20/10/2024
Atentie, post lung si vulnerabil...
De mult vreau sa scriu despre aceasta, nu pentru ca as fi "mai specială", ci doar pentru ca cred cu convingere că, atunci cand Dumnezeu ne lasă sa trecem prin anumite experiențe mai grele, o face pentru ca vrea sa lucreze la noi și prin noi.
Cred ca suntem un mare șantier în lucru, și cât suntem pe pamant, suntem pe roata olarului. El lucrează pentru a ne transforma în ceea în ce suntem meniti sa fim. Cateodata e mai ușor, cateodata e greu, iar cateodata extrem de greu, însa niciodata degeaba.
Teama...
Nu am fost deloc un copil fricos, din contra. O duceam pe mama la disperare cu saritul din pod, urcatul pe capitele de paie, inblanzirea pisicilor sălbatice. Crescand insa, am ajuns la un moment dat in viata sa fiu cea "una dintre cei 5 minori" diagnosticati cu o boală foarte rară, care practic mă condamna la scaunul cu rotile. Dumnezeu s-a îndurat și a intervenit, însă acea experienta a ajuns să aibă un mare impact în viața mea. A urmat "smulgerea" din țara mea, dintre prieteni si am ajuns intr-o tara straina să "supraviețuiesc". Și incet-incet diverse frici au pus stăpânire pe mine.
Frica am zice, nu e un dușman mare, însă e unul dintre cei mai puternici, avand acces acolo unde doar noi ii dam puterea, asupra minții noastre, iar aceasta e ceea ce determina tot comportamentul nostru.
Frica e ceva normal am spune. Da, frica e un instinct bun, de apărare. Însă cand aceasta devine predominantă în viața nostra, și scopul ei nu mai e sa ne scape de pericol ci sa creeze pericole peste tot în jur, atunci frica devine un instrument al celui rău care dorește și racneste ca un leu ca sa ne distrugă.
Nu scriu aceste randuri ca cineva care a “rezolvat" toate acestea. Mă mai lupt inca si cu unele sunt "pe cale de vindecare". Trebuie adesea să le duc la cruce acele ganduri care nu sunt în partasie cu Tata, însă cred ca aceste experiențe pot sa fie o binecuvântare pentru cei care se mai confruntă cu ele.
În viața mea au fost diverse frici care au ajuns sa ma limiteze sau chiar sa ma priveze de multe binecuvantari.
As putea cita frica de respingere, care făcea ca de fiecare data cand cineva se apropia prea tare, găseam motive și metode de a-l indeparta fiind nu mă credeam destul de valoroasa pentru a merita atenție sau chiar dragoste. Cand eram la varsta căsătorie, oridecateori un băiat părea "interesat", găseam motive sa il indepartez. Din fericire Dumnezeu mi-a dat unul destul de incapatanat sa creada in planul lui Dumnezeu și să treacă peste acel "Tu n-ai ce face” pe care i l-am aruncat prima data. Ajunsesem la un moment dat sa cred că dacă cineva venea și vorbea cu mine, avea neapărat nevoie de ceva, sau o făcea din milă. Dar acestea sunt minciuni a celui rău care dorește .... (poti citi continuarea aici :)
http://inpalmata.over-blog.com/2024/10/despre-frica.html
