20/07/2016
Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului.
***
Mă voi feri ca de foc de pericolul
Ca dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.
***
Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste.
***
O, voi tineri ai planetei mele
Convulsionată de-atâtea arme,
Sub ochii holbaţi ai armatelor,
Sfărâmând ochelarii greţoși ai
generalilor,
Fără nici o rușine,
Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Concediaţi tunarii
Și dezamorsaţi obuzele
Și daţi-ne acest prim și netrecător
Semn al păcii universale.
***
Cum în lumea asta totul e cm nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.
***
Dă marea afară din casă și vino.
Nestinso, neblândo și iar nestrăino,
Tu, drama cu mii de soluţii greșite,
Te plâng până ochii îmi ies din orbite.
***
Condamnă toţi și numai unul iartă,
Când toţi vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă demne de cădere și de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.
***
Și tu și iubirea există
Și moartea există în ea
Îmi place mai mult când ești tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
Și totuși există iubire
Și totuși există blestem
Dau lumii, dau lumii de știre
Iubesc, am curaj și mă tem.
***
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă și lumina.
***
Se urcă Basarabia pe cruce
Și cuie pentru ea se pregătesc
Și primăvara jertfe noi aduce
Și plânge iarăși neamul românesc.
***
Ce frumoasă ești în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete-ţi vor suna.
***
Și sângeră florile,
Și sângeră sălciile,
Și venele noastre se-nvineţesc.
***
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Și chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.
Iubirea mea nu a mișcat nici aștri
Și nici pâmântul sub o-nbrăţișare,
Dar lance când a fost, cu ochi albaștri,
Simţeam că-n ochi privirea ei mă doare.
***
Aștept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid și împușcat cu muguri
si când voi muri să-mi înflorească toate
rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
și să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să
ajung
cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
vu primăvară cu tot,
acum și-n vecii vecilor.
***
Am fost și vom râmâne
De-a pururi dacii liberi
Și iubitori de pace,
Și vrednici de război.
***
Ai să mă ierţi că nu pot fără tine
Și dacă n-ai să poţi și n-ai să poţi,
Mie pierzându-te-mi va fi mai bine,
Eu, tristul cel mai liber dintre toţi.
***
Astfel, după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau
singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.
Intră în mulţime, nimeni n-o să știe
Două, trei persoane care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte scurta nebunie
Și-ntrebarea noastră fără de răspuns.
Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lăsat deodată crud și nefiresc
Totuși ţine minte, ţine bine minte,
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.
***
Dar, hai, să minţim fără nici o rușine,
Dar, hai, să minţim în direct și-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciunea supremă va fi adevăr.
***
Greu îmi e și greu îţi e și ţie
Cu acest fel de a trăi al meu,
Totuși, vreau să știi că, din păcate,
Dragostea e o dificultate,
Fără de care-ar fi cu mult mai greu.
