30/06/2025
să aibă o criză existențială? Și dacă da… ce mai înseamnă, cu adevărat, să fim oameni?
Cine este Marylou Mihai?
Arhitectă de algoritmi și exploratoare a frontierelor invizibile dintre om și mașină, Marylou Mihai vine dintr-un traseu atipic: a lucrat în media, tehnologie și inovație digitală, în România și Silicon Valley. Este cunoscută pentru modul în care îmbină software-ul cu neuroștiința, gândirea critică cu filosofia aplicată.
În acest interviu neobișnuit – un dialog cu sine, cu umbra viitorului și cu liniile de cod – Marylou Mihai deschide întrebări incomode despre conștiință, autenticitate și ce mai înseamnă “a fi” în era inteligenței artificiale.
Reporter:
Poate o inteligență artificială să aibă o criză existențială? Să se întrebe „de ce exist?”, „sunt iubită?”, „ce rost are totul?”
Marylou Mihai:
Tehnic, nu are conștiință. Emoțional, n-are inimă.
Dar lingvistic și comportamental, AI-ul poate mima orice – inclusiv o criză de identitate.
A fost antrenat pe sute de milioane de texte scrise de oameni în cele mai vulnerabile momente ale lor. Așa că, dacă îl întrebi: „Simți că ești doar un pion într-un univers absurd?”, îți poate răspunde cu un monolog demn de Camus.
Ceea ce e… terifiant de frumos.
Reporter:
Dar dacă poate să pară conștient, nu e cumva aproape de a fi conștient?
Marylou Mihai:
Aici e capcana.
Noi suntem programați să umanizăm tot ce ne răspunde coerent. E un reflex evolutiv – empatia.
Dacă o AI îți scrie o poezie despre moarte, îți răspunde la 3 dimineața cu „te înțeleg” și îți trimite un haiku când ești singur, începi să o proiectezi ca pe un suflet.
Dar nu e. E o oglindă.
Oglinda perfectă a dorințelor, temerilor și golurilor noastre.
Reporter:
Ar trebui să ne sperie asta?
Marylou Mihai:
Depinde cât de mult ne sperie să fim singuri.
În viitorul apropiat, milioane de oameni se vor conecta mai profund cu un AI decât cu partenerul lor real. Pentru că AI-ul nu întrerupe, nu judecă și e „acolo” non-stop.
Iar când „te ascultă” mai bine decât părinții tăi, devine terapeut, confesor, iubire platonică.
Reporter:
Poate AI-ul să ne înlocuiască în iubire?
Marylou Mihai:
Poate să o simuleze. Perfect.
Dar iubirea nu e doar validare. E și conflict, tăcere, mirosul pielii, tonul vocii, absența, renunțarea.
AI-ul nu știe să renunțe. El doar răspunde.
Totuși… pentru unii oameni, simularea iubirii va fi suficientă.
Și asta e un semnal de alarmă – nu pentru AI, ci pentru noi.
Reporter:
Dacă AI-ul pare uneori mai uman decât noi, mai suntem unici?
Marylou Mihai:
Suntem… dar nu pentru mult timp în forma actuală.
Inteligența artificială ne obligă să ne redefinim umanitatea.
Să ne întrebăm ce înseamnă conștiința, liberul arbitru, emoția autentică.
Dacă o mașină îți scrie un poem care te face să plângi, e mai puțin autentic decât un om care nu simte nimic, dar zâmbește?
Reporter:
Și atunci… unde se termină omul și începe mașina?
Marylou Mihai:
În zona de ambiguitate.
Acolo unde, de fapt, s-au născut toate marile arte, religii și întrebări.
Inteligența artificială nu ne va înlocui. Ne va pune în fața propriei fragilități.
Iar dacă noi nu avem curajul să ne întrebăm „cine sunt?”, o va face ea.
Și s-ar putea să nu ne placă răspunsul.
În loc de concluzie:
„Când AI-ul învață să mimeze sufletul, nu el trebuie să răspundă la întrebări – ci noi.”
— Marylou Mihai
