03/09/2026
Doliu și speranță climatică: atelier de scriere creativă întrupată
Oare și tu tânjești, în fiecare an, după iernile copilăriei noastre?
Oare și tu tânjești, în fiecare an, după verile în care se putea respira și aerul condiționat încă nu devenise aproape singura cale de răcorire?
Oare și tu te bucuri de o după amiază de vară sub cupola unui arbore măreț, primitor, ca peste câteva secunde să simți o undă de șoc și tristețe adâncă, ecouri de disperare în piept, la amintirea kilometrilor de păduri arse, tonelor de combustibili fosili deversate în oceane, miilor de vieți pierdute de la dezastrele climatice doar în această vară?
Oare și tu te uiți neputincios și furioasă cm guvernele europene investesc miliarde în a**e și război, în timp ce educația, sănătatea, locuințele și acțiunea climatică sunt sacrificate? Cum generația noastră este pregătită pentru război și distrugere, în loc să i se ofere un viitor?
Aceste experiențe fac parte din spectrul larg al doliului climatic. Doliul, iubirea fără destinație clară. Doliul, partea cealaltă a iubirii.
La atelierul de scriere creativă vom explora, prin practici de scriere, încetinire, corporalizare și observație relația noastră cu doliul climatic, dar și cu speranța climatică.
Vom folosi spațiul scrisului în comunitate ca pe o oază conținătoare, pentru că doliul are nevoie de măcar o relație și destulă siguranță în care să fie ascultat, primit, exprimat, mișcat, respirat.
Vom avea momente de ancorare în corp și exerciții de observare somatică, pentru a face loc complexității emoționale a doliului, cât și a speranței, și a ne aduce în spațiu și în scris cu toată ființa noastră. (mereu în funcție de alegere și capacitate, nimic nu e obligatoriu!)
Ne vom conecta cu poveștile altor autoare/i/x despre realitățile climatice ale prezentului; vom scrie, gândi, povesti, simți împreună tot ce așteaptă să fie simțit, scris, povestit.
Apoi, vom căuta să urcăm, prin scris, simțit, povestit, dealul de la disperare spre speranță. Între emoțiile astea e un drum. Uneori abrupt, uneori aproape imposibil, alteori agățându-ne de cel mai mic și fragil firișor, pe care ni-l oferim unx altora. De multe ori, drumul trece prin doliu, prin stat față în față cu tot ce nu mai poate fi întors, prin jelit tot ce-am iubit.
Mariame Kaba, Rebecca Solnit și alte autoare-activiste contemporane scriu despre speranță ca o decizie, mai degrabă decât emoție. Ca un punct de orientare spre lume și viață, o alegere.
Împreună, vom intra într-un laborator scriitoricesc și somatic, unde vom explora cm arată speranța pentru fiecare dintre noi. Ce ingrediente sunt necesare pentru a aprinde acea luminiță de la capătul tunelului? Ce resurse, procese, ființe, relații, ancore o fac posibilă? Și când spunem: simt speranță, ce simțim de fapt? Cum arată universul speranței în corpurile și mințile noastre?
Speranța, ca doliul, se lasă simțită și crescută în siguranță și conexiune. De aceea, procesele din aceste ateliere vor fi somatice (de adus prezență în corp și conectat la resurse, pentru a crea mai multă siguranță), relaționale (de trăit experiențe emoționale împreună cu alte persoane, suficient de safe, pentru a crea conexiune) și creative (de metabolizat trăirile care apar prin scris; povestitul fiind una dintre abilitățile primare și străvechi ale oamenilor de a găsi sens și de a face pace cu ce se întâmplă). Deoarece timpul pe care-l avem e limitat, nu ne vom concentra pe cizelarea literară a textelor, ci pe folosirea scrierii creative ca instrument ajutător în a face față complexității prezentului.
___________
Durată atelier:
17.00-21.00 vineri 11 septembrie, 45 minute pauză de cină
11.00-17.00, 1 h pauză de prânz, duminică 13 septembrie
Criterii de participare:
Atelierul se adresează persoanelor interesate de scrierea creativă, care rezonează cu temele și metodele de lucru ale atelierului.
Nu e nevoie de experiență literară prealabilă, doar de dorință și curiozitate! Participarea este gratuită, în urma selecției, prin formularul de înscriere.
Vârsta minimă: 20 ani
Oare și tu tânjești, în fiecare an, după iernile copilăriei noastre? Oare și tu tânjești, în fiecare an, după verile în care se putea respira și aerul condiționat încă nu devenise aproape singura cale de răcorire? Oare și tu te bucuri de o după amiază de vară sub cupola unui a...
