10/05/2026
Moldova la Bienala de la Venezia. Sună mai mult ca un vis decât realitate. Și totuși se întâmplă! 💥
Cu siguranță, aceasta este cea mai importantă știre a săptămânii care se încheie. Pavel Brăila (rezident Mediacor) reprezintă Moldova cu lucrarea „1002 noapte” o poveste despre drone, covoare zburătoare și cm imaginația poate transforma instrumentele războiului în uneltele păcii. 🕊️
Acesta e un câștig pentru noi toți, pentru țară, pentru comunitatea creativă, pentru fiecare artist, fotograf, designer sau om de cultură care a simțit vreodată că Moldova e prea mică pentru visele lui. Nu e.
Prezența Moldovei, pe cât este de neașteptată (dosarul fiind depus pe ultima sută de metri), este pe atât de puternică și vocală. Suntem onorați să fim incluși în harta Le Bienale din Venezia. Iar faptul că prezența lui Pavel Brăila este susținută de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe este în sine o declarație a faptului că arta și creativitatea ar putea (re)deveni un domeniu cu adevărat important pentru Republica Moldova.
Vizita delegației din RM la Bienală a fost organizată de Innovate Moldova și finanțată de Suedia și Regatul Unit.
Ministerul Culturii al Republicii Moldova