12/09/2025
Diseară
"Era bine.
Adică era rău, cu comunismul și lipsurile și tot. Dar era bine.
Activitatea pescuitului ne era întreruptă doar de plictiseală, roiurile de țânțari, venirea nopții și porcii de agenți. Ăștia, pentru că nu puteau pune mâna pe oamenii mari, dintr-un impuls profesional sau pur și simplu răutate umană, se năpusteau ocazional asupra noastră, a copiilor nevinovați înșirați pe mal, cu undițele noastre amărâte din stuf, la care munceam zile întregi și care, sub greutatea vreunui noroc chior în formă de crap de juma’ de kil, se rupeau în două, înainte ca norocul să ajungă în găleata zilnică și să fie transformat în cel mai mare cocoș de zahăr din lume. Când se zărea agentul la colțul străzii – și, deși venea incognito, era atât de recognoscibil prin atitudinea lui scandaloasă că toată treaba devenea ușor tristă – o tuleam care încotro, cu sau fără undițe. Mulți preferau să le lase
acolo, gândind că evitarea șutului în cur, a palmei grele sau a trasului susținut de urechi este mai importantă decât munca la o altă undiță, chiar dacă abandonarea ei însemna pierderea cârligelor: agentul le lua pe toate, nu lăsa nimic în urmă. Le dezlega sau tăia direct nailonul care le ținea blocate și le băga într-o cutiuță de tablă pe care o avea mereu cu el. Unele cârlige erau greu de găsit și el știa asta. Cele norvegiene, lungi, care nu rugineau niciodată. Le lua și le vindea. Pentru noi, fuga de
durere era mai importantă. Undițe mai făceam: luam stuf din acoperișul magaziei, luam nailon de oriunde se găsea (era peste tot, nu știu cm de ne tot împiedicam de el), plumb din ava lui tata (ascunsă încă în podul casei) și începeam să meșterim. Cu cârligele era mai complicat, trebuia să dăm bile de rulment la schimb sau să așteptăm vreo minune (adusul lor din oraș de către musafiri sau un cadou nesperat). Aveam stoc, întotdeauna țineam trei sau patru ascunse într-un sertar. Erau comorile noastre, moneda noastră de schimb. Ele și bilele de rulment sau de sticlă (păsări rare, pentru care erai pe loc invidiat și uneori prădat, prin furt sau bătaie pură)." (Din Tot ce rămâne, de George C. Dumitru)
