was the result of everyone involved repeatedly trying to talk themselves out of it.
A dreadful, thudding, self-important relic. Not so much Before We All Die as Before This Bloody Ends.
0/10

Altin Gun live
20/03/2026

Altin Gun live

Au trecut patru ani de la proiectul „Artanu x 2”. Patru ani în care imaginea aceea a rămas undeva între fotografie și pe...
12/03/2026

Au trecut patru ani de la proiectul „Artanu x 2”. Patru ani în care imaginea aceea a rămas undeva între fotografie și personaj, între document și poveste. Uneori, timpul clarifică lucrurile. Alteori le face și mai misterioase. În fotografia cu cele patru chipuri ale lui Artanu (Adrian Pleșca), imaginea pare să construiască un mic teatru al identităților. Patru „Artani”, patru priviri, patru direcții – ca și cm același om ar încerca să iasă din propriul cadru și să se privească din afară.

Acolo apare inevitabil Don Quijote.

Nu neapărat ca figură literară, ci ca tensiune: între ceea ce este real și ceea ce imaginația insistă că ar putea fi. Don Quijote nu este doar cavalerul care confundă morile de vânt cu uriași. El este omul care refuză să accepte că lumea este doar ceea ce se vede.

Exact asta se întâmpla și în timpul ședinței foto.

În timp ce construisem imaginea cu patru Artani, cu patru variante ale aceluiași chip, el s-a uitat la fotografie și a spus, aproape nedumerit:

„Eu nu sunt așa!”

Replica aceea a devenit, fără să vrea, cheia imaginii.

Fotografia încearcă să fixeze o identitate.
Imaginația o contrazice.
Iar omul din interiorul imaginii refuză să fie prins într-o singură versiune a lui.

În acest sens, Artanu este foarte aproape de Don Quijote. Nu pentru că ar vedea mori de vânt. Ci pentru că nu acceptă niciodată complet fotografia pe care realitatea încearcă să i-o facă.

Cele patru imagini nu sunt doar portrete. Sunt patru încercări de a prinde un personaj care se mișcă mereu între real și imaginar.

Și poate tocmai de aceea replica lui rămâne cea mai sinceră explicație a proiectului:

„Eu nu sunt așa.”

Pentru că, la fel ca Don Quijote, omul din fotografie este întotdeauna puțin mai departe decât cadrul care încearcă să-l cuprindă.

Hannah cântă de parcă Nico s-a mutat în Liverpool, s-a angajat la un bistro frantuzesc și a hotărât că singurul subiect ...
06/03/2026

Hannah cântă de parcă Nico s-a mutat în Liverpool, s-a angajat la un bistro frantuzesc și a hotărât că singurul subiect demn de o piesă de șase minute e desertul de pe meniu. Vocea ei plutește undeva între indiferența glaciară a lui Nico, melancolie de Hope Sandoval după o zi proastă la serviciu și energia unui om care tocmai a stins aragazul dar nu e sigur că l-a stins.

Piesa chiar e despre crème brûlée. Nu e o metaforă, nu e Nico cântând despre heroină cu alt nume. E literalmente despre un desert. Și totuși sună ca un film noir filmat într-o bucătărie din anii '70. Când solo-ul de chitară explodează spre final, simți că desertul a luat foc în sens propriu, exact cm îi și trebuie. Dacă Lou Reed ar fi deschis o patiserie, probabil că primul single ar fi sunat cam așa. Unde e merdeneaua de altădată?

Crème Brûlée is King Hannah’s debut single, out now on City Slang Records.Stream/ Download : https://KingHannah.lnk.to/cremebruleeYD Buy Crème Brûlée:Bandcam...

Dacă venerezi Morgoth, ai plâns la moartea lui Kurt dar ti-ai rupt gatul pe Suffocation, dacă ai schimbat texte de album...
25/02/2026

Dacă venerezi Morgoth, ai plâns la moartea lui Kurt dar ti-ai rupt gatul pe Suffocation, dacă ai schimbat texte de albume în loc de poezii și ai scris „adresa cimitirului” pe plic, ești deja înscris spiritual la Bucharest Deathfest 2026.

Nu se cer poze.
Nu se cer diplome.
Doar tricouri negre, urlete porcoase și scrisori cu versuri de la Entombed.

Ne vedem la poarta cavoului numit scenă.
Țărâna va fi mai ușoară.

Într-o poziție asumată și fără echivoc, Muzici și Faze consideră “Sentimentul” piesa românească a anului 2025. Nu din re...
30/12/2025

Într-o poziție asumată și fără echivoc, Muzici și Faze consideră “Sentimentul” piesa românească a anului 2025. Nu din respect postum și nu din nostalgie, ci pentru că este cântecul care a spus cel mai exact adevărul acestui an: greutatea, blocajul, lipsa de evadare și demnitatea de a rămâne lucid până la capăt.

Pentru Muzici și Faze, valoarea piesei stă în refuzul ei de a cosmetiza realitatea. “Sentimentul” nu caută consens, nu vânează clișee și nu oferă speranță de vitrină. Este un cântec care rămâne jos, greu, dar viu. Exact acolo unde se află și lumea pe care o descrie.

În contextul dispariției lui Adrian Pleșca (Artanu), dar și a construcției muzicale datorate lui Răzvan Moldovan si Corina Sucarov, “Sentimentul” devine mai mult decât o piesă reușită: devine un reper. Din acest motiv, Muzici și Faze o numește piesa anului 2025, nu pentru că ar fi plăcută, ci pentru că este adevărată.

Provided to YouTube by ElectrecordSentimentul (feat. Corina Sucarov) · Partizan · Corina SucarovNori peste Salajan℗ ElectrecordReleased on: 2025-05-16Compose...

Nici un nor peste Salajan….
05/12/2025

Nici un nor peste Salajan….

Adresse

Hasenheide 107 - 113
Berlin
10967

Benachrichtigungen

Lassen Sie sich von uns eine E-Mail senden und seien Sie der erste der Neuigkeiten und Aktionen von Muzici si Faze erfährt. Ihre E-Mail-Adresse wird nicht für andere Zwecke verwendet und Sie können sich jederzeit abmelden.

Service Kontaktieren

Nachricht an Muzici si Faze senden:

Hervorgehoben

Teilen

Kategorie