14/12/2025
Ion Rațiu – cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut
În decembrie 1990, într-o Românie abia ieșită din dictatură, a apărut o figură cm rar se vede în politica noastră: Ion Rațiu. Diplomat, om de afaceri, jurnalist și disident, trăise peste 40 de ani în exil, dar nu renunțase niciodată la ideea de a se întoarce acasă. Venea cu alt ton, altă educație, altă mentalitate. Pentru mulți români, era pentru prima dată când auzeau un politician vorbind despre democrație nu ca un slogan, ci ca un principiu: „Vom lupta până la ultima picătură de sânge pentru ca dumneavoastră să aveți dreptul să nu fiți de acord cu noi.”
Ion Rațiu nu a câștigat alegerile. De fapt, a fost ironizat, huiduit, marginalizat de o societate care încă nu își revenise după 45 de ani de autocrație. România încă nu era pregătită pentru un lider care credea în dialog, în reguli și în puterea cetățeanului. Cei obișnuiți cu conducerea autoritară au văzut în calmul lui un semn de slăbiciune, nu de civilizație.
Dar ceea ce istoria a înțeles mai târziu este că Ion Rațiu nu pierduse alegerile — România pierduse șansa unui început cu adevărat democratic.
După 1990, Rațiu a continuat să fie un model moral, un simbol al moderației și al respectului pentru adversar. Era politicianul care nu ridica vocea, nu răspundea cu ură, nu se abătea de la principii. Venea din lumea în care statul servește cetățeanul, nu invers. O lume pe care a încercat s-o aducă și în România, chiar dacă țara, rănită și confuză, nu era pregătită să o primească.
Astăzi, mulți îl consideră „președintele pe care România nu l-a avut”, dar de care ar fi avut nevoie.
Pentru că, într-o perioadă dominată de tranziție, instabilitate și improvizație, Ion Rațiu a reprezentat altceva:
normalitate, decență și democrația trăită, nu strigată.
Iar memoria lui rămâne o amintire dureroasă a unui drum pe care România ar fi putut porni… dar nu a făcut-o.
