02/09/2026
VIRUS WEST NILE DEPISTAT LA VIDELE
Primarul Cornel Gogan a anunțat că o persoană din oraș a fost confirmată cu virusul West Nile de către Institutul Matei Balș. Edilul le cere locuitorilor să evite să stea afară seara, în special după lăsarea întunericului.
Dezinsecția împotriva țânțarilor va începe vineri seara și va continua până duminică inclusiv, atât în oraș, cât și în toate cartierele. Primarul a precizat că, din punct de vedere legal, intervenția nu poate începe mai devreme de vineri. Pe durata acțiunii, cetățenii sunt rugați să rămână în locuințe.
Primarul a menționat că nu se știe cu certitudine dacă persoana a fost infectată pe raza orașului Videle sau în altă localitate ori țară.