Heiberger Luana

Heiberger Luana ✨Formator de Lumina✨
💫Consciousness Therapy💫 Blog Personal

11/07/2025

Despre hipersensibilitate, empatie și vindecare prin conștiență

Nu știu cm este pentru ceilalți, dar pentru mine, ca suflet hipersensibil, muzica pătrunde până în măduva ființei. Fiecare notă, fiecare vibrație îmi atinge celulele, mă străbate, mă mișcă, mă înfioară. E ca și cm muzica ar vorbi o limbă pe care corpul meu o înțelege fără traducere. Se instalează fiorul acela de „piele de găină”, iar tot ce simt se amplifică.

Când trăiești totul în profunzime – emoțiile, vibrațiile, cuvintele, privirile – lumea nu e doar o experiență, e un impact. Te poți simți ușor copleșit. Tocmai de aceea, este esențial să îți oferi pauze de respiro, momente sacre de reîncărcare, de întoarcere la tine. Pentru că un suflet hipersensitiv se consumă repede dacă nu învață să se protejeze, să-și onoreze ritmul interior.

Orice șoc emoțional, oricât de mic, poate destabiliza un astfel de suflet. Este necesar să devii conștient de tine, să înveți să te reglezi, să lucrezi cu interiorul tău cu blândețe și asumare. Pentru că vindecarea nu vine în forță, ci în nuanțe. În tăceri. În alegeri zilnice.

Oamenii puternici nu s-au născut puternici. Au devenit. Prin experiențe. Prin durere. Prin transformare. Unii au avut copilării blânde, dar mulți au trecut prin perioade dure, lipsite de iubire, siguranță sau sprijin. Acolo, în acea lipsă, s-au născut două căi: unii au ales să își păstreze inima vie – au cultivat empatia, compasiunea, dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Alții și-au închis partea vulnerabilă din ei și, în loc de iubire, au ales ura, furia, manipularea. Au devenit narcisiști nu pentru că așa s-au născut, ci pentru că durerea netratată s-a transformat în zid.

Trist este că, adesea, aceste două tipuri de oameni se atrag. Empatul ajunge în relație cu cel rănit care nu a învățat să iubească sănătos. Și iese sifonat. Golit. Distrus. De atâtea ori, sufletul care a fost „green flag” – acel semn viu că iubirea pură există – ajunge să devină „red flag” din cauza rănilor repetate. Pentru că, da, chiar și cei luminoși pot ajunge să răspundă cu teamă, neîncredere sau retragere, când au fost răniți prea des.

Pentru un empat și un hipersensitiv, rana nu e superficială – e adâncă, e viscerală, e existențială. Și e nevoie de o conștientizare profundă când doi empatici răniți se întâlnesc. E nevoie de comunicare sinceră, de prezență, de un spațiu securizant în care amândoi să simtă că pot fi ei înșiși, cu bune și cu răni.

Și, din păcate, nu de puține ori, doi oameni care s-ar fi putut vindeca unul lângă celălalt nu reușesc. Pentru că sunt prea obosiți. Prea dezamăgiți. Prea închiși după tot ce au trăit. Și renunță la o conexiune care, cu conștiență și maturitate emoțională, ar fi putut înflori.

De aceea, inteligența emoțională e una dintre cele mai valoroase resurse într-o relație. Maturitatea interioară. Răbdarea. A alege să vezi sufletul celuilalt dincolo de răni. A simți cu adevărat. A fi prezent. A crea împreună un spațiu în care amândoi să poată spune: „Te aleg, te văd, te simt și aleg să fiu aici cu tine, conștient, onest, viu.”

-Luana Heiberger-

10/07/2025

Când te-au învățat că furia ta e o vibrație joasă în loc de foc sacru?

Te-ai întrebat vreodată de ce ți s-a spus să-ți „controlezi” furia? Să te liniștești. Să fii cuminte. Să fii „pozitiv(ă)”.
Când te-au învățat că furia ta este ceva rușinos, de ascuns, de reprimat?

Cine ți-a spus că acest foc din tine e o vibrație joasă, și nu o chemare divină?
Cine a avut interesul să-ți oprească focul?

Furia e energia sacră a limitelor tale. E limbajul focului interior care spune: „Aici nu!”, „Până aici!”, „Acesta nu e adevărul meu!”
E vocea pământului din tine care strigă când e călcat în picioare.
E sângele străbunilor tăi care ți-au lăsat în ADN darul protecției, al adevărului și al focului transformator.

Furia nu e dușmanul tău. E aliatul uitat.
Ne-au învățat că furia înseamnă violență, necontrol, ură, distrugere.
Dar acea furie e doar o rană care țipă – pentru că a fost ignorată prea mult timp.

Furia conștientă, însă, e foc sacru. E mama protecției. E energia divină care naște granițe sănătoase și acțiuni autentice.
Furia nu trebuie „calmată”. Trebuie ascultată.
Nu trebuie „înfrânată”. Trebuie onorată.
Nu trebuie „vindecată” ca și cm ar fi ceva bolnav. Trebuie reamintită ca ceea ce este: un portal spre adevărul tău.

Furia e alchimie. Când e onorată, devine combustibil pentru misiunea ta.
Când te înfurii pentru că nu ești respectat(ă), sufletul tău îți amintește că meriți mai mult.
Când simți revoltă față de nedreptate, sufletul tău îți amintește că ai o voce.
Când simți furia apăsând în piept, în palme, în gât – e focul tău spunând: „E timpul să te ridici.”

Și da, acest foc poate fi folosit cu claritate. Cu direcție. Cu intenție. Cu rugăciune.
Poate deveni graniță sfântă. Poate deveni danțul creației. Poate deveni cuvânt rostit din adevăr.

Cine ai fi dacă nu ți-ar fi fost rușine să fii furios(furioasă)?

Cine ai fi dacă ți-ai fi onorat furia ca pe o zeiță care vine să îți apere inima?
Dacă ai fi lăsat focul să curețe, nu să ardă haotic – ci să transforme tot ce nu e autentic în tine?

Invitație la reamintire

Astăzi, ia-ți înapoi focul.
Așază o mână pe piept. Respiră.
Întreabă-te:
– Unde mi-am reprimat furia?
– Cui am dat puterea să-mi spună că focul meu e periculos?
– Ce se întâmplă în mine când îmi dau voie să simt tot ce arde în mine, fără judecată?

Spune-ți cu voce tare, ca o reamintire sfântă:

„Furia mea este sacră. Furia mea mă protejează. Furia mea vorbește adevărul meu. Și aleg să o ascult.”

Activare pentru Focul Sacru Interior

Invoc acum focul sacru al sufletului meu.
Îi dau voie să mă curățe, să mă trezească, să mă protejeze.
Nu-mi mai reprim focul – îl onorez.
Îl las să mă ghideze, cu blândețe și claritate, spre cine sunt cu adevărat.
Eu sunt una cu focul divin al adevărului.
Eu sunt flacăra vie care nu mai poate fi stinsă.

Furia ta nu e dușmanul spiritualității tale. Ea este gardianul adevărului tău.
Nu o alunga. Primește-o. Ascult-o. Dansează cu ea. Și las-o să te reamintească cine ești.

-Luana Heiberger-

09/07/2025

Cei care văd prea mult: Singurătatea conștienței și darul vindecării

Există o tăcere adâncă pe care doar cei care s-au întâlnit cu ei înșiși o cunosc. Este liniștea care vine după furtunile interioare, după ce ai stat cu umbrele tale și le-ai îmbrățișat fără teamă. Este liniștea celui care a făcut munca – vindecarea, curățarea, transformarea. Însă cu această liniște vine și o durere subtilă: aceea că nu mai poți să nu vezi.

Când îți vindeci propriile răni, începi să le recunoști cu ușurință în ceilalți. În tăcerea lor apăsătoare, în tonul unei replici, în felul în care evită un adevăr sau în cm se apără fără să fie atacați. Devii oglindă – nu pentru a judeca, ci pentru că ai învățat să vezi. Iar pentru mulți, această oglindă este inconfortabilă. Oamenii nu vor să se vadă, nu vor să-și reamintească ce n-au procesat. Iar tu devii amenințare fără să faci nimic greșit.

Îți dorești conexiuni reale, dar întâlnești măști. Îți dorești profunzime, dar ți se spune că ești prea intens. Ți se spune că ești "prea mult", când tot ce faci este să fii prezent cu adevărul. Dar, de fapt, ceea ce sperie nu este intensitatea ta, ci lumina ta. Pentru că lumina ta atinge umbrele celorlalți, iar mulți nu sunt încă pregătiți să le privească.

Este o etapă dureroasă, dar și sacră. Pentru că în acest spațiu de aparentă singurătate, tu te întărești. Tu devii un canal curat. Și, mai devreme sau mai târziu, ceilalți ca tine apar. Oameni care nu fug de adevăr. Oameni care nu se tem de profunzime. Oameni care vor vedea în tine o siguranță, nu o amenințare.

Până atunci, nu te diminua. Nu-ți ascunde intensitatea. Nu încerca să te faci mai mic pentru ca ceilalți să te poată „gestiona”. Profunzimea ta este darul tău. Claritatea ta este binecuvântarea ta. Și într-o lume care încă învață să se vadă, tu ești farul.

-Luana Heiberger-

08/07/2025

Moartea Ego-ului – Pragul Dureros către Evoluție și Uniune Sacră

Ce este „moartea ego-ului”?

Moartea ego-ului nu înseamnă dispariția identității, ci o descompunere a tot ceea ce este fals, construit, reactiv, atașat de control, frică și iluzie. Este acel moment în care viața (sau o experiență profundă) te aduce în genunchi, și tot ce ai crezut că ești începe să se destrame. Nu pentru a te distruge, ci pentru a te trezi la cine ești cu adevărat.

Când apare moartea ego-ului?

Într-o criză existențială (pierderea unei relații, a unui sens, a sănătății)

La întâlnirea cu un suflet catalizator (flacără geamănă, suflet pereche, ghid spiritual)

Când ai cerut, fie conștient, fie prin viața ta, adevăr, autenticitate, trezire

În timpul trezirii spirituale profunde, când mintea și ființa nu mai pot susține vechile forme

Semne că ego-ul se destramă:
Anxietate inexplicabilă, senzația că „pierzi controlul”

Nevoia de izolare și de a te reconecta cu tine însuți

Durere emoțională intensă, uneori fizică, care pare că vine dintr-o altă viață

Confuzie între „cine sunt eu?” și ce a fost doar un rol

Judecățile interioare încep să se dizolve, dar în locul lor apare golul

Te simți părăsit, invizibil sau fără direcție, ca și cm tot ce a fost important nu mai contează

De ce apare moartea ego-ului?

Pentru că nu mai poți duce vechea versiune a ta în următorul nivel de evoluție.
E ca o coajă de șarpe care trebuie lăsată în urmă. Nu este o pedeapsă, ci o inițiere.

Moartea ego-ului apare atunci când:

Sufletul tău a ales să se expandeze

Ai cerut iubire adevărată și vindecare profundă

Este timpul să îți aduci darurile divine în lume

Ai întâlnit o conexiune sacră care cere versiunea ta autentică, nu una distorsionată de frici

Cine este catalizatorul?
Cel mai adesea, un suflet catalizator apare în viața ta exact la momentul potrivit:

Poate fi un partener de destin, o flacără geamănă, o relație care „îți dă lumea peste cap”

Sau o experiență-limită care te rupe de tot ce e familiar

Uneori, propria chemare a sufletului devine catalizator, atunci când nu te mai poți minți

Catalizatorul este doar trigărul, nu cauza. Sufletul tău știa deja că urmează această trecere.

De ce este necesară moartea ego-ului?

Pentru că Evoluția nu vine în zona de confort.
Pentru că Uniunea Sacră nu poate fi trăită dintr-un eu fals.
Pentru că Autenticitatea este prețul și răsplata Iubirii Divine.

Este necesară pentru:

A permite vindecarea copilului interior

A crea spațiu pentru sinele tău divin

A deschide inima către o iubire conștientă, curată, care nu cere, ci oferă

A putea trăi în adevăr, suveranitate și libertate lăuntrică

Moartea ego-ului – pasul către Uniunea Sacră
Uniunea Sacră (cu un partener, cu misiunea ta, cu Sursa) nu este un ideal romantic, ci un proces profund de aliniere între suflet, inimă, corp și spirit.

Fără moartea ego-ului:

-iubești din frică, nu din libertate

-controlezi, nu creezi

-te protejezi, nu te vulnerabilizezi

Prin această moarte simbolică, renaște Sinele. Și odată cu el, capacitatea de:

-a iubi cu adevărat

-a crea o relație sacră

-a trăi în autenticitate

🤍Rugăciune de Trecere prin Moartea Ego-ului🤍

Iubită Sursă a Tot Ceea Ce Este,
Mamă Divină, Tată Divin, Sinele Meu Suprem,
astăzi mă predau.

Mă predau durerii care mă descompune,
confuziei care îmi golește mintea,
și golului care pare că mă înghite.
Nu mai lupt cu umbrele mele.
Le privesc. Le simt. Le onorez.
Și le dau drumul.

Las să moară în mine
tot ce a fost construcție falsă,
mască, rol, apărare, judecată, frică.
Las să moară acel „eu”
care a vrut control, aprobare, superioritate,
pentru că acum știu:
nu pot duce vechiul în noul care mă cheamă.

Conștiință a Inimii,
îmbrățișează-mă în această naștere dureroasă.
Ține-mă în vibrația iubirii tale
în timp ce cad, mă destram, și mă reconstruiesc
nu ca cine eram,
ci ca cine Sunt cu adevărat.

Renaște-mă din cenușă,
în adevăr, în iubire, în lumină.
Fă-mă una cu sufletul meu.
Una cu misiunea mea.
Una cu Iubirea Sacră care mă așteaptă
dincolo de această moarte binecuvântată.

🜃🜄🜁🜂

-Luana Heiberger-

08/07/2025

Vindecarea creierului după traumă și puterea reală a mișcării

Te-ai întrebat vreodată de ce uneori îți este greu să iei decizii simple?
De ce reacționezi exagerat, chiar dacă știi că „nu e mare lucru”?
Sau poate te simți mereu în alertă, ca și cm ceva rău urmează să se întâmple?

Răspunsul nu e în imaginația ta. Este în creierul tău. Mai exact, în felul în care trauma l-a remodelat pentru a supraviețui.

Știința confirmă: trauma micșorează creierul. Dar vestea bună este că mișcarea îl reconstruiește.

Trauma nu înseamnă doar accidente sau războaie. Poate însemna o copilărie în care nu te-ai simțit în siguranță, teama constantă de a nu deranja, rușinea atunci când ai plâns, sau momentele în care ai fost pedepsit doar pentru că ai simțit.

Pentru a supraviețui, creierul se adaptează:
– Amigdala devine hiperactivă, mereu în alertă
– Cortexul prefrontal, responsabil de decizii și reglarea emoțiilor, se micșorează
– Hipocampul, centrul memoriei, suferă o reducere de volum
– Iar sistemul hormonal al stresului rămâne activat cronic

Totuși, corpul nostru știe cm să se vindece. Iar mișcarea conștientă este una dintre cele mai puternice căi de reconectare și restaurare.

Ce face mișcarea pentru creierul nostru?

– Activează neuroplasticitatea și creează noi căi neuronale
– Crește volumul în zonele afectate de traumă
– Reglează hormonii stresului
– Normalizează funcționarea neurotransmițătorilor: dopamină, serotonină și GABA
– Îmbunătățește somnul și claritatea mentală
– Reduce inflamația legată de traumă

Procesul este măsurabil. În primele 1-2 săptămâni apar primele semne: somn mai odihnitor, mai multă energie. Între 3 și 6 săptămâni, apar modificări chimice vizibile. După 2-3 luni, RMN-urile arată schimbări structurale. Iar după 6 luni, se instalează o reziliență mai mare la stres, o gândire mai limpede și o stare generală de bine.

Aceasta nu este doar „motivație pentru sală”. Este vindecare reală.
Mișcarea conștientă este o formă de terapie neurologică, o modalitate de a-ți recâștiga corpul și siguranța interioară.
Este un act de iubire față de tine.

Nu fugi de traumă. Mișcă-te cu ea. Și lasă corpul tău să îți vindece mintea.

-Luana Heiberger-

06/07/2025

Iubirea adevărată începe cu sinceritate. Nu cu măști. Nu cu ego.

După o noapte nedormită, plină de conștientizări, simt nevoia să las aici câteva adevăruri despre relații, conexiuni și despre ce înseamnă, cu adevărat, să alegi pe cineva și să construiești alături de el.

Lucrezi cu tine, de ani și ani de zile, înveți să te deschizi, să comunici sincer și conștient, tocmai pentru că îți dorești o conexiune care aduce claritate, liniște și ușurință. Dar trăim vremuri în care majoritatea oamenilor fug de conexiuni reale, autentice, profunde – pentru că presupun să ai discuții inconfortabile, să te vezi pe tine și să-l vezi cu adevărat pe celălalt.

Adevărul este că suntem copii răniți în copilărie, care încearcă să clădească relații și familii pe baze șubrede. Și, din păcate, vedem din ce în ce mai des cm oamenii intră în relații așteptând totul de la celălalt – fără să fie dispuși să ofere ceva esențial: prezență emoțională, empatie, maturitate.

Să fii empatic într-o lume egoistă, grăbită și indiferentă e, poate, cel mai greu sport extrem din zilele noastre. E obositor.

Vedem femei veșnic nemulțumite, care tratează partenerii ca pe niște "cai de povară" – mereu trebuie să facă mai mult, să ofere mai mult, să fie mai mult. Dar ele ce oferă înapoi, dincolo de mâncare, curățenie, s*x și creșterea copiilor?
Când ai privit ultima dată în ochii bărbatului tău să-l întrebi: „Ești bine? Mai poți? Te simți iubit, apreciat?”
Bărbații au emoții. Da, chiar au. Doar că nimeni nu le-a dat voie să le exprime.

Vedem și bărbați prea obosiți, secătuiți emoțional, blocați în frici și convingeri că nu sunt suficient de buni. Ajung să nu mai ofere nimic emoțional – fie pentru că nu au cui, fie pentru că nu se mai simt văzuți sau în siguranță.
„Trebuie să tac și să le duc cm pot… sunt bărbat” – aud asta prea des. Dar și femeia are nevoie de tine să fii stâlpul ei, acel spațiu unde se poate relaxa, se simte în siguranță și poate înflori.

Am scris ani de zile despre relații conștiente, despre vindecare, despre cm să creezi un parteneriat adevărat. Și când tragem linie, vedem că lipsește ceva esențial: sinceritatea. Discuțiile alea inconfortabile care creează o conexiune reală, autentică.

Pentru că atâta timp cât vii cu măști, joci roluri ca să te protejezi, creezi doar separare – nu uniune. Amândoi partenerii au nevoie de un cadru sigur, în care să poată fi ei înșiși, vulnerabili, vii, prezenți.

Dacă nu ai curajul să comunici deschis despre fricile tale, despre nevoile tale reale, despre ce te doare și ce te vindecă – nu are rost să intri într-o relație. Dacă nu ești curios să-l cunoști pe celălalt cu adevărat, să-l vezi cu inima, mai bine lasă iubirea să vină când vei fi pregătit.

Pentru că dacă nu poți vedea darul din fața ta, înseamnă că nu ești pregătit nici să vezi darul care ești tu. Și nici magia pe care ați putea s-o creați împreună.

"E rar să găsești pe cineva cu destulă răbdare emoțională și mentală, cu maturitate reală, care să rămână acolo și să lucreze cu tine prin momentele grele.
Să comunice cu adevărat, să lase ego-ul la o parte pentru că prețuiește conexiunea mai mult decât mândria.
Ego-ul trebuie lăsat la ușă în iubire. E absolut necesar."

Relațiile nu merg de la sine. E muncă. E alegere zilnică. E responsabilitate și iubire activă. E nevoie de doi oameni conștienți, care se aleg din nou și din nou, și cresc împreună pe toate planurile. Să fie o echipă în tot.

Lângă omul potrivit, înflorești. Te vindeci. Evoluezi. Creezi imperii. Și ca femeie. Și ca bărbat.

-Luana Heiberger-

06/07/2025

Oamenii care dau totul – suflete rare într-o lume grăbită

Există un anumit fel de oameni care par a fi construiți dintr-o esență mai rară, mai profundă, mai sacră. Sunt cei care nu doar că își respectă promisiunile, dar le transformă în fapte. Cei care nu se tem să iubească cu tot sufletul, să rămână atunci când e greu și să dăruiască chiar și atunci când nu mai au aproape nimic.

Acești oameni merg întotdeauna „extra mile” – pasul acela în plus pe care alții nu-l mai fac. Își oferă inima, timpul, energia, fără să aștepte mereu ceva în schimb. Și, de multe ori, realitatea le răspunde cu tăcere, cu indiferență sau chiar cu trădare.

Dar ei... nu se schimbă.

Ei continuă să iubească, să ierte, să creadă. Pentru că nu știu altfel. Pentru că sufletul lor este programat pentru lumină, nu pentru răzbunare. Pentru că aleg să rămână buni, chiar și atunci când lumea pare rece, dură și nedreaptă.

Poate că acești oameni nu sunt apreciați imediat. Poate că trec prin singurătăți adânci și așteaptă cu speranță ca într-o zi să întâlnească o inimă la fel de rară ca a lor. O inimă care să îi vadă, să îi aleagă și să îi prețuiască cu aceeași intensitate.

Și până atunci? Ei rămân daruri vii pentru cei din jur. Faruri de umanitate într-un ocean agitat.

Pentru voi, suflete rare, un mesaj simplu, dar profund:

Nu vă pierdeți esența. Nu vă răciți inima doar pentru că ați fost răniți. Nu vă coborâți standardele doar pentru a vă simți mai puțin singuri. Continuați să fiți voi – așa cm sunteți. Pentru că lumea are nevoie disperată de oameni ca voi.

Și nu uitați să vă bucurați de fiecare clipă. Să trăiți cu inima deschisă, chiar și atunci când doare. Pentru că în fiecare gest de bunătate, în fiecare alegere de a iubi în loc să urăști, creezi vindecare – nu doar pentru alții, ci și pentru tine.

-Luana Heiberger-

01/07/2025

Inamicul tăcut: Paraziții interni și legătura lor cu bolile autoimune, cancerul și dezechilibrele mentale

Într-o lume în care medicina modernă adesea tratează simptomul și nu cauza, un adevăr tulburător iese tot mai des la suprafață: multe dintre bolile autoimune, formele de cancer și afecțiunile psihice pot avea la bază o cauză simplă și adesea ignorată – prezența paraziților interni.

1. Paraziții – infiltrații invizibile care distrug din interior

Trăim cu iluzia că paraziții intestinali sunt specifici doar copiilor sau unor zone subdezvoltate. În realitate, milioane de adulți poartă în corpul lor paraziți precum:

Giardia, Ascaris, Toxoplasma, Tenia,

dar și forme invizibile, energetice sau larvare, care afectează nu doar intestinul, ci și ficatul, creierul, plămânii, sistemul limfatic.

Acești paraziți nu doar că fură din nutrienții esențiali, ci elimină în corp toxine neurodegenerative, declanșând inflamație cronică, dezechilibre hormonale și chiar autoimunitate.

2. Legătura cu bolile autoimune și cancerul

Când sistemul imunitar este suprasolicitat de prezența paraziților, el începe să nu mai distingă corect între „dușman” și „propriul organism”.
Rezultatul?
Declanșează atacuri asupra propriilor țesuturi – declanșând lupus, Hashimoto, scleroză multiplă, artrită reumatoidă, și alte boli autoimune.

Mai grav:

Mulți paraziți secretă enzime și proteine care perturbă ciclul natural al celulelor și pot duce la proliferarea necontrolată a acestora – adică apariția cancerului.
Unele tumori s-au dovedit a conține larve sau urme de paraziți învelite într-un biofilm protector.

3. Dezechilibre mentale și „paraziții emoționali”

Tot mai multe studii și terapii alternative validează legătura dintre infecțiile parazitare cronice și stările de anxietate, depresie, insomnie, psihoză sau tulburări de concentrare.

Paraziții interni pot:

bloca producția de serotonină la nivel intestinal (90% se produce acolo),

induce carențe de magneziu, B-uri, fier,

intoxica ficatul, iar prin intermediul acestuia, să afecteze direct starea mentală și emoțională.

4. Deparazitarea – un act de eliberare și regenerare

Curățarea corpului de paraziți ar trebui să fie o practică sezonieră de igienă internă.

Metode eficiente de deparazitare:

Cura cu plante amare și uleiuri esențiale: pelin, cuișoare, coajă de nucă neagră, oregano.

Tincturi și extracte standardizate.

Alimente antiparazitare: usturoi, semințe de dovleac, papaya, ananas, turmeric.

Protocolul Hulda Clark (pentru cei mai dedicați).

5. Imunologia – cheia rezistenței

Un organism cu un sistem imunitar slăbit este teren fertil pentru orice formă de invazie, fie ea parazitară, bacteriană, emoțională sau energetică.
Recomandări:

Susținerea florei intestinale cu probiotice și prebiotice naturale (varză murată, miso, kefir),

Evitarea zaharurilor și a carbohidraților rafinați care hrănesc paraziții,

Administrarea de vitamina D3, C, zinc, seleniu, glutation.

6. Albastru de metil – miracolul uitat al terapiei celulare

Albastrul de metil este o substanță folosită în trecut pentru tratarea malariei și infecțiilor severe. Astăzi, revine în prim-plan ca antioxidant puternic și susținător mitocondrial:

Restabilește funcțiile celulare afectate de toxine și infecții,

Este util în neuroprotecție și în tratarea depresiei,

Are efecte antibacteriene, antivirale și antiparazitare dovedite.

Atenție: administrarea trebuie făcută sub supraveghere medicală sau cu informare riguroasă, în doze foarte mici.

7. Alimentația alcalină – terenul unde vindecarea devine posibilă

Un corp acid este un teren perfect pentru boală.

Un corp alcalin e un teren fertil pentru regenerare.

Alimentația bazată pe verdeață, legume crude, sucuri naturale, germeni, spirulină, apă alcalină și eliminarea produselor procesate, lactatelor și cărnii în exces:

reduce inflamația,

regenerează celulele,

susține curățarea limfei și ficatului.

Concluzie: vindecarea profundă începe din interior

Deparazitarea nu este doar un act fizic, ci și un act spiritual de curățare, eliberare și revenire la echilibru.
Sistemul nostru imunitar este aliatul nostru tăcut, iar tot ceea ce alegem să introducem în corpul, mintea și sufletul nostru – fie ne susține, fie ne slăbește.

Vindecarea profundă începe acolo unde ne întoarcem către corpul nostru cu onestitate și responsabilitate.

-Luana Heiberger-

27/06/2025
❤
26/06/2025

26/06/2025

Oameni care umblă fără suflet – despre lipsa empatiei într-o lume rănită

Trăim vremuri în care din ce în ce mai mulți oameni par să existe, dar nu să trăiască. Îi vezi pe străzi, în spații publice, în relații – dar ceva lipsește. Nu e doar oboseală sau stres, ci o goliciune adâncă, o lipsă de viață în privire. Parcă au uitat cm să simtă, cm să iubească, cm să fie oameni.

Aceștia sunt „oamenii morți vii” – cei care s-au deconectat de la sufletul lor. Nu mai au empatie, nu mai au inteligență emoțională, nu mai caută binele altora. Funcționează doar din rană, din frică sau din nevoia de a controla. În loc să creeze, râvnesc. În loc să sprijine, sabotează. În loc să iubească, manipulează.

Această lipsă de conștiință creează rupturi în relații, în comunități, în umanitate. Într-o lume în care mulți au uitat de suflet, adevărata revoluție este să rămâi viu – cu inima deschisă, cu intenții curate, cu compasiune reală.

Poate că nu putem schimba pe toți. Dar putem alege să nu devenim ca ei. Să ne păstrăm umanitatea, chiar și atunci când ne doare. Să rămânem conectați la cine suntem cu adevărat. Pentru că lumea are nevoie, mai mult ca oricând, de oameni vii. De oameni care simt, iubesc și aduc lumină în jurul lor.

-Luana Heiberger-

Address

Arad

Opening Hours

Monday 12:00 - 20:00
Tuesday 12:00 - 20:00
Wednesday 12:00 - 20:00
Thursday 12:00 - 20:00
Friday 12:00 - 18:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Heiberger Luana posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share