06/07/2025
Trăim un moment de cumpănă. Nu doar economică, ci morală. O întreagă generație este pusă în genunchi cu pixul, cu ordonanțe, cu tăieri și umilințe oficializate. Ni se cere iarăși tăcere. Supunere. Acceptare.
Dar în fiecare român care mai are coloană, ceva fierbe. Se naște o întrebare, un gest, un strigăt.
Poezia de mai jos nu e doar o înșiruire de versuri. Este glasul unei națiuni care refuză să mai înghită umilința, o mărturie a unei conștiințe care s-a săturat să plătească pentru aroganța și hoția celor care o conduc.
Aceasta este vocea celor care nu mai acceptă să fie sacrificați în numele „reformelor”.
Vocea celor care nu mai îngenunchează.
Nu mai îngenunchem
Ne-ați învățat să fim mici, să tăcem,
Să ne uităm urât unii la alții,
Să credem că vecinul e vinovat
De sărăcia noastră, nu voi.
Ne-ați îmbrăcat în teamă și-n ură,
Ne-ați spus că bugetarul fură,
Că pensionarul mănâncă prea mult,
Că profesorul vrea prea mult,
Că doctorul cere șpagă,
Și așa ne-ați dezbinat.
În timp ce noi ne sfâșiam în uliță,
Voi, sus, v-ați rotit paharele pline,
V-ați trecut legi prin noapte,
V-ați crescut salariile,
V-ați tăiat din taxe,
Și v-ați făcut vile cu pază și gard.
Acum veniți iar, cu TVA, cu accize,
Cu noi biruri pe noi — cei care trudim,
Spunând că sacul e gol,
Că nu mai sunt bani,
Că trebuie să strângem cureaua.
Dar numai noi, nu și voi.
Ajunge!
Nu mai credem în vorbele voastre.
Nu ne mai puneți să ne urâm între noi,
Nu vom mai fi prostimea voastră bună de muls.
Ne vrem țara înapoi,
Ne vrem pâinea cinstită,
Ne vrem demnitatea.
Și dacă trebuie să ieșim în stradă,
Vom ieși.
Cu mâinile goale, dar cu inimile pline,
Și nu vom mai îngenunchea.
Nici în fața voastră, nici în fața fricii.
Claudiu Dumitrache (iulie 2025)
Trăim un moment de cumpănă. Nu doar economică, ci morală. O întreagă generație este pusă în genunchi cu pixul, cu ordonanțe, cu tăieri și umilințe oficializate. Ni se cere iarăși tăcere. Supunere. Acceptare.
