04/02/2025
4 februarie 2025
Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul
SINAXAR
Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul; Sfântul Sfințit Mucenic Avramie.
APOSTOLUL
Prochimen, glasul al 7-lea (Psalm 63: 11, 1)
Veseli-se-va cel drept de Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți la inimă.
Stih: Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ție.
DIN EPISTOLA ÎNTÂI SOBORNICEASCĂ A SFÂNTULUI APOSTOL PETRU, CITIRE:
(3: 10-22)
„Iubiților, cel ce voiește «să iubească viața și să vadă zile bune, să-și oprească limba de la rău și buzele sale să nu grăiască vicleșug; să se ferească de rău și să facă bine; să caute pacea și s-o urmeze; căci ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui spre rugăciunile lor, iar fața Domnului este împotriva celor ce fac rele». Și cine vă va face vouă rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? Dar de veți și pătimi pentru dreptate, fericiți veți fi. Iar «de frica lor să nu vă temeți, nici să nu vă tulburați. Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfințiți» în inimile voastre și să fiți gata totdeauna să răspundeți oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, dar cu blândețe și cu frică, având cuget curat, ca, tocmai în ceea ce sunteți clevetiți, să iasă de rușine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos. Pentru că e mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să pătimiți făcând cele bune, decât făcând cele rele. Că și Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuiește astăzi și pe voi, nu ca ștergere a necurăției trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, Care, după ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu și se supun Lui îngerii și stăpâniile și puterile.”
Aliluia, glasul al 4-lea (Psalm 91: 12, 13)
Stih 1: Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.
Stih 2: Răsădiți fiind în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru vor înflori.
Sursa textului Apostolului - Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și volumul „Apostol” - Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București - 2014; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2025.
SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE
DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MARCU, CITIRE:
(12: 18-27) - Iisus şi saducheii
„În vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că, de va muri fratele cuiva și va rămâne femeia fără copii, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit nelăsând urmaș. Tot așa al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de nevastă. Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, după ce vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deci voi sunteți în mare rătăcire.”
Argumente pentru învierea de apoi
Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creștinilor, XVIII-XIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, pp. 50-51
„(…) Așteptăm ca morții, care au fost îngropați în pământ, să-și reia din nou trupurile lor, socotind că nimic nu este cu neputință la Dumnezeu.
Pentru cine ar căuta să înțeleagă, ce i s-ar putea părea mai de necrezut decât că, dacă noi nu am exista în trup, i-ar zice cineva că, dintr-o mică picătură de sămânță omenească, ar putea să se formeze oase și nervi și carne, așa cm le vedem laolaltă în corpul omenesc? Să ne folosim de o ipoteză: dacă cineva v-ar spune vouă, care nu ați fi așa cm sunteți și nici nu ați face parte dintre oameni – arătându-vă sămânța omenească și imaginea desenată a unui om – și asigurându-vă că omul a luat ființă din sămânță, mai înainte de a se întâmpla aceasta, ați crede? Nimeni nu ar îndrăzni să spună ceva împotrivă. În același chip, deci, pentru că voi nu ați văzut încă pe nimeni înviat, voi nu credeți în înviere. Dar, după cm la început nu ați crezut că este cu putință ca dintr-o mică picătură să fiți așa cm sunteți și totuși vedeți că ați devenit, socotiți că tot în același chip trupurile omenești, desfăcându-se și împrăștiindu-se în pământ întocmai ca niște semințe, la timpul cuvenit, prin porunca lui Dumnezeu, nu este cu neputință să învieze și să se îmbrace în nestricăciune (I Corinteni 15, 53). Despre ce putere vrednică de Dumnezeu vorbesc aceia care spun că fiecare lucru trebuie să se întoarcă la acelea din care a luat ființă și că împotriva acestui fapt nimeni altcineva, nici chiar Dumnezeu, nu poate să facă nimic, noi nu putem spune. (…) Și este mai bine a crede cele ce depășesc natura noastră și puterea omenească, decât a rămâne necredincioși ca alții, deoarece și Învățătorul nostru, Iisus Hristos, știm că a zis: Cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu (Matei 19, 26).”
Cuvânt patristic, Preot Narcis Stupcanu
Sursa textului Sfintei Evanghelii și explicațiile Sfinților Părinți: Ziarul Lumina - cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române și volumul SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE - tipărită la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București - 2013; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2025.
TAINELE SFINTEI SCRIPTURI
VECHIUL TESTAMENT
LEVITICUL - A TREIA CARTE A LUI MOISE
Capitolul 20 - Păcate şi pedepse - prima parte (versetele 1 - 13)
1. Grăit-a Domnul către Moise, zicând:
2. „Spune-le fiilor lui Israel: – Dacă cineva dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc printre Israeliţi va da pe careva din copiii săi lui Moloh (a), acela să fie dat morţii: neamul băştinaşilor să-l ucidă cu pietre.
a - Ebraicul Molech însemna „rege”, dar era scris în aşa fel încât vocalele anume aşezate între consoane să-i schimbe lectura şi sensul în „lucru de ruşine”. Septuaginta preferă să-l traducă în sensul primar: „domn”. Moloh era un zeu al Canaaneenilor, căruia i se sacrificau copii prin aruncarea lor în foc, ritual interzis foarte limpede în capitolul 20, versetele 2-5. „Spune-le fiilor lui Israel: – Dacă cineva dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc printre Israeliţi va da pe careva din copiii săi lui Moloh, acela să fie dat morţii: neamul băştinaşilor să-l ucidă cu pietre. Iar Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său, pentru că a dat pe vreunul din copiii săi lui Moloh, aşa încât locul Meu cel sfânt să-l întineze şi numele Meu cel sfânt să-l necinstească. Iar dacă oamenii pământului îşi vor închide ochii asupra acelui om care va fi dat pe cineva din copiii săi lui Moloh, Eu faţa Mi-o voi întări atât împotriva acelui om cât şi împotriva neamului său şi-i voi stârpi din poporul său pe el şi pe toţi cei ce într-un gând cu el se unesc să se desfrâneze cu idolii lui Moloh.” O astfel de jertfă adusă unui asemenea „domn” însemna o trădare a singurului Domn: Dumnezeul lui Israel.
3. Iar Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său, pentru că a dat pe vreunul din copiii săi lui Moloh, aşa încât locul Meu cel sfânt să-l întineze şi numele Meu cel sfânt să-l necinstească.
4. Iar dacă oamenii pământului îşi vor închide ochii asupra acelui om care va fi dat pe cineva din copiii săi lui Moloh,
5. Eu faţa Mi-o voi întări atât împotriva acelui om cât şi împotriva neamului său şi-i voi stârpi din poporul său pe el şi pe toţi cei ce într-un gând cu el se unesc să se desfrâneze cu idolii lui Moloh.
6. Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morţii sau la vrăjitori ca să se desfrâneze după ei, Eu îmi voi întări faţa împotriva sufletului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său.
7. Sfinţi veţi fi voi, fiindcă sfânt sunt Eu, Domnul, Dumnezeul vostru.
8. Păziţi rânduielile Mele şi pliniţi-le: Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte!
9. Cel ce va blestema (b) pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii; de vreme ce a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa, vinovat este.
b - În unele nuanţe: cel ce va grăi de rău; cel ce va insulta.
10. Omul care va săvârşi adulter cu femeie măritată, adică cel ce săvârşeşte adulter cu femeia aproapelui său, acela să fie dat morţii, el, adulterul, dar şi ea, adultera.
11. Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit-o; amândoi să fie omorâţi, căci [amândoi] sunt vinovaţi.
12. De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să fie omorâţi: s-au purtat ca nişte păgâni, aşa că sunt vinovaţi.
13. De se va culca cineva cu bărbat ca şi cm s-ar culca cu o femeie, amândoi au săvârşit urâciune: vor fi omorâţi, că vinovaţi sunt.
Sursa textelor Vechiului Testament - Biblia sau Sfânta Scriptură - versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania - Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București - 2024
Cuvântul Domnului - realitatea cotidiană
FIECARE ZI, UN DAR AL LUI DUMNEZEU
4 februarie 2025
SĂ MERGEM LA EL
„Veniți cu Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni!” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 11, versetul 28)
Aceste cuvinte le-au adus multora mângâiere şi întărire. Ele ne sunt adresate nouă, tuturor, încât nu se va găsi niciun om care să nu aibă nevoie de ele, mai devreme sau mai târziu. Dar există cazuri, există vremuri când ele capătă o importanță deosebită. Fericirea pământească, visurile avântate, înflăcăratele speranţe ale anilor tineri cedează mult prea repede locul deziluziilor şi urâtului, când ni se pare că împărtăşim cu lumea întreagă o imensă suferință universală.
Oare nu ne găsim şi noi, astăzi, într-o asemenea situaţie? Nu ni se pare uneori că, după nenumărate emoții și alarme, a dat peste un fel de acalmie morală, o nepăsare față de tot şi de toate? O asemenea stare sufletească este explicabilă în cazul unor necredincioşi, noi însă, mai fericiți în privinţa cunoaşterii adevărului şi luminii şi cărora cerurile ne sunt deschise, nu putem şi nu trebuie să cădem în deznădejde şi să tot spunem că nu mai avem nimic de aşteptat de la viață. Ne facem oare că n-am auzit aceste cuvinte: „Veniți la Mine toți cei osteniți..."?
Veți spune, poate, că unuia care a obosit şi se simte împovărat îi lipseşte hotărârea, nu are puterea de a se urni din loc şi de a merge către Iisus. Dar dacă Iisus îmi cere acest efort, dacă mă cheamă, dacă aşteaptă răspunsul meu, înseamnă că prin însuşi cuvântul Său îmi dă putere. Când spune: „Veniți la Mine..." El parcă a şi început să ne atragă spre Sine şi cuvântul Său, care emană atâta iubire, atâta milă iubitoare, ne dă tăria să pornim pe cale, oricât de grea ar fi ea. Când spune „cei osteniţi şi împovăraţi" simțim în cuvintele Lui o compătimire adâncă față de neputinţele noastre şi o dorință de a ne ajuta, de a ne face să ne trezim din somnul sufletului, de a ne ridica și de a porni spre El, pentru a ne găsi în El veşnica odihnă sufletească.
Extras din volumul „Fiecare zi, un dar de la Dumnezeu - 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului” - în românește de Boris Buzilă - București, Editura Sofia; Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2008
VIEȚILE SFINȚILOR
† Viața Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul
Sfântul Cuvios Isidor (†449) era egiptean de neam şi rudă cu Teofil şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei, vieţuind pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450). Isidor învăţase multă carte, luându-l ca pildă de viaţă şi lucrare pe Sfântul Ioan Gură de Aur. El era socotit de istoricii din vremea sa drept un filosof şi desăvârşit îndrumător în înţelepciunea vieţii şi a Sfintelor Scripturi. De tânăr a părăsit plăcerile acestei lumi, bogăţia şi strălucirea numelui, pe toate considerându-le ca fiind nefolositoare şi s-a dus într-o mănăstire din părţile Pelusiei, unde s-a făcut monah. În mănăstire s-a nevoit mult, rugându-se ziua şi noaptea, înfrânându-şi trupul, încât a ajuns pildă pentru toţi monahii. Fiind hirotonit preot, petrecea o viaţă cu adevărat după cuvintele Sfintelor Evanghelii, povăţuindu-i nu numai pe cei din mănăstirea sa, ci şi pe cei care, iubitori de învăţătură fiind, veneau la dânsul. Pe mulţi păcătoşi i-a întors de la faptele cele rele, iar pe cei iubitori de învăţătură i-a întărit prin harul Duhului Sfânt care lucra în el. Din scrisorile sale se cunosc virtuţile cu care sfântul era împodobit. Fecioria, al cărei păzitor era cu deadinsul, o lăuda mai mult decât pe alte fapte bune, numind-o împărăteasă a virtuţilor. El însă nu defăima însoţirea cea legitimă prin Taina Sfântă a Cununiei, pentru că zicea în epistola sa către Antonie Scolasticul: „Se cuvine să-i asemănăm cu soarele pe cei ce păzesc fecioria, cu luna pe cei ce vieţuiesc în văduvia cea neprihănită şi cu stelele pe cei ce vieţuiesc în însoţire cinstită, urmând în aceasta Sfântului Pavel care zice: «Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor» (I Corinteni 15, 41)”. De la Sfântul Cuvios Isidor ne-au rămas peste 2.000 de scrisori ce ne aduc mărturie despre lucrarea plină de folos pe care a făcut-o fericitul în timpul vieţii sale pământeşti. Şi aşa, bine vieţuind şi plăcând lui Dumnezeu, la adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri.
Preot Ștefan Sfarghie
Sursa textelor din rubrica Viețile Sfinților + FOTO - Ziarul Lumina - cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române
