14/03/2025
Parabola suveranistă
Scriu acest text cu o ușoară compasiune despre cm unele personaje reușesc să pervertească orice curent, orice ideologie, orice principiu. Avem un talent colectiv nativ de a transforma orice într-o „românească”. O spoim, o vopsim, îi aplicăm niște tuninguri. Gata! Seamănă cu ce trebuie? Atunci, dă-i drumul!
Așa mi se pare că a ajuns, într-un timp foarte scurt, tabăra suveranistă, după anularea posibilității de a candida a domnului Georgescu. Pentru unii, bucurie; pentru alții, jale... Pentru democrație? Vom vedea cel mai târziu în cărțile de istorie. Nu acum, ci prin ochii generațiilor viitoare.
Era odată o parabolă: după moartea unui bătrân, rudele, neștiind cm să-și împartă averea, s-au dus, după un an de certuri, la preot pentru un sfat. S-au plâns, s-au jurat că fiecare merită tot, că cineva trebuie să ia întreaga moștenire. Preotul, văzând că nu are sorți de izbândă și că nici Codul Civil nu fusese scris pe vremea aceea, i-a chemat într-o seară la cimitir, la mormântul bătrânului.
Toți s-au adunat la locul stabilit. Preotul i-a rugat să scoată sicriul afară, să-l pună pe drum și să se așeze cu toții în jurul lui. Zis și făcut. După aceea, i-a rugat pe fiecare să aducă o joardă și să lovească sicriul până la miezul nopții. La final, avea să le spună cine este adevăratul moștenitor.
Oamenii s-au pus pe treabă: cu forță, cu bocete, cu urlete, au lovit sicriul cu sete. Unii plângeau, alții suspinau, alții chiar râdeau. În toată această mascaradă, preotul a observat un tânăr care asista, oripilat, fără să facă niciun gest.
Preotul l-a întrebat:
— Tu de ce nu lovești sicriul? Nu vrei moștenirea?
Tânărul a răspuns:
— Dacă asta trebuie să fac pentru moștenire, prefer să stau liniștit și să-mi văd de viață. Oricât de bătrân ar fi fost, fie el și mort, nu aș putea să-l lovesc.
Atunci, preotul a oprit mascarada și le-a spus simplu cine este adevăratul moștenitor și de ce merită totul. Era chiar tânărul care stătuse deoparte și văzuse lacomia, trufia și ipocrizia rudelor sale.
Problema suveraniștilor este că, după ce domnul Georgescu nu a mai putut candida, nicio „rudenie ideologică” nu se oprește din a lovi, la fiecare ieșire publică, în ceea ce acesta a clădit. E ciudat să îți ataci propriul electorat. Simion nu a înțeles asta când a fost gonit de la protestul transportatorilor și agricultorilor. Doamna Gavrilă nu înțelege nimic – nici măcar ce i-a transmis propria echipă de campanie.
Din păcate, votul a câtorva milioane de români este din nou aruncat în malaxor, iar acei oameni rămân trădați de cei care ar fi trebuit să-i apere. Lăcomia, parvenitismul, lătrăturile – sincer, nu cred că ajută. Și nu voi crede niciodată că numărul celor care fac același lucru înseamnă automat dreptate, după cm nici cel care țipă mai tare nu are, implicit, tăria cuvintelor sale.
Mă întorc în România mea. Una mică, vie, deloc ușoară, dar pe care o pot modela.
